Incet, sub pașii ceasului venit,
se șterge, sur, noptire-albastră
...și tot mai e ceva neîmplinit
și singur, în iubirea noastră...
Poate că doina asta veche
tăcerile le cerne rând pe rând,
de îti răsună în ureche
pe după cețuri luna lunecând
Neliniști vechi, și glasul lor hoinar
spre neștiut încet ne mână
Ne-oprim o clipă... apoi mergem iar
prin ceața udă, mână-n mână
și văzul tău pe piept îmi suie
ca un păianjen beat... și nu îmi spui
că mi s-a prins surâsu-ți amărui
de buze, fată aăruie
Chemările ne scutură în sân
durut zornăitoarea salbă...
...........................
Și de-as fi fost copac batrân, batrân,
tu ai fi fost o frunză albă
sau poate înserarea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu