Două ”cântece” de toamnă

1. ”LIED”
     (Al.O.Teodoreanu)

                              Toamna a căzut
                                     Peste parcul mut.
                                     Tainicule dor,
                                     În zadar te alint.
                                     Trandafirii mor.
                                     Visurile mint.

                                     Toamna trece acum.
                                     Învelită în fum.
                                     Unde-i de argint
                                     Glasul ei sonor?
                                     Trandafirii mor.
                                     Visurile mint.

                                     Toamna mi te ia,
                                     Vis stingher, cu ea.
                                     Lacrimă de dor
                                     Strop de mărgărint.
                                     Trandafirii mor.
                                     Visurile mint.

2.  Cântec de toamnă (Chanson d`automne)
     (Paul Verlaine)

                              Al toamnei cânt,
                                     Viori de vânt
                                     Îl plâng topite
                                     Lovindu-mi lin
                                     Sufletul plin
                                     De corzi rănite

                                     Decolorat
                                     Şi sugrumat
                                     Când ora bate
                                     Plângând ascult
                                     La vremi demult
                                     Îndepărtate

                                    Şi-n vânt mă las
                                    În răul pas
                                    Care mă poartă
                                    Din loc în loc
                                    Acelaşi joc
                                    De frunză moartă.

OF...

Autor: Ion Sorescu

                        Of, câtă toamnă curge peste noi,
                        Se scutură pădurile-n ţărână
                        Iar nucul de la poartă-mi pare mână
                        Prin care luna umblă ca strigoi.

                        Mi-e sufletul plecat desculţ prin viaţă
                        În mine toamna asta-i numa ploaie
                        Am gândurile tăvălite prin noroaie
                        Şi luna-mi pare ca un ochi de gheaţă.

                        Sau ca o rană ce-a primit-o cerul
                        Când ochi flămând a vrut să îl străpungă
                        Ca o secure ce-a lovit în dungă.
                        O rană de lumină din care arde gerul.

                        La geam se zbate pleoapa unei frunze
                        Ce parcă vrea să-mi intre în odaie,
                        Îmi pare trupul tău lipsit de straie
                        Iar mintea mi se-mprăştie confuză.

În parc, Răpciune

Autor:
Ovidiu Oana -pârâu

                        În parc, lângă o bancă rebegită,
                        sub prima brumă dată de Răpciune,
                        un biet tufiş înalţă rugăciune
                        să-nmoaie vremea asta brusc răcită.

                        Un tei întinde ramuri disperate
                        spre frunzele în ocru ponosite,
                        cercând să nu le ştie răvăşite
                        de vânt şi-n zarea largă aruncate.

                        Doar un castan fălos cronometrează
                        venirea toamnei, picurând în iarbă,
                        bile cu ţepi şi îşi şopteşte-n barbă:
                        ”E tot pustiu, şi e deja amiază!”

                       Anemic, peste toate risipeşte
                       un soare raze, parcă ruşinate
                       că şi-au pierdut căldura, ca sedate
                       de frigul ce treptat se înteţeşte.

                       În aer sună triste alăute,
                       cri-cri-uri scârţâite la-ntâmplare,
                       vreo câţiva greieri, cântă fiecare,
                       prohodul lui şi-al frunzelor căzute.

Nuits de Juin

Auteur: Victor Hugo

              Nuits de juin


                    L’été, lorsque le jour a fui, de fleurs couverte
                    La plaine verse au loin un parfum enivrant ;
                    Les yeux fermés, l’oreille aux rumeurs entrouverte,
                    On ne dort qu’à demi d’un sommeil transparent.

                    Les astres sont plus purs, l’ombre paraît meilleure ;
                    Un vague demi-jour teint le dôme éternel ;
                    Et l’aube douce et pâle, en attendant son heure,
                    Semble toute la nuit errer au bas du ciel.

Victor Hugo (1802-1885)

”Les rayons et les ombres”

Furtuni de primăvară

Autor: Agatha Vasiliu-Bacovia

                         O baltă grea, de smoală e cerul
                         Și furtuna îmi spulberă grădina
                         Cu fragede zambile...
                         Sunt singură...
                         În suflet am numai amintirea
                         C-am tors din furca vremii
                         Un trist fuior de zile...

                         Simt cum se stinge visul
                         Sub feerii de raze,ce se topesc în neguri
                         Rămase din trecut...
                         Durerea mea-i asemeni
                         Cu moartea din petale,
                         Pe care vijelia
                         Se frânge-ntr-un sărut...

                         O, cine se strecoară cu ispitiri deșarte
                         În jurul meu să crească a plânsului vorbire,
                         Pe umeri să-mi anine
                         A deznădejdii mantă
                         Și-n mâni
                        Să-mi furișeze
                        Potirul cu suspine!

Dintr-un april...

Autor: Rainer Maria Rilke

             Din nou dă mireasmă pădurea.
             Ciocârliile, cu zborul lor, înalță cerul
             ce ne-a zăcut greu pe umeri;
             i-adevărat, se mai zărea printre crengi ziua, ziua neplină -
             dar, după lungile după-amieze ploioase,
             vin ceasurile proaspete
             însorite cu aur,
             de care fugind, pe frontoane de case, departe,
             toate ferestrele
             rănite, bat din aripe cu teamă.

             În urmă: tăcere. Chiar și ploaia pășește mai lin
             peste lucirea, ce linștit se-ntunecă, a pietrelor.
             Toate zgomotele amuțesc deplin
             tupilate-n lumină de mugur pe ramuri.

În românește de Dan Constantinescu

”Zăpezi.”..

Martie 2018
Autor: Miron Radu Paraschivescu

                     Acum, pe-ntregul câmp n-ai să citești
                     Decât cuneiforme păsărești,
                     Dar spre-a fi scrise, trebuia sa vină
                     Din cer transport de liniști și lumină.
                     Atâta alb, atâta dăruire,
                     Ca un ecou din nemărginire,
                     Atâta alb, tot alb jur împrejur,
                     Din celor vii și mai exact contur.

Din Efigiile naturii - Antologia pastelului românesc, Editura Minerva, 1971