De toamnă (II)

Autor: Elena Spiridon

                        Toarnă-mi şi mie, toamnă, un pahar,
                        Pe frunza ta să scriu din nou poeme;
                        Mi-a dat în fugă cineva în dar,
                        Un mic sărut, ciorchine de dileme… 

                        De-atunci eu tac, iar ochii mei nătângi
                        Stau tot lipiţi de cerul în albire;
                        Pe trupul meu, ca frunza mi-l alungi,
                        Ştiu că îl dai ofrandă la iubire... 

                        Nu sta ascunsă-n miezul crud de nucă,
                        În aripile largi ai zorilor de brumă...
                        La focul ce prin tălpi uşor se urcă,
                        Pofteşte-mă, să beau un vin cu spumă! 

                        Să vezi atunci, potop va fi de muze
                        Şi muntele, o simplă încercare;
                        Ah, bobu-acela, cuvânt, sărut, pe buze;
                        Îmi dai să beau?! E ultima-ntrebare...

De toamnă ... Două poezii...

 pentru copii

”Zile de toamnă ”
Autor: George Coșbuc

                          Ieri vedeam pe luncă flori
                          Mândri fluturi zburători
                          Și vedeam zburând albine
                          Ieri era și cald și bine

                          Azi e frig și nori și vânt
                          Frunzele cad la pământ
                          Florile stau supărate
                          Veștejesc de brumă toate

                          Ieri era frumos pe-afară
                          Că-ntr-o caldă zi de vară
                          Azi e toamnă pe pământ
                          Vreme rea și bate vânt.

”Frunze de toamnă”
Autor anonim 

                               Frunze aurii-roscate
                               Au bătut la mine-n geam;
                               Le-a smuls vântul de pe ram
                               Și le poartă fără rost;
                               Nu știm în ce pom au fost

                               Vântul bate și e rece
                               Noaptea unde-o vom petrece?
                               Vântul bate și e ploaie
                               Dă-ne drumul în odaie!

                               "Nu fiti triste surioare,
                               De acum sunteți plăpumioare;
                               Pământul îl înveliți
                               Și de ger voi îl feriți”.

Dimineața

Autor: Magda Isanos

  
                        Vreau să descopăr lumea, niciodată
                        n-am crezut, cum spun poeții, cã-i frumoasă.
                        Însã astãzi, cu luminã pieptănată,
                        dimineața mi-a intrat în casã.

                        Fumegam de somn, când am simțit
                        pașii cuiva lângă perete -
                        ea dansa cu trupul arcuit
                        sub priviri mirate de portrete.

                        Cu picioarele goale ea pășea,
                        în oglindă răsuna cristalul,
                        dimineața strămutase balul
                        fetelor-lumini în casa mea.

                        Și privind, eu mă gândeam: e bine
                        să fii tânăr când afară-i soare.
                        Zi frumoasă, îți voi pune legătoare
                        după gât și-o să te iau cu mine.

Sfârșit de toamnă

Autor: Ion Pillat

                    Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge
                    Nu mai visa zadarnic: e prea târziu acum.
                    Nu vezi ce toamnă tristă? Cu pete mari de sânge
                    Se iroseşte frunza pornită-n zbor pe drum.
                    Prin codrul de cărbune pluteşte-al iernii fum –
                    Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge.

                    Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut,
                    Pe tâmpla din Văratic, din vremuri legendare,
                    O sfântă-i zugrăvită de un necunoscut.
                    Icoana tăinuită ce farmec straniu are!
                    Tăcut o şterge veacul, dar tot mai blândă pare
                    Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut.