Stări sufletești în anotimpuri - Poezie românească și universală.
joi, 8 mai 2014
Sunt primăvară
Autor: Ioana Voicilă-Dobre
Am palmele-nflorite
cu narcise
şi la urechi, cercei
de ghiocei.
Sunt primăvara
ce-nfloreşte vise,
pe câmpuri
unde zburdă miei!
Am inima-nroşită,
un bujor
şi rochia-nverzită
prematur.
Sunt primăvata ta
şi-a florilor
şi liniştea venit-am
să ţi-o fur!
Am ochi scânteieri
de stele noi
şi sufletul
deschis spre soare.
Sunt primăvara,
darnică în ploi,
mamă
seminţei roditoare!
Din vol. ”Între verde şi albastru”
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu