Crângul drag, pe limba-i de mesteacăn,
m-a făcut altminteri să gândesc.
Triști cocori, în cârduri lungi când pleacă,
nu regretă că ne părăsesc.
Ce să mai regrete? Doar în viață,
marii treceri îi suntem supusi!
Lanul lângă iaz, pierdut în ceată,
pururea-i visează pe cei duși.
Singur, într-a câmpului tristețe,
văd cocori în nori de borangic...
Nu-mi jelesc pierduta tinerețe,
din ce-a fost, eu nu jelesc nimic.
Și nici floarea vieții scuturată
și nici anii scurși fără de rost...
La căldura sorbului vreodată
nimeni n-o să-si afle adăpost.
Sorbul n-o să-și mistuie ciorchinii,
n-o să piară al ierbii moale pat...
Cum cad frunze-n poalele grădinii
tristele cuvinte astăzi cad.
Dar din ele vremea de-o s-aleagă
doar grămezi ce nu mai folosesc,
spuneti că, vorbindu-mi, un mesteacan
m-a făcut altminteri să gândesc!
(1924)
***
Traducere: Victor Tulbure
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu