botul rece înfioară
roua strânsă-n palma nopţii
prin ferecătura bolţii
luna-mi pare căprioară
ce-nviat din poezia
unui suflet de copil
furişându-se tiptil
mi-a stârnit melancolia
hăituită de priviri
şi de dor de cei de-acasă
plânge dup-un nor sfioasă
picurându-mi amintiri.
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu