vineri, 25 decembrie 2015

Rondelul lunei

Autor: Alexandru Macedonski


                          Deși pe cer e-aceeași lună-
                          Dar unde e cea de-altădată
                          Minciuna vieței ce mă-mbată-
                          E azi o altfel de minciuna.

                          Ca și atunci, duios răsună
                          Cavale-n noaptea înstelată,
                          Și-n cer zâmbeste-aceeași lună-
                          Dar unde e cea de-altadată?

                          A ei lumină argintată
                          Cu roze albe mă-ncunună,
                          Și cântă tot pe vechea strună,
                          Dar pentru mine e schimbată,
                         
                          Deși pe cer e-aceeași lună.

marți, 22 decembrie 2015

Intâia stea

Autor: Marian Burtoi


                          Când am bătut la poarta fericirii
                          Era o seară albastră de april;
                          Prin părul tău se-nfiorau zefirii
                          Și le-am răspuns cu zâmbet de copil

                          Se revărsa blând cerul peste mine
                          Și am crezut c-o zână din povești
                          Mi-a fost trimisă ca un dar, prin tine
                          Și n-am știut  să-ți cer să mă iubești!

                          M-ai prins de mână și mi-am spus: ”Ce oare
                          Se-ntâmplă lunii de sclipește așa?”
                          Te-am sărutat timid, cu-nfrigurare
                          Și-n ochii mei a ars întâia stea...

                          E mult de-atunci...și părul tău de noapte,
                          Mă-nfioară încă, și nu știu,
                          De ce nu mă mai mângâie cu șoapte,
                          De ce în mine-i azi...așa târziu...


duminică, 20 decembrie 2015

La feuille ( Frunza)

Autor: Antoine Vincent Arnault (1766 - 1834)
(secrétaire perpétuel de l'Académie Française)
 


                                 De ta tige détachée,
                                 Pauvre feuille desséchée,
                                 Où vas-tu ? - Je n'en sais rien.
                                 L'orage a brisé le chêne
                                 Qui seul était mon soutien.

                                 De son inconstante haleine
                                 Le zéphyr ou l'aquilon
                                 Depuis ce jour me promène
                                 De la forêt à la plaine,
                                 De la montagne au vallon.

                                 Je vais où le vent me mène,
                                 Sans me plaindre ou m'effrayer:
                                 Je vais où va toute chose,
                                 Où va la feuille de rose
                                 Et la feuille de laurier.

luni, 7 decembrie 2015

Sunt nopți

Autor: Bujor Voinea


                 Sunt nopți atât de groase încât le poți atinge,
                 Iar altele sunt limpezi, aproape nefirești,
                 Să crezi că, revărsate din flacără, mai ești
                 Vibrația ușoară a ploii în meninge.

                 Sunt raze de-ntuneric adulmecând arcade
                 Și flori însângerate pe brațe de porfir,
                 Ca niște cruci ciudate plecând din cimitir
                 Să pescuiască cerul în marile năvoade.

                 Priviri cu solzi hieratici își îndulcesc un plin
                 În care să reverse tăcerile, subțire,
                 De parcă e nimicul lăsat în părăsire
                 Și către care bâigui de spaimă și mă-nclin.

                 Sunt nopți atât de groase și nopți atât de reci
                 Încât se simte totul articulând tăcerea,
                 Cu tremurul cântării mai dulce decât mierea,
                 Când dincolo de toate te-ntuneci și petreci.

duminică, 6 decembrie 2015

Noiembrie

Autor: Lia Milan


       Noiembrie e luna-n care mă rătăcesc în calendar
       Înregistrind cu intristare ce-aproape e Crăciunul iar.
       Un an din nou s-a scurs din viață ca și când ieri ar fi-nceput
       Și-n fiecare dimineață mă mir ce repede-a trecut.

       Noiembrie ca vântul trece prin gândurile-mi răvășite
       Mă cheamă iar în crângul veșted s-adun iubirile trecute.
       O taină ce mă înfioară mă face să iubesc și azi
       Aceelași crâng de-odinioară înconjurat de-aceeași brazi
       Aceeași apă-nvolburată ce-aleargă iute spre câmpie
       Aceeași munți cu falnici creste ce-o străjuiesc de-o veșnicie.

       Noiembrie e luna-n care și ploile se-ntorc la noi
       Să plânga lin pe ramurile copacilor de frunze goi.
       Să se prelingă pe ferestre în tainic cântec de țambal
       Bătând ușor pe tabla casei, într-un acord autumnal.
       Pe pleoape tot mai greu m-apasă un somn de-a dreptul hibernal
       Și visurile mă-mpresoarăcu al iluziilor val
       De ani trecuți, de frunze moarte în al amurgului opal.

miercuri, 2 decembrie 2015

Lună în câmp

Autor: Nichita Stănescu


                     Cu mâna stânga ți-am întors spre mine chipul,
                     sub cortul adormiților gutui
                     și de-aș putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
                     văzduhul serii mi-ar părea căprui.

                     Mi s-ar părea că deslușesc, prin crenge,
                     zvelți vânători, în arcuiții lei
                     din goana calului, cum îsi subtțe arcul.
                     O, tinde-ți mâna stângă către ei

                     și stinge tu conturul lor de lemn subțire
                     pe care ramurile l-au aprins,
                     suind sub luna-n seve caii repezi
                     ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.

                     Eu te privesc în ochi și-n jur se șterg copacii.
                     In ochii tăi cu luna mă răsfrâng
                     ... și ai putea, uitând, să ne strivești în gene
                     dar chipul ți-l întorn, pe brațul stâng.

vineri, 13 noiembrie 2015

De toamnă (II)


Autor: Elena Spiridon

                        Toarnă-mi şi mie, toamnă, un pahar,
                        Pe frunza ta să scriu din nou poeme;
                        Mi-a dat în fugă cineva în dar,
                        Un mic sărut, ciorchine de dileme… 

                        De-atunci eu tac, iar ochii mei nătângi
                        Stau tot lipiţi de cerul în albire;
                        Pe trupul meu, ca frunza mi-l alungi,
                        Ştiu că îl dai ofrandă la iubire... 

                        Nu sta ascunsă-n miezul crud de nucă,
                        În aripile largi ai zorilor de brumă...
                        La focul ce prin tălpi uşor se urcă,
                        Pofteşte-mă, să beau un vin cu spumă! 

                        Să vezi atunci, potop va fi de muze
                        Şi muntele, o simplă încercare;
                        Ah, bobu-acela, cuvânt, sărut, pe buze;
                        Îmi dai să beau?! E ultima-ntrebare...



miercuri, 11 noiembrie 2015

De toamnă ... Două poezii...

 pentru copii

”Zile de toamnă ”
Autor: George Coșbuc


                          Ieri vedeam pe luncă flori
                          Mândri fluturi zburători
                          Și vedeam zburând albine
                          Ieri era și cald și bine

                          Azi e frig și nori și vânt
                          Frunzele cad la pământ
                          Florile stau supărate
                          Veștejesc de brumă toate

                          Ieri era frumos pe-afară
                          Că-ntr-o caldă zi de vară
                          Azi e toamnă pe pământ
                          Vreme rea și bate vânt.



”Frunze de toamnă”
Autor anonim 


                               Frunze aurii-roscate
                               Au bătut la mine-n geam;
                               Le-a smuls vântul de pe ram
                               Și le poartă fără rost;
                               Nu știm în ce pom au fost

                               Vântul bate și e rece
                               Noaptea unde-o vom petrece?
                               Vântul bate și e ploaie
                               Dă-ne drumul în odaie!

                               "Nu fiti triste surioare,
                               De acum sunteți plăpumioare;
                               Pământul îl înveliți
                               Și de ger voi îl feriți”.



luni, 9 noiembrie 2015

Dimineața

Autor: Magda Isanos

  
                        Vreau să descopăr lumea, niciodată
                        n-am crezut, cum spun poeții, cã-i frumoasă.
                        Însã astãzi, cu luminã pieptănată,
                        dimineața mi-a intrat în casã.

                        Fumegam de somn, când am simțit
                        pașii cuiva lângă perete -
                        ea dansa cu trupul arcuit
                        sub priviri mirate de portrete.

                        Cu picioarele goale ea pășea,
                        în oglindă răsuna cristalul,
                        dimineața strămutase balul
                        fetelor-lumini în casa mea.

                        Și privind, eu mă gândeam: e bine
                        să fii tânăr când afară-i soare.
                        Zi frumoasă, îți voi pune legătoare
                        după gât și-o să te iau cu mine.


duminică, 8 noiembrie 2015

Sfârșit de toamnă

Autor: Ion Pillat

                    Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge
                    Nu mai visa zadarnic: e prea târziu acum.
                    Nu vezi ce toamnă tristă? Cu pete mari de sânge
                    Se iroseşte frunza pornită-n zbor pe drum.
                    Prin codrul de cărbune pluteşte-al iernii fum –
                    Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge.

                    Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut,
                    Pe tâmpla din Văratic, din vremuri legendare,
                    O sfântă-i zugrăvită de un necunoscut.
                    Icoana tăinuită ce farmec straniu are!
                    Tăcut o şterge veacul, dar tot mai blândă pare
                    Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut.


duminică, 25 octombrie 2015

Copacul meu cu frunze ponosite...

Autor : Gh.Văduva 


                         Copacul meu cu frunze ponosite
                         Golește cerul plin de nori și ploi,
                         Și umple toga sorții cu noroi,
                         Prin toamnele de doruri răvășite.

                         Trec vânturi seci prin inimi înghețate,
                         Recad pe gând iluzii și fiori,
                         Se-aprind salcâmii-n mugurit de zori
                         Și sună-alarma-n turnul din cetate.

                         E mult prea nor pe cerul plumburiu,
                         Alertă, prin livezile de vânt,
                         De ploaie albă, gheață și cuvânt,
                         De dor mărunt și suflet cenușiu.

                        Alerg spre zid, la postul meu de câine,
                        Sunt gata să mă lupt c-un hoț de cer,
                        Cu oastea lui de vorbe și mister,
                        Cu iarna grea, cu haita lui de mâine.

                        N-am leacuri pentru vorbele de gheață,
                        Nici pungi de foc pentru vreun gând pe jar,
                        Ci doar plaivaz pentru-un poet amar,
                        Să scrie-un vers dintr-un pustiu de viață.

                        Un vers în alb, prin stoluri de cuvinte,
                        E toamnă-n crâng, copacul meu e gol,
                        Pe ulița cu vorbe-i mult nămol,
                        Dar drumul sorții merge înainte.

Gheorghe Văduva,
București, 07 septembrie 2014

vineri, 23 octombrie 2015

Foaie de toamnă


Autor: Paul Abucean

Foaie de toamnă
visu-mi îndeamnă
dulci melodii
Arbori cu strune
galbene, brune
şi purpurii
 


           Cu coapte coacăze
           şi şoapte-mbracă-se
           toamna din nou
           Prin văi bucolice
           cad melancolice
           voci de ecou


           Foaie de carpen, floare de crin
           pasăre vino
           şi-mi cântă lin
           Cântă-mi, încântă-mă
           şi desfrământă-mă
           cât mai suntem
           Iar de-mpământă-mă
           în toamna sfântă, mă
           fă recviem
 

          Că-i datul legii
          pe vechi arpegii
          noi agonii
          Foaie de toamnă
          spune-mi ce-nseamnă
          a nu mai fi...

Toamna palidă revine

Autor: Romeo Tarhon 
                    
       
                            Toamna palidă revine
                            Ca o pânză-n reci nuanțe
                            Cu nostalgice suspine
                            Și cu triste rezonanțe.

                            În tabloul cu destine,
                            Cu-mpliniri dar și restanțe
                            Toamna palidă revine
                            Ca o pânză-n reci nuanțe.

                            Plumburiu și trist ca mine
                            Anotimpul de bilanț e...
                            Cine să m-aline, cine?
                            Dar mai am încă speranțe...

                            Toamna palidă revine...

(Din volumul TOAMNĂ FATALĂ,
Editura NAȚIUNEA - 2014)

duminică, 18 octombrie 2015

Mă plec în fața toamnei

Autor: Gheorghe Văduva


                   Mă plec în fața toamnei, din lunga toamnă-a vieții,
                   Aș vrea să pot culege ce-am semănat în vreme,
                   Dar vara a fost lungă și plină de dileme,
                   Iar primăvara scurtă, ca timpul dimineții.

                   Am parte de o toamnă urâtă și ploioasă,
                   Iar drumurile-s pline de gropi, de bălți, de ceață
                   Și norii umplu cerul c-un cenușiu de viață,
                   Iar doru-mi rătăcește pe-o mare de angoasă.

                   Bat vânturi fără noimă pe câmpurile nude,
                   Cad frunze ostenite prin ploile acide,
                   Încerc să-mi umplu golul cu gânduri aguride,
                   Dar au plecat și ele nu știu de când și unde.

                   În liniștea pustie, bat clopote-n timpane,
                   Aud cum trece vremea recoltelor trecute
                   Și cum se umple carul cu doruri neștiute,
                   Din care mai răzbat doar clipele sărmane.

                   E-atâta vid în soare, iar toamna-i tot mai rece,
                   Aștept să vină iarna, să mă-încălzesc la gheață,
                   S-adorm, în spuza lumii, pe-un căpătâi de viață,
                   Cu vremea care vine, cu timpul care trece.

                   E-o toamnă exilată din zilele mănoase,
                   În frigul meu din suflet, nici vântul nu mai bate,
                   În curtea casei goale, e-atâta plinătate,
                   Că pot s-acopăr toamna cu gerul meu din oase.

                   Păstrez doar o idee rămasă de la soare,
                   Un fel de rădăcină trecută-n trunchiul vremii,
                   Ferită de dogoare, dar și de frigul iernii,
                   Pe care-o voi culege la toamna viitoare.


Gheorghe Văduva,
București, 01 septembrie 2013

joi, 15 octombrie 2015

Spre toamnă

Autor: Radzyeck( pseudonim)
 poet din Republica Moldova


                       E toamnă. Vorbește-mi de parcă
                       De șoapte se scutur copacii
                       Și marea de frunze e-n barcă,
                       Și nu văd pământul cârmacii.

                       Citește-mi ceva din tăcere,
                       Cum cade în apă privirea
                       Și valul atingerii piere
                       Lovindu-și de stâncă neștirea.

                       Rănește-mi ce nu mă mai doare
                       Cu dulci mângâieri de artistă,
                       De azi căzător în picioare,
                       Ascultă-mi ce nu mai există.

                       Și, totuși, îngheață copacii,
                       Iar tu, negreșita mea doamnă,
                       Ești frunza ce-ndeamnă cârmacii
                       Spre toamnă, spre toamnă, spre toamnă …

miercuri, 14 octombrie 2015

Ții minte-ntâia ploaie...

Motto:
”Octombrie este o simfonie a permanenţei şi schimbării.” ( Bonaro W. Overstreet)


Ții minte-ntâia ploaie...

Autor: Magda Isanos

           Ţii minte-ntâia ploaie cum cădea,
           cu fulgere, cu stele lungi în ea? 
           Arborii stăteau drept, intonând 
           imnul vieţei şi-n zarea foşnind,

           verde ca un codru lichid,
           s-auzeau cerurile cum se-nchid, se deschid.
           Şi noi stăteam ca pomii în picioare.
           „Nimic nu moare, mi-ai şoptit, nu moare...”

           Şi plantele creşteau, ne făceau semne, 
           ca nişte mâini, ca umbre nempăcate, 
           se străduiau spre viaţă să ne-ndemne 
           şi iar cădeau în deznădejde toate.


Cules din „Poezia română modernă de la G. Bacovia la Emil Botta”, alcătuită de Nicolae Manolescu, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968

duminică, 16 august 2015

Seara de vară

Autor : Ivan Nikitin


                               În cer albastru, răzlețiți
                               Se plimbă nouri auriți;
                               Pădurea învelită-n ceață
                               Se scaldă-n marea de roșață
                               Din asfințit. Și la răcoare       
                               Se pleacă spicu-n dormitare

                               În codri, — mare, înfocată --
                               S-arată luna. Și deodată
                               S-aprinde-a stelelor lucire.
                               Domnește pace, liniștire...
                               În suflet tainicele strune
                               Îmi cântă sfânta rugăciune.
Iunie, 1912

Traducere de Alexei Mateevici

sâmbătă, 15 august 2015

Copacul

Elisabeta de Wied

n. 29 decembrie 1843, Neuwied, Germania
d. 18 februarie 1916, Curtea de Argeș
Întâia regină a României, soția lui Carol I Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege român al dinastei Hohenzollern, patroană a artelor, fondatoare a unor instituții caritabile, poetă, scriitoare


    
              Caldul soare-al verii țese-acum ferice
              Fire lungi prin aer, tort de-argint curat;
              Bate-o dulce boare câmpu 'nrourat
              Legănând prin lanuri aurul din spice.

              Frunzele gătite ca de sărbători
              Râd, pe spate vesel capul și-l aruncă –
              Un copac, el singur, gol de tot pe luncă
              Stă -ntratâta lume de cântări și flori.

              N-are bucurie nici de vânt și ploae,
              Nici de cânt de paseri, nici de cuib cu pui;
              Din podoaba -ntreagă a vieții lui
              Nu-i rămase bietul nici măcar o foae.

              Ce rușine, Doamne! Cât de bucuros
              Tu te-ai duce, duce să te-ascunzi departe
              Prin pustii cu neguri, printre stânci deșarte,
              Ori să vie vântul să te-asvârlă jos.

              Dar el stă, sărmanul, stă 'nrădăcinat –
              Iată vie-un fulger și-o să mori! Nu plânge!
              Nu! Veni furtuna vai, numai spre-a frânge
              Crengi din el, lăsându-l și mai rușinat!


duminică, 2 august 2015

Natură, reverie, poezie : Eminescu

Lacul

                               Lacul codrilor albastru
                               Nuferi galbeni îl încarcă;
                               Tresărind în cercuri albe
                               El cutremură o barcă.

                               Și eu trec de-a lung de maluri,
                               Parc-ascult și parc-aștept
                               Ea din trestii să răsară
                               Și să-mi cadă lin pe piept;

                               Să sărim în luntrea mică,
                               Îngânați de glas de ape,
                               Și să scap din mână cârma,
                               Și lopețile să-mi scape;

                               Să plutim cuprinși de farmec
                               Sub lumina blândei lune -
                               Vântu-n trestii lin foșnească,
                               Unduioasa apă sune!

                               Dar nu vine... Singuratic
                               În zadar suspin și sufăr
                               Lângă lacul cel albastru
                               Încărcat cu flori de nufăr.

 Somnoroase păsărele


                               Somnoroase păsărele
                               Pe la cuiburi se adună,
                               Se ascund în rămurele -
                                     Noapte bună!

                               Doar izvoarele suspină,
                               Pe când codrul negru tace;
                               Dorm şi florile-n grădină -
                                     Dormi în pace!

                               Trece lebăda pe ape
                                Între trestii să se culce -
                                Fie-ţi îngerii aproape,
                                     Somnul dulce!

                                Peste-a nopţii feerie
                                Se ridică mândra lună,
                                Totu-i vis şi armonie -
                                     Noapte bună!

***
Imi era tare dor de Eminescu (n.a.)

sâmbătă, 25 iulie 2015

Natură, dragoste și poezie: ”Ce frumoasă ești...”

Autor: Adrian Păunescu

                       Ce frumoasă ești în prag de iarnă,
                       Ninge disperat asupra ta,
                       Cerul peste tine se răstoarnă,
                       Țurțurii în plete vor suna.

                       Hai să fim doi oameni de zăpadă
                       Ridicați de brațe de copii,
                       Care-n frig și ger mai știu să creadă
                       Că se pot iubi, se pot iubi.

                       Ce frumoasă ești în prag de vară,
                       Când miroși a mere ce se coc,
                       Cerul în ființa ta coboară
                       Trupul meu din trupul tău ia foc.

                       Focurile noastre se cunună,
                       Focurile noastre se-nțeleg,
                       Suntem baza lumii împreună
                       Suntem vara focului întreg.

                       Ce frumoasă ești în prag de toamnă,
                       Ca o zi egală între nopti,
                       Când iubirea noastră te condamnă
                       Să ai soarta strugurilor copți.

                       Să înveți, iubito, să te bucuri
                       Că ți-am dat din jertfă un destin,
                       Și că via asurzând de struguri,
                       Va trai definitiv în vin.

                       Ce frumoasă ești în primăvară
                       Cea mai minunată-ntre femei,
                       Iezii pasc năframa ta ușoară,
                       Tu, cu muguri, bluza ți-o închei.

                       Sigilat de taine nepătrunse
                       Cerul bate drumul tău îngust,
                       Trupul tău de muguri și de frunze
                       De la cine să învăț să-l gust?
 



***

vineri, 24 iulie 2015

Sara

Autor: Octavian Goga


                              Bolta şi-a cernit năframa
                              Ca o mamă întristată,
                              Floarea-soarelui pe câmpuri
                              Pleacă fruntea-ngândurată.

                              Zarea-şi picură argintul
                              Pe ovezele de aur,
                              Ostenit, din aripi bate,
                              Ca un vis pribeag, un graur.

                              Codrul cântăreţii-şi culcă,
                              Doarme trestia bolnavă,
                              Dorm doi pui de nevăstuică
                              Sub o brazdă de otavă.

                              S-a oprit trudita moară,
                              Doarme apa la iurgă,
                              Răzimat pe coate-adoarme
                              Un cioban întins pe glugă…

                              Doarme cerul şi pământul
                              Într-o dulce-mbrăţişare…
                              Doar izvorul mai tresaltă
                              Ca un sân de fată mare.

duminică, 19 iulie 2015

Noapte de vară

Autor . George Coșbuc



                           Zările, de farmec pline,
                           Strălucesc în luminiş;
                           Zboară mierlele-n tufiş
                           Şi din codri noaptea vine
                                      Pe furiş.

                           Care cu poveri de muncă
                           Vin încet şi scârţîind;
                           Turmele s-aud mugind,
                           Şi flăcăii vin pe luncă
                                      Hăulind.

                           Cu cofiţa, pe-ndelete,
                           Vin neveste de la rîu;
                           Şi cu poala prinsă-n brîu
                           Vin cîntînd în stoluri fete
                                     De la grîu.

                           De la gîrlă-n pîlcuri dese
                           Zgomotoşi copiii vin;
                           Satul e de vuet plin;
                           Fumul alb alene iese
                                    Din cămin.

                           Dar din ce în ce s-alină
                           Toate zgomotele-n sat,
                           Muncitorii s-au culcat.
                           Liniştea-i acum deplină
                                   Şi-a-nnoptat.

                           Focul e-nvelit pe vatră,
                           Iar opaiţele-au murit,
                           Şi prin satul adormit
                           Doar vreu câne-n somn mai latră
                                    Răguşit.

                           Iat-o! Plină, despre munte
                           Iese luna din brădet
                           Şi se nalţă,-ncet-încet,
                           Gânditoare ca o frunte
                                   De poet.

                           Ca un glas domol de clopot
                           Sună codrii mari de brad;
                           Ritmic valurile cad,
                           Cum se zbate-n dulce ropot
                                   Apa-n vad.

                          Dintr-un timp şi vântul tace;
                          Satul doarme ca-n mormânt-
                          Totu-i plin de duhul sfânt;
                          Linişte-n văzduh şi pace
                                  Pe pământ.

                          Numai dorul mai colindă,
                          Dorul tînăr şi pribag,
                          Tainic se-ntâlneşte-n prag,
                          Dor cu dor să se cuprindă
                                  Drag cu drag.


            (Balade şi idile 1892)

sâmbătă, 11 iulie 2015

Luna de vară

Autor: N. Davidescu


                             M-a rugat o sclavă-aseară,
                             Stranie ca o nalucă,
                             Să-i dau voie să se ducă,
                             Să se ducă, să se ducă...

                             N-ar fi vrut nimic să ceară,
                             Însă gându-i aprinsese
                             Nostalgii, ei nenţelese,
                             Nenţelese, nenţelese...

                             Faţa ei de albă ceară
                             Era-ntreagă o tăcere,
                             Spusă sieşi în durere,
                             În durere, în durere...

                             Am lăsat-o. Era vară
                             Şi-n adâncul ei cântase
                             Noaptea-n stive de mătase,
                             De mătase, de mătase...

                             Umbra ei prin noapte, clară,
                             A intrat apoi adâncă,
                             În fântâna de sub stâncă,
                             De sub stâncă, de sub stâncă...

Din volumul ”Roma”