Amurg

Autor: Duiliu Zamfirescu

                        Se lasă noaptea, limpede şi caldă;
                        Răsare luna palidă pe cer,
                        Punând pe valuri braţe ce se scaldă
                        Şi-n toată firea aer de mister.

                        Pe-un soclu rupt, o veselă bacantă
                        Şi-nvăluie, de două mii de ani,
                        În haina umbrei, pururi elegantă,
                        Splendoarea umerilor diafani.

                        Mişcând din flamuri, vechile trireme,
                        Adorm în pacea lungului amurg,
                        Înfiripând un vis din altă vreme:
                        Izbânzile lui Hermes Demiurg.

                        La umbra lor, pescarul trage-o plasă
                        Şi cântă-ncet, cu glas adormitor,
                        Duioasa lui tragudie de-acasă,
                        Visând şi el un vis în viitor.

1894