Noiembrie e luna-n care mă rătăcesc în calendar
Înregistrind cu intristare ce-aproape e Crăciunul iar.
Un an din nou s-a scurs din viață ca și când ieri ar fi-nceput
Și-n fiecare dimineață mă mir ce repede-a trecut.
Noiembrie ca vântul trece prin gândurile-mi răvășite
Mă cheamă iar în crângul veșted s-adun iubirile trecute.
O taină ce mă înfioară mă face să iubesc și azi
Aceelași crâng de-odinioară înconjurat de-aceeași brazi
Aceeași apă-nvolburată ce-aleargă iute spre câmpie
Aceeași munți cu falnici creste ce-o străjuiesc de-o veșnicie.
Noiembrie e luna-n care și ploile se-ntorc la noi
Să plânga lin pe ramurile copacilor de frunze goi.
Să se prelingă pe ferestre în tainic cântec de țambal
Bătând ușor pe tabla casei, într-un acord autumnal.
Pe pleoape tot mai greu m-apasă un somn de-a dreptul hibernal
Și visurile mă-mpresoarăcu al iluziilor val
De ani trecuți, de frunze moarte în al amurgului opal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu