Ah! Ce frumoase-s serile de toamnă!
Prin frunze reci doar un fior adie;
S-arat-n deal, cu fața purpurie,
A nopților fermecătoare Doamnă.
Pe câmpul veșted tainic ea-mprăștie
Strălucitoarea negură albastră,
O, Doamne sfânt! Ce pană mult măiastră
Atâta farmec ar putea descrie!
Stropit cu lacrimi pare-acum boschetul.
În umbra lui mă simt prins de tristețe:
Există oare atâta frumusețe
In fire,- așa cum o simți tu, poetul?
Ori suntem pradă- O, gândire-amară!-
De-a simțurilor noastre amăgire
Ce-aruncă văl frumos pe o neștire,
Și totuși, Doamne, ce frumoasă seară!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu