Din cuprinsul norului înalt,
Ploaia-și sparge prundul pe asfalt.
Repezindu-și degetele lin,
Leapădă verigile-n bazin.
Tescuindu-și strugurii din pungi,
Joacă cu picioarele ei lungi.
Despletindu-și părul ei hoinar,
Bate din călcâi pe trotuar.
Prin copaci, cu sprintenit imbold,
Chiuie și scutură din șold.
Râde, parcă și-a ieșit din minți,
Arătându-și curgătorii dinți.
Sângerează gleznele ei mici
Când trosnește fulgerul din bici.
Peste case ciuruind grăunți,
Galopează pașii ei mărunți.
Răsucind odgoane de clăbuci,
Bate darabana prin uluci.
De pe streșini unse cu amurg,
Sclipitoare genele ei curg.
(Din volumul ”Cântec deplin”, 1934)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu