marți, 21 mai 2019

Floare albastră

Autor: Mihai Eminescu


Floarea albastră e simbolul condiţiei umane aflate sub semnul contrariilor.
Dragostea sau chipul iubitei, precum şi tendinţa de proiectare a iubirii în infinit.

                         ”- Iar te-ai cufundat în stele
                          Şi în nori şi-n ceruri nalte?
                          De nu m-ai uita încalte,
                          Sufletul vieţii mele.

                          În zadar râuri în soare
                          Grămădeşti-n a ta gândire
                          Şi câmpiile asire
                          Şi întunecata mare;

                          Piramidele-nvechite
                          Urcă-n cer vârful lor mare -
                          Nu căta în depărtare
                          Fericirea ta, iubite!”

                         Astfel zise mititica,
                         Dulce netezindu-mi părul.
                         Ah! ea spuse adevărul;
                         Eu am râs, n-am zis nimica.

                       ”- Hai în codrul cu verdeaţă,
                           Und-izvoare plâng în vale,
                           Stânca stă să se prăvale
                           În prăpastia măreaţă.

                           Acolo-n ochi de pădure,
                           Lângă balta cea senină
                           Şi sub trestia cea lină
                           Vom şedea în foi de mure.

                           Şi mi-i spune-atunci poveşti
                           Şi minciuni cu-a ta guriţă,
                           Eu pe-un fir de romaniţă
                           Voi cerca de mă iubeşti.

                           Şi de-a soarelui căldură
                           Voi fi roşie ca mărul,
                           Mi-oi desface de-aur părul,
                           Să-ţi astup cu dânsul gura.

                           De mi-i da o sărutare,
                           Nime-n lume n-a s-o ştie,
                           Căci va fi sub pălărie -
                           Ş-apoi cine treabă are!

                           Când prin crengi s-a fi ivit
                           Luna-n noaptea cea de vară,
                           Mi-i ţinea de subsuoară,
                           Te-oi ţinea de după gât.

                           Pe cărare-n bolţi de frunze,
                           Apucând spre sat în vale,
                           Ne-om da sărutări pe cale,
                           Dulci ca florile ascunse.

                           Şi sosind l-al porţii prag,
                           Vom vorbi-n întunecime:
                           Grija noastră n-aib-o nime,
                           Cui ce-i pasă că-mi eşti drag?”

                           Înc-o gură - şi dispare...
                           Ca un stâlp eu stam în lună!
                           Ce frumoasă, ce nebună
                           E albastra-mi, dulce floare!
                           ..............
                          Şi te-ai dus, dulce minune,
                          Ş-a murit iubirea noastră -
                          Floare-albastră! floare-albastră!...
                          Totuşi este trist în lume!

.

duminică, 19 mai 2019

Portret cu orhidee

Autor: Ioana Voicilă Dobre


                            Astăzi,
                            sub vechiul castan
                            de pe culmea de deal ruginit
                            îţi scriu
                            şi privind spre zenit,
                            un cer de cuvinte-ţi trimit.
                            Din gândul
                            ce-mi este robit
                            trimit vraja viselor mele,
                            limpede râu să-ţi suspine.
                            Tu caută
                            şi vino spre mine,
                            să faci visul nostru-mplinit!
                            Astăzi,
                            sub vechiul castan,
                            schiţez un portret de femeie,
                            alături de-o floare,
                            blând ideal
                            şi-n gând, floarea mea,

                            orhidee.

 Din vol.”Secvenţe în alb şi negru”

duminică, 12 mai 2019

Pianissimo

Autor: Ion Minulescu


                               S-a-nserat…
                               Nu se mai vede pe covoare
                               Nici o floare…
                               În bogatele-ţi inele
                               Nu mai suferă - vasal -
                               Nici un suflet mineral.
                               Nici un gest de mâini rebele
                               Nu mai turbură-nserarea
                               Ce-ascunde-ntre perdele
                               Sugrumându-şi respirarea
                               Pe tablouri,
                               Pe icoane,
                               Pe oglindă,
                               Pe sofa
                               Şi pe roşia lalea,
                               Încrustată,
                               Ca o pată
                               De amurg, pe gura ta…

                               Între noi şi restul lumii
                               S-a lăsat ca o cortină
                               Agonia unei dâre de lumină…
                               Hai să punem capăt glumei
                               Şi, sub braţele troiţei olteneşti de la
                               Corcova,
                               Hai să ne iubim în cinstea
                               Lui Giacomo Casanova!…
                               S-a-nserat…
                               Nu se mai vede pe covoare
                               Nici o floare…

vineri, 3 mai 2019

Romanță tahitiană

Autor : Ion Minulescu

Orhideele negre erau descrise  în legende și mituri. Se credea că au puteri magice. În realitate, ea este o floare exotica si intriganta care devine o raritate pe zi ce trece, datorita distrugerii continue a mediului sau natural.



                                Tehura - neagră orhidee -
                                Nu eşti nici floare,
                                Nici femeie!...
                                Dar, orice-ai fi -aşa cum eşti -
                                Nu-ţi cer să-mi juri că mă iubeşti...
                                Nu-ţi cer nimic din ce-ai jurat
                                Lui Paul Gauguin -
                                Zugravul tău tahitizat -
                                Pe care-abia sosit în Paradis
                                Tu l-ai minţit
                                Şi l-ai ucis
                                Cu-acelaşi biblic "fruct oprit"...

                                Pacificul mi-e martor credincios
                                Că sufletul ţi-e-ntors pe dos...

                                Nu-mi jura, deci, că mă iubeşti,
                                Nu-mi jura, căci aşa cum eşti —
                                O biată insulară jucărie
                                Cu zece şiruri de mărgean la gât -

Din vol. Versuri, 1943

luni, 22 aprilie 2019

Versuri...de primăvară

Victor Hugo et Stéphane Mallarmé:

Motto:
”Avril est un enfant, frêle, charmant, fleuri ;
Je sens devant l'enfance et devant le zéphyre
Je ne sais quel besoin de pleurer et de rire ;

(Victor Hugo, Après l'hiver”, Le 26 juin 1878.)


...
Ô printemps ! bois sacrés ! ciel profondément bleu ! 
On sent un souffle d'air vivant qui vous pénètre, 
Et l'ouverture au loin d'une blanche fenêtre ; 
On mêle sa pensée au clair-obscur des eaux ; 
On a le doux bonheur d'être avec les oiseaux 
Et de voir, sous l'abri des branches printanières, 
Ces messieurs faire avec ces dames des manières.



Stéphane Mallarmé:” Renouveau”(Reînnoire)

                   Le printemps maladif a chassé tristement
                   L’hiver, saison de l’art serein, l’hiver lucide,
                   Et, dans mon être à qui le sang morne préside
                   L’impuissance s’étire en un long bâillement.

                   Des crépuscules blancs tiédissent sous mon crâne

                   Qu’un cercle de fer serre ainsi qu’un vieux tombeau
                   Et triste, j’erre après un rêve vague et beau,
                   Par les champs où la sève immense se pavane

                   Puis je tombe énervé de parfums d’arbres, las,

                   Et creusant de ma face une fosse à mon rêve,
                   Mordant la terre chaude où poussent les lilas,

                   J’attends, en m’abîmant que mon ennui s’élève…

                 - Cependant l’Azur rit sur la haie et l’éveil
                   De tant d’oiseaux en fleur gazouillant au soleil.


 

joi, 4 aprilie 2019

”April” - Șt.O.Iosf

MOTTO:
”Aprilie așează spiritul tinereții în tot ce ne înconjoară."
(William Shakespeare)
***
Autor
Șt.O.Iosif

                              Streșinile se dezgheață,
                              Picură mărgăritare…
                              Ce de lume! Ce de viață!
                              Și ce larmă-asurzitoare!

                              A întinerit natura;
                              Negustorii zdrențuroși
                              Țipă cât îi ține gura:
                             „Hai la ghiocei frumoși!”

                              În mansardă locuiește
                              Un artist. Băiat sărac,
                              De un ceas se chinuiește
                              Ca să vâre ața-n ac.

                              Și cârpindu-și, biet, cum știe
                              Pantalonii vechi de drill,
                              Fluieră de bucurie…
                              Bine ai venit, april!




sâmbătă, 2 martie 2019

Le temps a laissé son manteau...



Charles de Valois,  (1394-1465),a fost duce de Orléans  dar și  un poet francez cunoscut pentru celebrele sale rondeluri, balade și versuri ocazionale
A fost captiv în Anglia timp de 20de ani,  în timpul Războiului de o Sută de Ani.
A compus 131 cântece, 107 balade, 7 lamentări (complaintes) și 409 rondeluri, printre care”Le temps a laissé son manteau”...cunoscut ca  ”Rondeau du printemps”(Rondelul primăverii)


               « Le temps a laissé son manteau
                 De vent, de froidure et de pluie,
                 Et s’est vêtu de broderie,
                 De soleil luisant, clair et beau.

                 Il n’y a bête ni oiseau
                 Qu’en son jargon ne chante ou crie :
               « Le temps a laissé son manteau
                 De vent, de froidure et de pluie, »

                 Rivière, fontaine et ruisseau
                 Portent en livrée jolie,
                 Gouttes d’argent, d’orfèvrerie;
                 Chacun s’habille de nouveau.

                 Le temps a laissé son manteau. «


duminică, 3 februarie 2019

Ne cerne alb, pe amintiri uitate...

Autor: 
Marian Bunget

                           Ne cerne alb, pe amintiri uitate,
                           Miros de iarnă curge spre pământ.
                           Din apă zbor petalele crestate,
                           Doar ele știu, de-i joc sau legământ

                           Coboară lin, văzduhul tremurându-l
                           În nemișcarea lui de-odinioară.
                           Doar plânsul lui se-aude, ascultându-l;
                           Vedem culori de mantie polară.

                           Ne cerne alb, pe amintiri uitate,
                           Acoperind din răul ce ne doare.
                           E cerul trist... câmpiile-s curate...
                           Și-n suflete simțim miros de soare.

                           Ne doare ieri, dar mâine n-o să doară
                           Ne-acoperim cu albul purității.
                           Va ninge peste noi cu primăvară,
                           Simți-vom iar o primăvară a vieții.

vineri, 1 februarie 2019

”Fulgii ”

Autor: Șt.O. Iosif



                           Zăceau priveliștile moarte
                           Sub cerul sur, în asfințit,
                           Și-abia mai auzeam departe
                           Un glas de crivă amorțit.
                           În mijlocul naturii mute,
                           Eram eu singur călător:
                           Îmi aminteam de vremi trecute
                           Și mă visam în viitor...
                           Iar din imperiul tăcerii
                           Se desprindeau fulgi mari de nea:
                           Cădeau încet, cădeau puzderii
                           În urma și-naintea mea...


miercuri, 30 ianuarie 2019

Deseară

Autor: Ion Sorescu



                               Să vii la o cană cu vin.
                               Odaia e plină cu flori,
                               Un sal de căldură ce fin
                               Îți picură-n suflet, culori.

                               Să vii negreșit într-o noapte,
                               Când viscolul arde zăpada
                               Și mușcă din frunzele moarte
                               Ce-n iarnă mai bântuie strada.

                               Te-aștept, lumânări sunt aprinse.
                               Miroase a gutui si a jar.
                               Perdelele-s trase, luminile stinse,
                               Căldura e parcă eșarfa de voal.

                               Ce-ți curge pe umeri si față,
                               Ca buze încinse de joc.
                               Scânteia din ochi mă îngheață
                               Și arde în mine, cu foc.

                               Zăpada din păr s-a topit.
                               E rouă pe câmp, e fior
                               Cu gura adun un fulg rătăcit
                               Pe gura ta arsă de dor.

                               Afară, furtuna se stinge
                               E noapte, o noapte de vis.
                               Din sobă o flacără curge
                               Cu umbre pe trupu-ți aprins.



marți, 22 ianuarie 2019

Clair de lune

Autor :Paul Verlaine

                               Henri Sinder: Jeu d`eau au clair de lune



                    Votre âme est un paysage choisi
                    Que vont charmant masques et bergamasques
                    Jouant du luth et dansant et quasi
                    Tristes sous leurs déguisements fantasques.

                    Tout en chantant sur le mode mineur
                    L'amour vainqueur et la vie opportune                     

                    Ils n'ont pas l'air de croire à leur bonheur
                    Et leur chanson se mêle au clair de lune,

                    Au calme clair de lune triste et beau,
                    Qui fait rêver les oiseaux dans les arbres
                    Et sangloter d'extase les jets d'eau,
                    Les grands jets d'eau sveltes parmi les marbres.


Notă:  
”Clar de lună” este un poem din volumul ”Serbărilre galante”- Fêtes galantes, 1869.
A fost transpus in muzică de Gabriel Fauré în 1887 (Clair de lune, op.46 n°2)și de Claude Debussy în două rânduri, în 1882 apoi în 1892. Titlul poemului a inspirat a treia parte din ”Suite bergamasque pour piano” de Claude Debussy.

miercuri, 9 ianuarie 2019

Două poezii cu iarnă

Motto:

”Atunci când zăpada se așterne peste pământ, îmi pot închipui că pășesc peste nori. ”
( Takayuki Ikkaku)



                      Iarna  

                        (de Ion Pillat)

                       
                         Ți-aduc omătul liniștit ce-apasă,
                         Cu fulg ușure, ca o piatră grea,
                         Pe țarină, pe suflet și pe casă -
                         Și-l las pe geamuri preschimbat în stea.

                         De-acum câmpia va fi ca foaia nouă
                         Pe care sănii-nseamnă stranii dungi,
                         Și-n tine, călătorule, -o să plouă
                         Cu zurgălăi, cu amintiri, cu doruri lungi ...



                    Ocean de iarnă intre noi 

                             (de Violetta Petre)


                        Mi-e iarnă grea sub piele, și prin oase
                        Mai viscolește câte-un dor de noi,
                        Pe cetini ninge. Fluturi de mătase
                        Se-așează peste frunți din doi în doi.

                        Pe-aleea răstignirilor celeste
                        Un vis își poartă crucea ca Iisus-
                        E visul meu, dar visul tău nu este
                        Și ninge anormal de jos în sus.

                        La tine-i vară-n ochi, dar ce pustie
                        Ţi-e inima-n deșertul împietrit!
                        Mai iarnă decât alte ierni o mie
                        Te-a înfiat și-n alb te-a sihăstrit.

                        De-acolo din troiene de uitare
                        N-ai nicio șansă să m-auzi cum strig;
                        Sunt între noi distanțe planetare
                        Și un ocean de iarnă și de frig.