duminică, 18 decembrie 2016

Nălucire

Autor: Ion Sorescu

                            Prin plete-mi curge toamna
                            Cu mângâieri de frunze.
                            Când rătăcești cu palma
                            A liniște...pe buze.
                            Sub semnul de tăcere
                            Doar ochii ne vorbesc,
                            Cu șoapte de iubire
                            Ce-n toamnă se-mpletesc.

                            Și se aștern, covoare
                            De frunze și "cuvinte"
                            E parcă pe cărare
                            Pământul în veșminte
                            De foc și mângâiere
                            Căzute pe alei...
                            Atingeri și...tăcere
                            Prin frunzele de tei.

duminică, 30 octombrie 2016

E toamnă...

Autor: Doriana (Republica Moldova)
*
E toamnă
 (Fragmente)

 E toamnă devreme și frunzele cântă,
Iar vântul puternic dansează vioi,
Formând împreună o horă preasfântă
În care sălbatec ne prindem și noi.
*
Copacii din parcuri sunt plini de culoare,
De parcă un pictor cu ei s-a jucat,
Ei ramul și-l pleacă cuprinși de ardoare,
Umili se închină la cel ce-a pictat.
*
Și apa din râuri ne cântă balade
Iar pasărea pleacă, de friguri se teme,
În urma ei tristă, rotindu-se cade
O frunză ucisă de toamna devreme.
*
Și ploaia puternic pornește în ropot,
Formând pârâiașe ce vesel aleargă
Și parcă te strigă și râde în hohot,
Știind că niciunul nu vrea s-o-nțeleagă.

Copacii sunt triști cu frunzele moarte,
Și frigul cu gheață ar vrea ca să vie
Se vede că iarna nu este departe,
Așteaptă să plece o toamnă târzie.

miercuri, 26 octombrie 2016

Toamna

Autor: George Coșbuc

    Toamna târziu
    În noaptea cu lună,
    Cum vâjâie codrul
    Şi geme şi sună!
    Din nordul cu neguri
    Un vuiet răsare

    Şi vine şi creşte
    Mai iute, mai tare;
    Iar codrul aude,
    Puternicul rege
    Aude prin noapte
    Şi bine-nţelege

    Al oştilor vuiet
    Din nord pornite -
    El vrea să răscoale
    Puteri obosite
    Şi-njură şi urlă,
    Că-şi simte pierirea.
  
                       Şi galben se face,
                       Nu poate s-adoarmă,
                       Nu-şi află nici pace,
                       Şi tremură codrul
                       Cu inima ruptă
                       De spaimă, se zbate.

                       Cu vântul se luptă,
                       Pocnește  şi sună
                       Şi-şi urlă durerea,
                       Căci vântul îl prinde
                       Şi-l strânge de mijloc
                       Topindu-i puterea!
   
                       Şi codrul se-ndoaie;
                       Şi-l biruie vântul
                       Râzând îl sugrumă
                       Şi-i rupe veştmântul
                       Şi părul i-l smulge
                       Şi-n văi îl aruncă.

                                            Un ţipăt răsare
                                            Pe deal şi pe luncă
                                            Grăbitele păsări
                                            Cu vuiet aleargă.
                                            Şi norii vin stoluri
                                            Pe-ntinderea largă.
   
                                            De spaimă s-ascunde
                                            Pârâul sub gheaţă -
                                            Şi regele codru,
                                            Din ultima viaţă
                                            Suspină văzându-şi
                                            Pustiul, şi geme.

                                            Şi cade pe spate
                                            Şi moare cu fruntea
                                            Pe pieptul naturii
                                            Şi moare natura
                                            De jalea pădurii
                                            În toamna târzie!

luni, 10 octombrie 2016

Toamnă...

Motto:
"Toamna este tăcerea  dinaintea venirii iernii." (Proverb francez)

Autor ?

                             Toamnă,
                             atât de dragă mie
                             anotimp nelinistit,
                             spune-mi când ai revenit
                             cu risipa ta de fructe,
                             flori și nostalgie ?

                             Mi-aduci, ca-n fiecare an
                             vise făurite-n van,
                             vântul aspru, puțin soare,
                             câțiva  nori
                             cu ploi amare
                             și magia inutilă de culori...

                             Toamnă,
                             muza mea capricioasă,
                             dulcea mea melancolie,
                             dorul de copilărie
                             și de-întoarcere acasă,
                             le voi trece-n poezie...


13 nov. 2015 Autor :?

duminică, 9 octombrie 2016

Octombrie

Autor:Florin Costinescu
 (din volumul ”Secunda eternă”)


                           Fum în nervuri, aprinse ruguri,
                           în parcuri doar statuile nu mor,
                           iar aerul e plin de voci
                           parcă venind din Elsinor,

                           Ce replici! Umbre-şi spun pe nume,
                           cândva au fost Polonius, Hamlet,
                           acum sunt doar copaci fără de frunze,
                           coboară ziua-n violet,

                          ” A fi sau a nu fi ” se-aude,
                           Shakespeare mai scrie-o replică pe vânt;
                           veniţi la teatru, gata sunt actorii,
                           spectacolul va-ncepe în curând !

duminică, 25 septembrie 2016

Autumnală



                   toamna-şi viscoleşte frunzele pe dealuri;
                   pe sub viscol, poate, voi umbla-n curând
                   fără suferinţe, fără idealuri,
                   fără amintire, fără trup şi gând;

                   îmi nechează roşu vântul sub ferestre;
                   cine ştie, poate o să-i urc în şa -
                   pruncului lăsându-i doar un vers de zestre
                   ca să-şi poată-ntr-însa sufletu-nfăşa,

                   toamna-şi viscoleşte frunzele pe dealuri;
                   pe sub viscol, poate, voi pleca-n curând -
                   moară subterană pe-mpietrite valuri
                   unde veşnicia îmi păstrează rând.



poezie de Fatma Sadâc din Cântec pentru surâsul păpădiei (1988)

joi, 22 septembrie 2016

Septembrie, prea mult...

Motto: 

   ”Când îți plouă în suflet, fă-ți o umbrelă dintr-o bucurie”- (Emil Cioran)


                        Septembrie, prea mult...

                          E mult prea mult septembrie, poete,
                          În versurile tale amărui
                          Şi mult prea multe ofuri şi regrete
                          Între coperţi de carte vrei să pui.

                          Aruncă o privire mai departe
                          De toamna care tocmai te-mpresoară
                          Şi scrie alte versuri, altă carte
                          Gândind la viitoarea primăvară.

(poezie de Mihail Mataringa)

marți, 30 august 2016

Sfârșit de vară -fragmente-

Autor: George Topîrceanu


                      Dacă liniştea pădurii adormite
                      Nici o veste de-altădată nu-ţi trimite
                      Şi pe freamăte pornite de departe
                      Nu te-ajunge glas de dincolo de moarte,

                      Vin’ cu mine să ne pierdem în zadar
                      Printre galbenele rarişti de stejar
                      Cu sfioase campanule şi sulfine,
                      Pe cărări pe unde nimeni nu mai vine.

                      Dulce zumzet somnoros şi ireal
                      Să ne cheme spre poienile din deal.
                      Taina liniştii înalte să ne fure
                      Prin cotite luminişuri de pădure
                       ...
                      Iar la-ntoarcere, să trecem prin păşuni
                      Şi prin funduri de livadă cu aluni,
                      Printre garduri fumurii şi solitare
                      Ce se uită-n urma noastră cu mirare…

                      Şi din treacăt, ici şi colo, să culegi
                      Sânziene cu tulpinile întregi,
                      Margarete, scânteioare şi aglice,
                      Un buchet de flori orfane şi calice,

                      Lung în coadă şi ghimpos şi cu ţărână.
                      La plecare să-l ţii falnic într-o mână,
                      Dar cu vremea, desfoiat, să-ţi pară greu
                      Şi la urmă să mi-l dai să-l duc tot eu…
                       ...
                      Şi – purtând de-a lungul văilor prin ţară
                      Vestea nouă a sfârşitului de vară,
                      Flutur mic, într-o lucire de-asfinţit,
                      Să ne-ntâmpine din ţarină grăbit,

                      Cu rugină pe albastre aripioare
                      Ca o veştedă petală de cicoare.


luni, 23 mai 2016

Vara


                                Apune soarele-n văpăi
                                Și înserarea, ca un val,
                                Pe subt răchițile din deal
                                Se lasă-n liniște pe văi.

                                Coboară-ncovoiat la pod
                                Un biet pescar, de pe Siret,
                                Și-n umbra sură pier încet
                                Pescar, și apă, și năvod.

                                De jos, din ceața de pe prund,
                                Doi pescărusi au apărut
                                Și-n zbor îngemănat și mut
                                Se duc spre bălțile din fund.

                                Închid pleoapele s-ascult…
                                De pacea largă legănat
                                Mi-adoarme sufletu-mpăcat.
                                Ca un copil ce-a plâns prea mult

luni, 9 mai 2016

Cântec

Autor: Cincinat Pavelescu


                         Un fluviu calm aș vrea să fiu,
                         Un fluviu calm cu ape line,ă
                         Să ningă luna peste mine
                         În clare nopți argintul viu

                         Și tu, o insulă să fii,
                         O insulă de roze pale
                         Să zboare-adeseori petale
                         Pe linul undei aurii.

                         O insulă de flori și soapte
                         Muiate-n aer de amurg…
                         Și eu, in jurul tău să curg,
                         Mângâietor ca și o noapte.

***
Imagine: Louis Aston Knight, pictor american de origine franceză (1873–1948)

duminică, 1 mai 2016

Iubesc ploaia

Autor : Nichita Stănescu


                        Iubesc ploaia nebună ce vrea
                        Să cadă, să doară, să fie doar ea,
                        La masa aceluiasi hol ruginit,
                        Când nimeni nu cere răspunsul primit,
                        S-o vreau ca să stea !

                        E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
                        Deasupra la toate să ploaie pe noi,
                        Când stropii cei grei se dau rătăcind
                        De-a valma în cer, și cad împietrind
                        Bezmetici și goi !

                        E ploaia pe geamuri ce cade strident,
                        Stau singur la geam și totuși absent
                        Când nimeni nu cere privirii reper,
                        Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
                        Un soare prezent !

                        Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
                        Cămașa de mire, Pământu-mpărat
                        Stă singur la masă, nuntașii-s plecați,
                        Tomnatici și grei, de vânturi luați
                        Săruturi răzbat !

                        De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
                        Cu picurii reci mă cheamă să vin,
                        Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea
                        Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
                        De crede-n destin !

sâmbătă, 2 aprilie 2016

Primăvara

Autor: Magda Isanos


                       Frumoșii arbori dorm acum sau zac;
                       zadarnic ai asculta pieptul lor mut,
                       pe care mușchi și zăpezi au crescut.
                       Însă crengi noaptea-n cer se desfac.

                       Apoi deodatã zãrile-nfloresc
                       si clopote mari, clopote s-aud,
                       departe-n cerul vesel și rotund
                       hulubii albi si rosii se rotesc.

                       Tu, feciorelnică lume, bună-vestire
                       de undeva din pãmânt suie spre tine;
                       soarele-i ca un inel subtire.
                       Sună-n salcâmul pustiu verile pline.

Din volumul "Poezii/Poésies", 1996

duminică, 27 martie 2016

Cântec de primăvară

Autor: Nichita Stănescu


                 Desigur, primăvara mi-a ţâşnit din tâmple.
                 De umbre, umerii îmi şiroiesc, tăcut,
                 prea bine mi-e şi nu mă mai pot rumpe
                 de aerul rotund ce m-a-ncăput.

                 E-ntâia oară când rămân fără de viaţă,
                 de primăvară-ncercuit cu frânghii,
                 până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
                 trezindu-mă, le-adulmec şi le mângâi.

                 Şi mor a doua oară, când îmi taie chipul
                 pala de raze atârnând de crengi
                 şi iar mi se roteşte-n păsări timpul,
                 când pasul tău răsună pe sub crengi.

                 Cu văzu-nchis, simt cum îmi bat peste sprâncene
                 imaginile tale, clinchetând.
                 Mor sacadat şi reînviu din vreme-n vreme,
                 de-otrava morţii sufletu-mi eliberând.

                 O, primăvara flăcări roşii-nalţă.
                 Pe rugul lor mi-e sufletul întins
                 până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
                 şi mă trezesc, şi-nving şi sunt învins.


duminică, 20 martie 2016

Rapsodii de primăvară -fragmente

     Pe 20(21) martie 1886 s-a născut la București poetul George Topîrceanu










Rapsodii de primăvară
 I- Sus prin crângul adormit,
      A trecut în taină mare,
      De cu noapte, risipind
      Şiruri de mărgăritare
      Din panere de argint,
      Stol bălai
      De îngeraşi,
      Cu alai
      De toporaşi.
      Primăvară, cui le dai?
      Primăvară, cui le laşi?

II -Se-nalţă abur moale din grădină.
 Pe jos, pornesc furnicile la drum.
 Acoperişuri veştede-n lumină
 Întind spre cer ogeacuri fără fum.

 Pe lângă garduri s-a zvântat pământul
 Şi ies gândacii-Domnului pe zid.
 Ferestre amorţite se deschid,
 Să intre-n casă soarele şi vântul.
 ...

                          Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,
                          Şi-a răsfirat crenguţele ca spinii
                          De frică să nu-i cadă la picioare,
                          Din creştet, vălul subţirel de floare.

                          Că s-a trezit aşa de dimineaţă
                          Cu ramuri albe – şi se poate spune
                          Că-i pentru-ntâia oară în viaţă
                          Când i se-ntâmplă-asemenea minune...
...
III
Soare crud în liliac,
Zbor subţire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele şi urzici…
Primăvară, din ce rai
Nevisat de pământeni
Vii cu mândrul tău alai
Peste crânguri şi poieni?
Pogorâtă pe pământ
În mătăsuri lungi de vânt
Laşi în urmă, pe câmpii,
Galbeni vii
De păpădii,
Bălţi albastre şi-nsorite
De omăt topit abia,
Şi pe dealuri mucezite
Arături de catifea.



miercuri, 16 martie 2016

Cântec de martie

Autor: Panait Cerna


                                A fugit din lume faur,
                                Trist şi nejelit –
                                Cu săgeţile-i de aur,
                                Martie l-a gonit...

                                Albi plutesc şi roşii norii
                                Peste munţi şi chei,
                                Parcă sufletu-aurorii
                                A rămas în ei...


                                Gârlele și-ncep fanfara,
                                Și, pornind șuvoi,
                                Strigă-n lume: primăvara
                                A sosit la noi!

                                Ce gândești la vremuri duse
                                Și suspini mereu?
                                Lasă visele apuse,
                                Suflete al meu!

                                Uită lumile de stele,
                                Ce-au căzut pălind –
                                Bucură-te de acele
                                Care se aprind...

                                Ah, ce dulce e povara
                                Mugurilor noi!
                                Primăvara, primăvara
                                A sosit la noi...

Românul, Arad, III nr. 73, 31 martie 1913.




duminică, 13 martie 2016

Cântec de Lună Nouă

Autor: Nichita Stănescu


                           Incet, sub pașii ceasului venit,
                           se șterge, sur, noptire-albastră
                           ...și tot mai e ceva neîmplinit
                           și singur, în iubirea noastră...

                          Poate că doina asta veche
                          tăcerile le cerne rând pe rând,
                          de îti răsună în ureche
                          pe după cețuri luna lunecând

                          Neliniști vechi, și glasul lor hoinar
                          spre neștiut încet ne mână
                          Ne-oprim o clipă... apoi mergem iar
                          prin ceața udă, mână-n mână

                          și văzul tău pe piept îmi suie
                          ca un păianjen beat... și nu îmi spui
                          că mi s-a prins surâsu-ți amărui
                          de buze, fată aăruie

                          Chemările ne scutură în sân
                          durut zornăitoarea salbă...
                          ...........................

                         Și de-as fi fost copac batrân, batrân,
                         tu ai fi fost o frunză albă


                         sau poate înserarea. 

marți, 8 martie 2016

Primăvara

Autor: Nichita Stănescu




                
                Primejdii dulci alcătuind sub gene,
                mi te iveşti istovitor de dulce
                cu sânii bulbucaţi zvâcnind să culce
                pe ei sărutul lutului, alene.

                Te stingi încet din mine, iară
                sub piept loveşte-n căldărim o minge
                şi ziua pe trotuare se prelinge,
                lăsând în urmă-i iz de primăvară.

                Alături de mocirlele uscate
                ies pomii toţi cu trunchiurile-n floare
                Hei... zi cu soare-n zare, spune-mi oare
                cam câte fete-s astăzi deflorate?

                Un orizont pierdut, cu buze roşii
                sărută-n creştet noaptea pe hotare
                Cocoarele revin din depărtare
                şi mor în primăvară ofticoşii...

februarie 1955

duminică, 3 ianuarie 2016

Când vine iarna...

Autor: Emilia Plugaru


                                 Toată lumea ştie
                                 Că-ntr-o bună zi,
                                 Pe neprins de veste
                                 Iarna va veni.

                                 Iarnă, iarnă rece,
                                 Nu eşti prea miloasă.
                                 Focul nu se-aprinde
                                 Şi e frig în casă.

                                 Din hogeaguri triste
                                 Nu prea iese fumul,
                                 Apa-i îngheţată,
                                 Troienit e drumul.

                                 Dacă faci necazuri,
                                 Iarnă, de ce vii?
                                 – Omule, mă iartă,
                                 Vin pentru copii.


vineri, 1 ianuarie 2016

Amurg de iarnă

Autor: George Bacovia


                        Amurg de iarnă, sumbru, de metal,
                        Câmpia albă - un imens rotund -
                        Vâslind, un corb încet vine din fund,
                        Tăind orizontul, diametral.

                        Copacii rari şi ninşi par de cristal.
                        Chemări de dispariţie mă sorb,
                        Pe când, tăcut, se-ntoarce-acelaşi corb,
                        Tăind orizontul, diametral.