duminică, 25 octombrie 2015

Copacul meu cu frunze ponosite...

Autor : Gh.Văduva 


                         Copacul meu cu frunze ponosite
                         Golește cerul plin de nori și ploi,
                         Și umple toga sorții cu noroi,
                         Prin toamnele de doruri răvășite.

                         Trec vânturi seci prin inimi înghețate,
                         Recad pe gând iluzii și fiori,
                         Se-aprind salcâmii-n mugurit de zori
                         Și sună-alarma-n turnul din cetate.

                         E mult prea nor pe cerul plumburiu,
                         Alertă, prin livezile de vânt,
                         De ploaie albă, gheață și cuvânt,
                         De dor mărunt și suflet cenușiu.

                        Alerg spre zid, la postul meu de câine,
                        Sunt gata să mă lupt c-un hoț de cer,
                        Cu oastea lui de vorbe și mister,
                        Cu iarna grea, cu haita lui de mâine.

                        N-am leacuri pentru vorbele de gheață,
                        Nici pungi de foc pentru vreun gând pe jar,
                        Ci doar plaivaz pentru-un poet amar,
                        Să scrie-un vers dintr-un pustiu de viață.

                        Un vers în alb, prin stoluri de cuvinte,
                        E toamnă-n crâng, copacul meu e gol,
                        Pe ulița cu vorbe-i mult nămol,
                        Dar drumul sorții merge înainte.

Gheorghe Văduva,
București, 07 septembrie 2014

vineri, 23 octombrie 2015

Foaie de toamnă


Autor: Paul Abucean

Foaie de toamnă
visu-mi îndeamnă
dulci melodii
Arbori cu strune
galbene, brune
şi purpurii
 


           Cu coapte coacăze
           şi şoapte-mbracă-se
           toamna din nou
           Prin văi bucolice
           cad melancolice
           voci de ecou


           Foaie de carpen, floare de crin
           pasăre vino
           şi-mi cântă lin
           Cântă-mi, încântă-mă
           şi desfrământă-mă
           cât mai suntem
           Iar de-mpământă-mă
           în toamna sfântă, mă
           fă recviem
 

          Că-i datul legii
          pe vechi arpegii
          noi agonii
          Foaie de toamnă
          spune-mi ce-nseamnă
          a nu mai fi...

Toamna palidă revine

Autor: Romeo Tarhon 
                    
       
                            Toamna palidă revine
                            Ca o pânză-n reci nuanțe
                            Cu nostalgice suspine
                            Și cu triste rezonanțe.

                            În tabloul cu destine,
                            Cu-mpliniri dar și restanțe
                            Toamna palidă revine
                            Ca o pânză-n reci nuanțe.

                            Plumburiu și trist ca mine
                            Anotimpul de bilanț e...
                            Cine să m-aline, cine?
                            Dar mai am încă speranțe...

                            Toamna palidă revine...

(Din volumul TOAMNĂ FATALĂ,
Editura NAȚIUNEA - 2014)

duminică, 18 octombrie 2015

Mă plec în fața toamnei

Autor: Gheorghe Văduva


                   Mă plec în fața toamnei, din lunga toamnă-a vieții,
                   Aș vrea să pot culege ce-am semănat în vreme,
                   Dar vara a fost lungă și plină de dileme,
                   Iar primăvara scurtă, ca timpul dimineții.

                   Am parte de o toamnă urâtă și ploioasă,
                   Iar drumurile-s pline de gropi, de bălți, de ceață
                   Și norii umplu cerul c-un cenușiu de viață,
                   Iar doru-mi rătăcește pe-o mare de angoasă.

                   Bat vânturi fără noimă pe câmpurile nude,
                   Cad frunze ostenite prin ploile acide,
                   Încerc să-mi umplu golul cu gânduri aguride,
                   Dar au plecat și ele nu știu de când și unde.

                   În liniștea pustie, bat clopote-n timpane,
                   Aud cum trece vremea recoltelor trecute
                   Și cum se umple carul cu doruri neștiute,
                   Din care mai răzbat doar clipele sărmane.

                   E-atâta vid în soare, iar toamna-i tot mai rece,
                   Aștept să vină iarna, să mă-încălzesc la gheață,
                   S-adorm, în spuza lumii, pe-un căpătâi de viață,
                   Cu vremea care vine, cu timpul care trece.

                   E-o toamnă exilată din zilele mănoase,
                   În frigul meu din suflet, nici vântul nu mai bate,
                   În curtea casei goale, e-atâta plinătate,
                   Că pot s-acopăr toamna cu gerul meu din oase.

                   Păstrez doar o idee rămasă de la soare,
                   Un fel de rădăcină trecută-n trunchiul vremii,
                   Ferită de dogoare, dar și de frigul iernii,
                   Pe care-o voi culege la toamna viitoare.


Gheorghe Văduva,
București, 01 septembrie 2013

joi, 15 octombrie 2015

Spre toamnă

Autor: Radzyeck( pseudonim)
 poet din Republica Moldova


                       E toamnă. Vorbește-mi de parcă
                       De șoapte se scutur copacii
                       Și marea de frunze e-n barcă,
                       Și nu văd pământul cârmacii.

                       Citește-mi ceva din tăcere,
                       Cum cade în apă privirea
                       Și valul atingerii piere
                       Lovindu-și de stâncă neștirea.

                       Rănește-mi ce nu mă mai doare
                       Cu dulci mângâieri de artistă,
                       De azi căzător în picioare,
                       Ascultă-mi ce nu mai există.

                       Și, totuși, îngheață copacii,
                       Iar tu, negreșita mea doamnă,
                       Ești frunza ce-ndeamnă cârmacii
                       Spre toamnă, spre toamnă, spre toamnă …

miercuri, 14 octombrie 2015

Ții minte-ntâia ploaie...

Motto:
”Octombrie este o simfonie a permanenţei şi schimbării.” ( Bonaro W. Overstreet)


Ții minte-ntâia ploaie...

Autor: Magda Isanos

           Ţii minte-ntâia ploaie cum cădea,
           cu fulgere, cu stele lungi în ea? 
           Arborii stăteau drept, intonând 
           imnul vieţei şi-n zarea foşnind,

           verde ca un codru lichid,
           s-auzeau cerurile cum se-nchid, se deschid.
           Şi noi stăteam ca pomii în picioare.
           „Nimic nu moare, mi-ai şoptit, nu moare...”

           Şi plantele creşteau, ne făceau semne, 
           ca nişte mâini, ca umbre nempăcate, 
           se străduiau spre viaţă să ne-ndemne 
           şi iar cădeau în deznădejde toate.


Cules din „Poezia română modernă de la G. Bacovia la Emil Botta”, alcătuită de Nicolae Manolescu, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968