miercuri, 26 octombrie 2016

Toamna

Autor: George Coșbuc

    Toamna târziu
    În noaptea cu lună,
    Cum vâjâie codrul
    Şi geme şi sună!
    Din nordul cu neguri
    Un vuiet răsare

    Şi vine şi creşte
    Mai iute, mai tare;
    Iar codrul aude,
    Puternicul rege
    Aude prin noapte
    Şi bine-nţelege

    Al oştilor vuiet
    Din nord pornite -
    El vrea să răscoale
    Puteri obosite
    Şi-njură şi urlă,
    Că-şi simte pierirea.
  
                       Şi galben se face,
                       Nu poate s-adoarmă,
                       Nu-şi află nici pace,
                       Şi tremură codrul
                       Cu inima ruptă
                       De spaimă, se zbate.

                       Cu vântul se luptă,
                       Pocnește  şi sună
                       Şi-şi urlă durerea,
                       Căci vântul îl prinde
                       Şi-l strânge de mijloc
                       Topindu-i puterea!
   
                       Şi codrul se-ndoaie;
                       Şi-l biruie vântul
                       Râzând îl sugrumă
                       Şi-i rupe veştmântul
                       Şi părul i-l smulge
                       Şi-n văi îl aruncă.

                                            Un ţipăt răsare
                                            Pe deal şi pe luncă
                                            Grăbitele păsări
                                            Cu vuiet aleargă.
                                            Şi norii vin stoluri
                                            Pe-ntinderea largă.
   
                                            De spaimă s-ascunde
                                            Pârâul sub gheaţă -
                                            Şi regele codru,
                                            Din ultima viaţă
                                            Suspină văzându-şi
                                            Pustiul, şi geme.

                                            Şi cade pe spate
                                            Şi moare cu fruntea
                                            Pe pieptul naturii
                                            Şi moare natura
                                            De jalea pădurii
                                            În toamna târzie!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu