Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am,
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram
Fă focul și preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, nici un cuvânt...
Vreau să mă simt la tine ca acasă
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...
Învăluită-n straie de culcare
Așează-mi-te-alăturea c-un ghem
Și deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele sub pași, cum gem...
Ferește-mă în preajma ta de vasta
Urgie a toamnei care bântuie...
Și nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu