Eu sunt, drag copac în floare!
Simt suavul tău parfum.
Mai mă recunoşti tu oare,
Palid, trist, cum sunt acum?
Când pe crengile-ţi, fierbinte
Glăsuiau privighetori,
Cu iubita mea,- ţii minte?
Stam visând aici, sub flori.
Fericiţi, credeam, şi încă
Eu mai cred, că tu-nfloreai
Bucuria ta adâncă,
Înflorită să ne-o dai.
Azi m-a părăsit iubirea.
Tu-nfloreşti însă mereu.
Ştiu! N-ai timp si nici menirea
Ca să vezi cât sufăr eu!
"Bate vânt de mai afară,
Şi e soare sus pe cer,
Dar nici flori, nici primăvară,
Nu sunt veşnice şi pier!"
Floarea ta aşa-mi şopteşte
De pe ramul argintiu...
Şi-un plâns greu mă năpădeşte,
Şi-mi simt sufletul pustiu.
În româneşte de Lazăr Iliescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu