duminică, 25 septembrie 2016

Autumnală



                   toamna-şi viscoleşte frunzele pe dealuri;
                   pe sub viscol, poate, voi umbla-n curând
                   fără suferinţe, fără idealuri,
                   fără amintire, fără trup şi gând;

                   îmi nechează roşu vântul sub ferestre;
                   cine ştie, poate o să-i urc în şa -
                   pruncului lăsându-i doar un vers de zestre
                   ca să-şi poată-ntr-însa sufletu-nfăşa,

                   toamna-şi viscoleşte frunzele pe dealuri;
                   pe sub viscol, poate, voi pleca-n curând -
                   moară subterană pe-mpietrite valuri
                   unde veşnicia îmi păstrează rând.



poezie de Fatma Sadâc din Cântec pentru surâsul păpădiei (1988)

joi, 22 septembrie 2016

Septembrie, prea mult...

Motto: 

   ”Când îți plouă în suflet, fă-ți o umbrelă dintr-o bucurie”- (Emil Cioran)


                        Septembrie, prea mult...

                          E mult prea mult septembrie, poete,
                          În versurile tale amărui
                          Şi mult prea multe ofuri şi regrete
                          Între coperţi de carte vrei să pui.

                          Aruncă o privire mai departe
                          De toamna care tocmai te-mpresoară
                          Şi scrie alte versuri, altă carte
                          Gândind la viitoarea primăvară.

(poezie de Mihail Mataringa)

marți, 30 august 2016

Sfârșit de vară -fragmente-

Autor: George Topîrceanu


                      Dacă liniştea pădurii adormite
                      Nici o veste de-altădată nu-ţi trimite
                      Şi pe freamăte pornite de departe
                      Nu te-ajunge glas de dincolo de moarte,

                      Vin’ cu mine să ne pierdem în zadar
                      Printre galbenele rarişti de stejar
                      Cu sfioase campanule şi sulfine,
                      Pe cărări pe unde nimeni nu mai vine.

                      Dulce zumzet somnoros şi ireal
                      Să ne cheme spre poienile din deal.
                      Taina liniştii înalte să ne fure
                      Prin cotite luminişuri de pădure
                       ...
                      Iar la-ntoarcere, să trecem prin păşuni
                      Şi prin funduri de livadă cu aluni,
                      Printre garduri fumurii şi solitare
                      Ce se uită-n urma noastră cu mirare…

                      Şi din treacăt, ici şi colo, să culegi
                      Sânziene cu tulpinile întregi,
                      Margarete, scânteioare şi aglice,
                      Un buchet de flori orfane şi calice,

                      Lung în coadă şi ghimpos şi cu ţărână.
                      La plecare să-l ţii falnic într-o mână,
                      Dar cu vremea, desfoiat, să-ţi pară greu
                      Şi la urmă să mi-l dai să-l duc tot eu…
                       ...
                      Şi – purtând de-a lungul văilor prin ţară
                      Vestea nouă a sfârşitului de vară,
                      Flutur mic, într-o lucire de-asfinţit,
                      Să ne-ntâmpine din ţarină grăbit,

                      Cu rugină pe albastre aripioare
                      Ca o veştedă petală de cicoare.


luni, 23 mai 2016

Vara


                                Apune soarele-n văpăi
                                Și înserarea, ca un val,
                                Pe subt răchițile din deal
                                Se lasă-n liniște pe văi.

                                Coboară-ncovoiat la pod
                                Un biet pescar, de pe Siret,
                                Și-n umbra sură pier încet
                                Pescar, și apă, și năvod.

                                De jos, din ceața de pe prund,
                                Doi pescărusi au apărut
                                Și-n zbor îngemănat și mut
                                Se duc spre bălțile din fund.

                                Închid pleoapele s-ascult…
                                De pacea largă legănat
                                Mi-adoarme sufletu-mpăcat.
                                Ca un copil ce-a plâns prea mult

luni, 9 mai 2016

Cântec

Autor: Cincinat Pavelescu


                         Un fluviu calm aș vrea să fiu,
                         Un fluviu calm cu ape line,ă
                         Să ningă luna peste mine
                         În clare nopți argintul viu

                         Și tu, o insulă să fii,
                         O insulă de roze pale
                         Să zboare-adeseori petale
                         Pe linul undei aurii.

                         O insulă de flori și soapte
                         Muiate-n aer de amurg…
                         Și eu, in jurul tău să curg,
                         Mângâietor ca și o noapte.

***
Imagine: Louis Aston Knight, pictor american de origine franceză (1873–1948)

duminică, 1 mai 2016

Iubesc ploaia

Autor : Nichita Stănescu


                        Iubesc ploaia nebună ce vrea
                        Să cadă, să doară, să fie doar ea,
                        La masa aceluiasi hol ruginit,
                        Când nimeni nu cere răspunsul primit,
                        S-o vreau ca să stea !

                        E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
                        Deasupra la toate să ploaie pe noi,
                        Când stropii cei grei se dau rătăcind
                        De-a valma în cer, și cad împietrind
                        Bezmetici și goi !

                        E ploaia pe geamuri ce cade strident,
                        Stau singur la geam și totuși absent
                        Când nimeni nu cere privirii reper,
                        Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
                        Un soare prezent !

                        Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
                        Cămașa de mire, Pământu-mpărat
                        Stă singur la masă, nuntașii-s plecați,
                        Tomnatici și grei, de vânturi luați
                        Săruturi răzbat !

                        De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
                        Cu picurii reci mă cheamă să vin,
                        Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea
                        Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
                        De crede-n destin !

sâmbătă, 2 aprilie 2016

Primăvara

Autor: Magda Isanos


                       Frumoșii arbori dorm acum sau zac;
                       zadarnic ai asculta pieptul lor mut,
                       pe care mușchi și zăpezi au crescut.
                       Însă crengi noaptea-n cer se desfac.

                       Apoi deodatã zãrile-nfloresc
                       si clopote mari, clopote s-aud,
                       departe-n cerul vesel și rotund
                       hulubii albi si rosii se rotesc.

                       Tu, feciorelnică lume, bună-vestire
                       de undeva din pãmânt suie spre tine;
                       soarele-i ca un inel subtire.
                       Sună-n salcâmul pustiu verile pline.

Din volumul "Poezii/Poésies", 1996