Primăverii

Autor: Șt.O Iosif

                      O, tu, cea mai frumoasă dintre zâne,
                      Cu tot alaiul tău de bucurii,
                      Toți te-așteptăm cu-atâta dor să vii:
                      Dar nimeni, nimeni mai cu dor ca mine!

                      Și ce-mi aduci tu, care pe câmpii
                      Pui flori, și cerului dai zări senine,
                      Și cântec lucitor, și unde line
                      Izvorului, ce daruri tu-mi îmbii?

                      Ce vis cerca-va de isnov s-alinte
                      Un suflet amăgit de-atâtea ori?
                      O, dac-aș ști că visul iarăși minte!...

                      Atuncea poate-aș rămânea cuminte
                      Și m-aș uita cu ochi nepăsători
                      La iarba care crește pe morminte...

Primăvară

Autor: Lucian Blaga

                              A cunoaşte. A iubi.
                              Înc-odată, iar şi iară,
                              a cunoaşte-nseamnă iarnă,
                              a iubi e primăvară.

                              A iubi - aceasta vine
                              tare de departe-n mine.
                              A iubi - aceasta vine
                              tare de departe-n tine.

                              A cunoaşte. A iubi.
                              Care-i drumul? Ce te-ndeamnă?
                              A cunoaşte - ce înseamnă?
                              A iubi - de ce ţi-e teamă?
                              printre flori şi-n mare iarbă?

                              Printre flori şi-n mare iarbă,
                              patimă fără păcate
                              ne răstoarnă-n infinit,
                              cu rumoare şi ardoare
                              de albine re-ncarnate.

                              Înc-odată, iar şi iară,
                              a iubi e primavară.

Din volumul „Poezii – Vară de noiembrie”, 1962

Poezii de primăvară (III)

Poezii cu parfum de secol XIX ...

Cântec de primăvară
Autor : St. O. Iosif

                        Înfloresc grădinile,
                             Ceru-i ca oglinda ;
                        Prin livezi albinele
                             Și-au pornit colinda...

                        Cântă ciocârliile
                             Imn de veselie ;
                        Fluturii cu miile
                             Joacă pe câmpie.

                        Joacă fete și băieți
                             Hora-n bătătură —
                        Ah, de ce n-am zece vieți
                              Să te cânt, Natură !

 

Poezii de primăvară ( II )

Poezii cu parfum de secol XIX , poezii pe care le-au învățat copiii altor vremuri...(n.a.)

Primăvara - Vasile Alecsandri
  

                        A trecut iarna geroasă,
                        Câmpul iar a înverzit
                        Rândunica cea voioasă
                        La noi iarăşi a sosit.

                        Dintr-o creangă-n alta zboară
                        Sturzul galben, aurit
                        Salutare, primăvară,
                        Timp frumos, bine-ai venit!

                        Turturelele se îngână,
                        Mii de fluturi vezi zburând
                        Şi pe harnica albină
                        Din flori miere adunând.

                        Cântă cucu-n dumbrăvioară
                        Pe copacul înflorit,
                        Salutare, primăvară,
                        Timp frumos, bine-ai venit!

Poezii de primăvară ( I )

Motto: ”Acel rege-al poeziei, veșnic tânăr și ferice,
                  Veselul Alecsandri”... 
                         (M. Eminescu)

                   In fund, pe cer albastru, în zarea depărtată,
                   La răsărit, sub soare, un negru punct s-arată!
                   E cocostârcul tainic în lume călător,
                   Al primăverii dulce, iubit prevestitor.

                   El vine, se înalță, în cercuri line zboară
                   Si, repede ca gândul, la cuibu-i se coboară;
                   Iar copilasii veseli, cu pieptul dezgolit,
                   Aleargă, sar în cale și-i zic: Bine-ai sosit!

                   In aer ciocârlia, pe casă rândunele,
                   Pe crengile pădurii un roi de păsărele
                   Cu-o lungă ciripire la soare se-ncălzesc
                   Și pe deasupra bălții nagâții se-nvârtesc.

                   Ah! iata primăvara cu sânu-i de verdeață!
                   In lume-i veselie, amor, sperare, viață,
                   Și cerul și pământul preschimbă sărutări
                   Prin raze aurite și vesele cântări!

”Pasteluri”- 1868

Crângul drag, pe limba-i de mesteacăn

Autor: Serghei Esenin

                   Păduricea de mesteceni-  Elena Bissinger

   
                  Crângul drag, pe limba-i de mesteacăn,
                  m-a făcut altminteri să gândesc.
                  Triști cocori, în cârduri lungi când pleacă,
                  nu regretă că ne părăsesc.

                  Ce să mai regrete? Doar în viață,
                  marii treceri îi suntem supusi!
                  Lanul lângă iaz, pierdut în ceată,
                  pururea-i visează pe cei duși.

                  Singur, într-a câmpului tristețe,
                  văd cocori în nori de borangic...
                  Nu-mi jelesc pierduta tinerețe,
                  din ce-a fost, eu nu jelesc nimic.

                  Și nici floarea vieții scuturată
                  și nici anii scurși fără de rost...
                  La căldura sorbului vreodată
                  nimeni n-o să-si afle adăpost.

                  Sorbul n-o să-și mistuie ciorchinii,
                  n-o să piară al ierbii moale pat...
                  Cum cad frunze-n poalele grădinii
                  tristele cuvinte astăzi cad.

                  Dar din ele vremea de-o s-aleagă
                  doar grămezi ce nu mai folosesc,
                  spuneti că, vorbindu-mi, un mesteacan
                  m-a făcut altminteri să gândesc!

(1924)

***
Traducere: Victor Tulbure                           

Martie

Autor: Otilia Cazimir

                        E-atâta primăvară-n noi, iubite!
                        Şi-n toţi fiorii care tremură-n natură,
                        Şi-n zâmbetul ce-ţi flutură pe gură
                        Se-mbrăţişează visurile noastre tăinuite…

                        Ridica-ţi ochii… în adânca strălucire
                        A-ncremenit o horbotă de nor subţire
                        Şi-acum îşi mistuie-n albastru forma fină
                        Şi nu rămâne-n marea de lumină
                        Decât un punct ce-n aer se ridică –
                        Săgetătorul zbor de rândunică.

                        În iarba crudă-şi joacă umbrele subţiri
                        Mlădiţe verzi şi lungi de trandafiri.
                        Pluteşte-n atmosfera liniştită
                        Parfumul vag de floare nenflorită –
                        Că liliecii îşi ridică-n soare
                        Boboci mărunti, ciorchine zâmbitoare,
                        Iar din corole albe şi fragile
                        Se-nalţă, greu, parfumul de zambile.

                        Mi-e sufletul împrăştiat în toată firea…
                        Sub ochii umezi care-mi caută privirea,
                        Se-mbată ca o floare pe tulpină
                        De rouă, de parfum şi de lumină.

Din vol. ”Fluturi de noapte” - 1927