duminică, 8 decembrie 2019

Elegie domestică

Autor: Ion Minulescu



   Tu, care-mi intri-n casă cu toamna fumurie,
   Cu ziua ce se duce
   Şi noaptea ce-o să vie,
   În casa mea fii binevenită...

   Iată-mi casa!

   Întoarce doar butonul electric din perete
   Şi-mprieteneşte-ţi ochii cu tot ce poţi vedea,
   Căci casa mea e-ntreagă, de-acum, şi casa ta...
   Fii prietenă şi soră cu hall-ul şi terasa,
   Cu treptele ce urcă sub rustice covoare
   Spre sala de mâncare
   Şi-odaia de culcare,
   Cu sfinţii din icoane şi morţii din portrete,
   Cu câinele, ce-ţi linge manşonul de-astrahan,
   Şi cu pisica albă, ce toarce pe divan...


   Opreşte-ţi apoi ochii pe frunzele de laur
   În care se-ncadrează, sanctificând decorul,
   Patronii mei - Triunghiul.

   Iar pe comoda veche priveşte-i cum stau gata
   Să-şi părăsească parcă, de bucurie, rama,
   Un domn cu ochii-albaştri şi bucle brune:
   Tata!...
   Şi-o doamnă cu ochi negri şi bucle blonde:
   Mama!...

   Tu, care-mi intri-n casă cu toamna fumurie,
   Cu basmele bunicii
   Şi "Faptele diverse",
   În casa mea fii binevenită,
   Pentru mine
   Şi pentru-aceste chipuri, de praf şi vremuri şterse,
   Ce te privesc din rame cu-aceeaşi duioşie
   Ca-n zilele când, toamna, soseam şi eu cu tine.


miercuri, 4 decembrie 2019

Singur

Autor: St.O. Iosif



                        Te simți mai singur astă-sară,
                        Mai mohorîtă-i azi odaia...
                        Auzi cum șiruie afară,
                        De-a lungul streșinilor, ploaia !

                        Trist, ca o plîngere-necată,
                        Răsună-n noaptea cea pustie,
                        În noaptea asta-ntunecată
                        Ce-ți pare-un veac de insomnie...

                        Și cum în van te lupți cu firea
                        Să cauți vieții tale țîntă,
                        Să smulgi o rază din orbirea
                        De patimi care te frămîntă,

                        Se-nalță-n mintea-ți aiurită
                        Stafia vremilor uitate,
                        Privindu-te nedumerită,
                        Cu brațele încrucișate...

miercuri, 27 noiembrie 2019

(Două) ”Sonete pluvioase”

Autor 
George Topîrceanu



        De-o săptămână ține-ntruna ploaia, —
      Și-mi pică-n pat, de sus, din bagdadie...
      O noapte încă de-ar mai fi să ție
      Nu m-aș mira să-mi cază-n cap odaia!

      Avea simptome vagi de nebunie
      Peninsula Balcanică... și d-aia,
      De când s-aprinse-n Orient văpaia,
      Pământul face hidroterapie!

      Sau poate că divinul Mizantrop
      A hotărât al doilea potop?...
      Oricum ar fi, eu nu mă tem de moarte.

      Dar când o-ncepe altă veșnicie,
      Fac cerere să mă permute-n Marte,
      C-aici avem prea multă igrasie!

***
                          Sunt izolat ca Robinson Crusoe,
                          Nu vine nime-n ușa mea să bată,
                          Și dacă stau cu ușa încuiată
                          E că nici eu de nime n-am nevoie.

                          Mai fericit ca legendarul Noe,
                          Din toată omenirea inundată,
                          În arca mea nu am decât o fată...
                          Deasupra lumii noi plutim în voie...

                          Degeaba vă-ndesați ca la pomană,
                          Reprezentanți ai faunei terestre, —
                          Nu iau cu mine nici o lighioană!

                          Căci e destul o singură pereche:
                          Un trubadur și-o fată fără zestre,
                          Ca să refacă toată lumea veche!


luni, 25 noiembrie 2019

”Toamna”


Autor: Dimitrie Anghel


                   Vara s-a dus...
                   Palid, şi fără vlagă, moare
                   Colo-n apus,
                   Mâhnitul soare...

                   Pustii sunt toate...
                   Când vine toamna cu vălu-i alb de brumă,
                   Holdele-s moarte,
                   Pădurea-i goală, izvoru-n maluri jalnic sună...

                   S-a stins farmecul nopţii...
                   Nu mai răsare luna-n taină...
                   S-au îmbrăcat natura-ntreagă... cu-a morţii

                   Neagră haină...

joi, 21 noiembrie 2019

Toamnă bacoviană ( III )

Două poezii de George Bacovia
Note de toamnă

                     Tăcere... e toamnă în cetate...
                     Plouă... și numai ploaia dă cuvânt-
                     E pace de plumb, e vânt, și pe vânt
                     Grăbite, trec frunze liberate.

                     Deschide, dă drumu, -adorato,
                     Cu crengi și foi uscate am venit;
                     În târg, o fată tristă a murit, -
                     Și-au dus-o pe ploaie, și-au îngropat-o...

                     Dă drumu, e toamnă în cetate-
                     Întreg pământul pare un mormânt...
                     Plouă... și peste târg, duse de vânt,
                     Grăbite, trec frunze liberate.

Amurg de toamnă

                    Amurg de toamnă pustiu, de humă,
                    Pe câmp sinistre şoapte trec pe vânt -
                    Departe plopii s-apleacă la pământ
                    În larg balans lenevos, de gumă.

                    Pustiu adânc... şi-ncepe a-nnopta,
                    Şi-aud gemând amorul meu defunct,
                    Ascult atent privind un singur punct
                    Şi gem, şi plâng, şi râd în hî, în ha...



duminică, 17 noiembrie 2019

Fantezie de toamnă

Autor:
George Topîrceanu



Acesta-i un cântec pe care demult
      Am vrut să vi-l cânt dumneavoastră.
Natura-l repetă cu aspru tumult.
Acesta-i un cântec pe care-l ascult
      Cu nasul lipit de fereastră.

Ca vechiul ceasornic cu muzică, port
       Cântare latentă în mine.
Se pune-n mișcare un tainic resort
Și-mi cântă romanța trecutului mort
       În freamăte lungi de suspine.

Cu crengile ude și fără veșmânt
     Salcâmii la poartă se-ndoaie.
Pe stradă se plimbă iernaticul vânt
Și fluieră-n tactul aceluiași cânt
    Și plânge cu lacrimi de ploaie.(...)


În casă tac toate. Un singur covor
    Atacă, pe nas, uvertura.
Și cărțile toate-l urmează în cor,
Începe să cânte întregul decor, —
    Ceasornicul bate măsura.

Și-acuma-i un cântec adânc, ne-ntrerupt:
    Dulapul cu-o aripă frântă,
Și patul, și soba, și scaunul rupt,
Și vechile cadre cu flori dedesubt
    Se uită la mine și cântă.

                                    Ca undele mării izbite de dig
                                        Pereții-mprejur fredonează...
                                    Și numai o muscă surprinsă de frig
                                    Pe masă, alături de-un rest de covrig,
                                        Cu labele-n sus, hibernează.

Migdale amare (1928)

joi, 14 noiembrie 2019

Foaie verde

Autor:
Marin Sorescu
Foaie verde  

         Codrule,
         Dă-mi o frunză de sus,
         pentru lumină şi pentru tinereţe,
         Şi pentru viaţa care nu moare.

         Codrule,
         Dă-mi o frunză de jos,
         Pentru întuneric şi pentru bătrâneţe;
         Şi pentru moartea care nu învie.

         Noi ne-am scris sufletul
         Pe frunze...

         Codrule,
         Dă-mi toate frunzele tale
         Să cânt cu ele.

         Sau mai bine cântă tu
         Și cu sufletul meu.