Autor: Alexandru Macedonski
Deși pe cer e-aceeași lună-
Dar unde e cea de-altădată
Minciuna vieței ce mă-mbată-
E azi o altfel de minciuna.
Ca și atunci, duios răsună
Cavale-n noaptea înstelată,
Și-n cer zâmbeste-aceeași lună-
Dar unde e cea de-altadată?
A ei lumină argintată
Cu roze albe mă-ncunună,
Și cântă tot pe vechea strună,
Dar pentru mine e schimbată,
Deși pe cer e-aceeași lună.
Stări sufletești în anotimpuri - Poezie românească și universală.
vineri, 25 decembrie 2015
marți, 22 decembrie 2015
Intâia stea
Autor: Marian Burtoi
Când am bătut la poarta fericirii
Era o seară albastră de april;
Prin părul tău se-nfiorau zefirii
Și le-am răspuns cu zâmbet de copil
Se revărsa blând cerul peste mine
Și am crezut c-o zână din povești
Mi-a fost trimisă ca un dar, prin tine
Și n-am știut să-ți cer să mă iubești!
M-ai prins de mână și mi-am spus: ”Ce oare
Se-ntâmplă lunii de sclipește așa?”
Te-am sărutat timid, cu-nfrigurare
Și-n ochii mei a ars întâia stea...
E mult de-atunci...și părul tău de noapte,
Mă-nfioară încă, și nu știu,
De ce nu mă mai mângâie cu șoapte,
De ce în mine-i azi...așa târziu...
Când am bătut la poarta fericirii
Era o seară albastră de april;
Prin părul tău se-nfiorau zefirii
Și le-am răspuns cu zâmbet de copil
Se revărsa blând cerul peste mine
Și am crezut c-o zână din povești
Mi-a fost trimisă ca un dar, prin tine
Și n-am știut să-ți cer să mă iubești!
M-ai prins de mână și mi-am spus: ”Ce oare
Se-ntâmplă lunii de sclipește așa?”
Te-am sărutat timid, cu-nfrigurare
Și-n ochii mei a ars întâia stea...
E mult de-atunci...și părul tău de noapte,
Mă-nfioară încă, și nu știu,
De ce nu mă mai mângâie cu șoapte,
De ce în mine-i azi...așa târziu...

duminică, 20 decembrie 2015
La feuille ( Frunza)
Autor: Antoine Vincent Arnault (1766 - 1834)
(secrétaire perpétuel de l'Académie Française)
De ta tige détachée,
Pauvre feuille desséchée,
Où vas-tu ? - Je n'en sais rien.
L'orage a brisé le chêne
Qui seul était mon soutien.
De son inconstante haleine
Le zéphyr ou l'aquilon
Depuis ce jour me promène
De la forêt à la plaine,
De la montagne au vallon.
Je vais où le vent me mène,
Sans me plaindre ou m'effrayer:
Je vais où va toute chose,
Où va la feuille de rose
Et la feuille de laurier.
(secrétaire perpétuel de l'Académie Française)
De ta tige détachée,
Pauvre feuille desséchée,
Où vas-tu ? - Je n'en sais rien.
L'orage a brisé le chêne
Qui seul était mon soutien.
De son inconstante haleine
Le zéphyr ou l'aquilon
Depuis ce jour me promène
De la forêt à la plaine,
De la montagne au vallon.
Je vais où le vent me mène,
Sans me plaindre ou m'effrayer:
Je vais où va toute chose,
Où va la feuille de rose
Et la feuille de laurier.
luni, 7 decembrie 2015
Sunt nopți
Autor: Bujor Voinea
Sunt nopți atât de groase încât le poți atinge,
Iar altele sunt limpezi, aproape nefirești,
Să crezi că, revărsate din flacără, mai ești
Vibrația ușoară a ploii în meninge.
Sunt raze de-ntuneric adulmecând arcade
Și flori însângerate pe brațe de porfir,
Ca niște cruci ciudate plecând din cimitir
Să pescuiască cerul în marile năvoade.
Priviri cu solzi hieratici își îndulcesc un plin
În care să reverse tăcerile, subțire,
De parcă e nimicul lăsat în părăsire
Și către care bâigui de spaimă și mă-nclin.
Sunt nopți atât de groase și nopți atât de reci
Încât se simte totul articulând tăcerea,
Cu tremurul cântării mai dulce decât mierea,
Când dincolo de toate te-ntuneci și petreci.

Sunt nopți atât de groase încât le poți atinge,
Iar altele sunt limpezi, aproape nefirești,
Să crezi că, revărsate din flacără, mai ești
Vibrația ușoară a ploii în meninge.
Sunt raze de-ntuneric adulmecând arcade
Și flori însângerate pe brațe de porfir,
Ca niște cruci ciudate plecând din cimitir
Să pescuiască cerul în marile năvoade.
Priviri cu solzi hieratici își îndulcesc un plin
În care să reverse tăcerile, subțire,
De parcă e nimicul lăsat în părăsire
Și către care bâigui de spaimă și mă-nclin.
Sunt nopți atât de groase și nopți atât de reci
Încât se simte totul articulând tăcerea,
Cu tremurul cântării mai dulce decât mierea,
Când dincolo de toate te-ntuneci și petreci.
duminică, 6 decembrie 2015
Noiembrie
Autor: Lia Milan
Noiembrie e luna-n care mă rătăcesc în calendar
Înregistrind cu intristare ce-aproape e Crăciunul iar.
Un an din nou s-a scurs din viață ca și când ieri ar fi-nceput
Și-n fiecare dimineață mă mir ce repede-a trecut.
Noiembrie ca vântul trece prin gândurile-mi răvășite
Mă cheamă iar în crângul veșted s-adun iubirile trecute.
O taină ce mă înfioară mă face să iubesc și azi
Aceelași crâng de-odinioară înconjurat de-aceeași brazi
Aceeași apă-nvolburată ce-aleargă iute spre câmpie
Aceeași munți cu falnici creste ce-o străjuiesc de-o veșnicie.
Noiembrie e luna-n care și ploile se-ntorc la noi
Să plânga lin pe ramurile copacilor de frunze goi.
Să se prelingă pe ferestre în tainic cântec de țambal
Bătând ușor pe tabla casei, într-un acord autumnal.
Pe pleoape tot mai greu m-apasă un somn de-a dreptul hibernal
Și visurile mă-mpresoarăcu al iluziilor val
De ani trecuți, de frunze moarte în al amurgului opal.

Noiembrie e luna-n care mă rătăcesc în calendar
Înregistrind cu intristare ce-aproape e Crăciunul iar.
Un an din nou s-a scurs din viață ca și când ieri ar fi-nceput
Și-n fiecare dimineață mă mir ce repede-a trecut.
Noiembrie ca vântul trece prin gândurile-mi răvășite
Mă cheamă iar în crângul veșted s-adun iubirile trecute.
O taină ce mă înfioară mă face să iubesc și azi
Aceelași crâng de-odinioară înconjurat de-aceeași brazi
Aceeași apă-nvolburată ce-aleargă iute spre câmpie
Aceeași munți cu falnici creste ce-o străjuiesc de-o veșnicie.
Noiembrie e luna-n care și ploile se-ntorc la noi
Să plânga lin pe ramurile copacilor de frunze goi.
Să se prelingă pe ferestre în tainic cântec de țambal
Bătând ușor pe tabla casei, într-un acord autumnal.
Pe pleoape tot mai greu m-apasă un somn de-a dreptul hibernal
Și visurile mă-mpresoarăcu al iluziilor val
De ani trecuți, de frunze moarte în al amurgului opal.
miercuri, 2 decembrie 2015
Lună în câmp
Autor: Nichita Stănescu
Cu mâna stânga ți-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormiților gutui
și de-aș putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
văzduhul serii mi-ar părea căprui.
Mi s-ar părea că deslușesc, prin crenge,
zvelți vânători, în arcuiții lei
din goana calului, cum îsi subtțe arcul.
O, tinde-ți mâna stângă către ei
și stinge tu conturul lor de lemn subțire
pe care ramurile l-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.
Eu te privesc în ochi și-n jur se șterg copacii.
In ochii tăi cu luna mă răsfrâng
... și ai putea, uitând, să ne strivești în gene
dar chipul ți-l întorn, pe brațul stâng.
Cu mâna stânga ți-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormiților gutui
și de-aș putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
văzduhul serii mi-ar părea căprui.
Mi s-ar părea că deslușesc, prin crenge,
zvelți vânători, în arcuiții lei
din goana calului, cum îsi subtțe arcul.
O, tinde-ți mâna stângă către ei
și stinge tu conturul lor de lemn subțire
pe care ramurile l-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.
Eu te privesc în ochi și-n jur se șterg copacii.
In ochii tăi cu luna mă răsfrâng
... și ai putea, uitând, să ne strivești în gene
dar chipul ți-l întorn, pe brațul stâng.
vineri, 13 noiembrie 2015
De toamnă (II)
Autor: Elena Spiridon

Toarnă-mi şi mie, toamnă, un pahar,
Pe frunza ta să scriu din nou poeme;
Mi-a dat în fugă cineva în dar,
Un mic sărut, ciorchine de dileme…
De-atunci eu tac, iar ochii mei nătângi
Stau tot lipiţi de cerul în albire;
Pe trupul meu, ca frunza mi-l alungi,
Ştiu că îl dai ofrandă la iubire...
Nu sta ascunsă-n miezul crud de nucă,
În aripile largi ai zorilor de brumă...
La focul ce prin tălpi uşor se urcă,
Pofteşte-mă, să beau un vin cu spumă!
Să vezi atunci, potop va fi de muze
Şi muntele, o simplă încercare;
Ah, bobu-acela, cuvânt, sărut, pe buze;
Îmi dai să beau?! E ultima-ntrebare...
miercuri, 11 noiembrie 2015
De toamnă ... Două poezii...
pentru copii
”Zile de toamnă ”
Autor: George Coșbuc
Ieri vedeam pe luncă flori
Mândri fluturi zburători
Și vedeam zburând albine
Ieri era și cald și bine
Azi e frig și nori și vânt
Frunzele cad la pământ
Florile stau supărate
Veștejesc de brumă toate
Ieri era frumos pe-afară
Că-ntr-o caldă zi de vară
Azi e toamnă pe pământ
Vreme rea și bate vânt.
”Frunze de toamnă”
Autor anonim
Frunze aurii-roscate
Au bătut la mine-n geam;
Le-a smuls vântul de pe ram
Și le poartă fără rost;
Nu știm în ce pom au fost
Vântul bate și e rece
Noaptea unde-o vom petrece?
Vântul bate și e ploaie
Dă-ne drumul în odaie!
"Nu fiti triste surioare,
De acum sunteți plăpumioare;
Pământul îl înveliți
Și de ger voi îl feriți”.
”Zile de toamnă ”
Autor: George Coșbuc
Ieri vedeam pe luncă flori
Mândri fluturi zburători
Și vedeam zburând albine
Ieri era și cald și bine
Azi e frig și nori și vânt
Frunzele cad la pământ
Florile stau supărate
Veștejesc de brumă toate
Ieri era frumos pe-afară
Că-ntr-o caldă zi de vară
Azi e toamnă pe pământ
Vreme rea și bate vânt.
”Frunze de toamnă”
Autor anonim
Frunze aurii-roscate
Au bătut la mine-n geam;
Le-a smuls vântul de pe ram
Și le poartă fără rost;
Nu știm în ce pom au fost
Vântul bate și e rece
Noaptea unde-o vom petrece?
Vântul bate și e ploaie
Dă-ne drumul în odaie!
"Nu fiti triste surioare,
De acum sunteți plăpumioare;
Pământul îl înveliți
Și de ger voi îl feriți”.
luni, 9 noiembrie 2015
Dimineața
Autor: Magda Isanos
Vreau să descopăr lumea, niciodată
n-am crezut, cum spun poeții, cã-i frumoasă.
Însã astãzi, cu luminã pieptănată,
dimineața mi-a intrat în casã.
Fumegam de somn, când am simțit
pașii cuiva lângă perete -
ea dansa cu trupul arcuit
sub priviri mirate de portrete.
Cu picioarele goale ea pășea,
în oglindă răsuna cristalul,
dimineața strămutase balul
fetelor-lumini în casa mea.
Și privind, eu mă gândeam: e bine
să fii tânăr când afară-i soare.
Zi frumoasă, îți voi pune legătoare
după gât și-o să te iau cu mine.
Vreau să descopăr lumea, niciodată
n-am crezut, cum spun poeții, cã-i frumoasă.
Însã astãzi, cu luminã pieptănată,
dimineața mi-a intrat în casã.
Fumegam de somn, când am simțit
pașii cuiva lângă perete -
ea dansa cu trupul arcuit
sub priviri mirate de portrete.
Cu picioarele goale ea pășea,
în oglindă răsuna cristalul,
dimineața strămutase balul
fetelor-lumini în casa mea.
Și privind, eu mă gândeam: e bine
să fii tânăr când afară-i soare.
Zi frumoasă, îți voi pune legătoare
după gât și-o să te iau cu mine.
duminică, 8 noiembrie 2015
Sfârșit de toamnă
Autor: Ion Pillat
Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge
Nu mai visa zadarnic: e prea târziu acum.
Nu vezi ce toamnă tristă? Cu pete mari de sânge
Se iroseşte frunza pornită-n zbor pe drum.
Prin codrul de cărbune pluteşte-al iernii fum –
Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge.
Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut,
Pe tâmpla din Văratic, din vremuri legendare,
O sfântă-i zugrăvită de un necunoscut.
Icoana tăinuită ce farmec straniu are!
Tăcut o şterge veacul, dar tot mai blândă pare
Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut.
Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge
Nu mai visa zadarnic: e prea târziu acum.
Nu vezi ce toamnă tristă? Cu pete mari de sânge
Se iroseşte frunza pornită-n zbor pe drum.
Prin codrul de cărbune pluteşte-al iernii fum –
Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge.
Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut,
Pe tâmpla din Văratic, din vremuri legendare,
O sfântă-i zugrăvită de un necunoscut.
Icoana tăinuită ce farmec straniu are!
Tăcut o şterge veacul, dar tot mai blândă pare
Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut.
duminică, 25 octombrie 2015
Copacul meu cu frunze ponosite...
Autor : Gh.Văduva
Copacul meu cu frunze ponosite
Golește cerul plin de nori și ploi,
Și umple toga sorții cu noroi,
Prin toamnele de doruri răvășite.
Trec vânturi seci prin inimi înghețate,
Recad pe gând iluzii și fiori,
Se-aprind salcâmii-n mugurit de zori
Și sună-alarma-n turnul din cetate.
E mult prea nor pe cerul plumburiu,
Alertă, prin livezile de vânt,
De ploaie albă, gheață și cuvânt,
De dor mărunt și suflet cenușiu.
Alerg spre zid, la postul meu de câine,
Sunt gata să mă lupt c-un hoț de cer,
Cu oastea lui de vorbe și mister,
Cu iarna grea, cu haita lui de mâine.
N-am leacuri pentru vorbele de gheață,
Nici pungi de foc pentru vreun gând pe jar,
Ci doar plaivaz pentru-un poet amar,
Să scrie-un vers dintr-un pustiu de viață.
Un vers în alb, prin stoluri de cuvinte,
E toamnă-n crâng, copacul meu e gol,
Pe ulița cu vorbe-i mult nămol,
Dar drumul sorții merge înainte.
Gheorghe Văduva,
București, 07 septembrie 2014
Copacul meu cu frunze ponosite
Golește cerul plin de nori și ploi,
Și umple toga sorții cu noroi,
Prin toamnele de doruri răvășite.
Trec vânturi seci prin inimi înghețate,
Recad pe gând iluzii și fiori,
Se-aprind salcâmii-n mugurit de zori
Și sună-alarma-n turnul din cetate.
E mult prea nor pe cerul plumburiu,
Alertă, prin livezile de vânt,
De ploaie albă, gheață și cuvânt,
De dor mărunt și suflet cenușiu.
Alerg spre zid, la postul meu de câine,
Sunt gata să mă lupt c-un hoț de cer,
Cu oastea lui de vorbe și mister,
Cu iarna grea, cu haita lui de mâine.
N-am leacuri pentru vorbele de gheață,
Nici pungi de foc pentru vreun gând pe jar,
Ci doar plaivaz pentru-un poet amar,
Să scrie-un vers dintr-un pustiu de viață.
Un vers în alb, prin stoluri de cuvinte,
E toamnă-n crâng, copacul meu e gol,
Pe ulița cu vorbe-i mult nămol,
Dar drumul sorții merge înainte.
Gheorghe Văduva,
București, 07 septembrie 2014
vineri, 23 octombrie 2015
Foaie de toamnă
Autor: Paul Abucean
Foaie de toamnă
visu-mi îndeamnă
dulci melodii
Arbori cu strune
galbene, brune
şi purpurii
Cu coapte coacăze
şi şoapte-mbracă-se
toamna din nou
Prin văi bucolice
cad melancolice
voci de ecou
Foaie de carpen, floare de crin
pasăre vino
şi-mi cântă lin
Cântă-mi, încântă-mă
şi desfrământă-mă
cât mai suntem
Iar de-mpământă-mă
în toamna sfântă, mă
fă recviem

pe vechi arpegii
noi agonii
Foaie de toamnă
spune-mi ce-nseamnă
a nu mai fi...
Toamna palidă revine
Autor: Romeo Tarhon
Toamna palidă revine
Ca o pânză-n reci nuanțe
Cu nostalgice suspine
Și cu triste rezonanțe.
În tabloul cu destine,
Cu-mpliniri dar și restanțe
Toamna palidă revine
Ca o pânză-n reci nuanțe.
Plumburiu și trist ca mine
Anotimpul de bilanț e...
Cine să m-aline, cine?
Dar mai am încă speranțe...
Toamna palidă revine...
(Din volumul TOAMNĂ FATALĂ,
Editura NAȚIUNEA - 2014)
Ca o pânză-n reci nuanțe
Cu nostalgice suspine
Și cu triste rezonanțe.
În tabloul cu destine,
Cu-mpliniri dar și restanțe
Toamna palidă revine
Ca o pânză-n reci nuanțe.
Plumburiu și trist ca mine
Anotimpul de bilanț e...
Cine să m-aline, cine?
Dar mai am încă speranțe...
Toamna palidă revine...
(Din volumul TOAMNĂ FATALĂ,
Editura NAȚIUNEA - 2014)
duminică, 18 octombrie 2015
Mă plec în fața toamnei
Autor: Gheorghe Văduva
Mă plec în fața toamnei, din lunga toamnă-a vieții,
Aș vrea să pot culege ce-am semănat în vreme,
Dar vara a fost lungă și plină de dileme,
Iar primăvara scurtă, ca timpul dimineții.
Am parte de o toamnă urâtă și ploioasă,
Iar drumurile-s pline de gropi, de bălți, de ceață
Și norii umplu cerul c-un cenușiu de viață,
Iar doru-mi rătăcește pe-o mare de angoasă.
Bat vânturi fără noimă pe câmpurile nude,
Cad frunze ostenite prin ploile acide,
Încerc să-mi umplu golul cu gânduri aguride,
Dar au plecat și ele nu știu de când și unde.
În liniștea pustie, bat clopote-n timpane,
Aud cum trece vremea recoltelor trecute
Și cum se umple carul cu doruri neștiute,
Din care mai răzbat doar clipele sărmane.
E-atâta vid în soare, iar toamna-i tot mai rece,
Aștept să vină iarna, să mă-încălzesc la gheață,
S-adorm, în spuza lumii, pe-un căpătâi de viață,
Cu vremea care vine, cu timpul care trece.
E-o toamnă exilată din zilele mănoase,
În frigul meu din suflet, nici vântul nu mai bate,
În curtea casei goale, e-atâta plinătate,
Că pot s-acopăr toamna cu gerul meu din oase.
Păstrez doar o idee rămasă de la soare,
Un fel de rădăcină trecută-n trunchiul vremii,
Ferită de dogoare, dar și de frigul iernii,
Pe care-o voi culege la toamna viitoare.
Gheorghe Văduva,
București, 01 septembrie 2013
Mă plec în fața toamnei, din lunga toamnă-a vieții,
Aș vrea să pot culege ce-am semănat în vreme,
Dar vara a fost lungă și plină de dileme,
Iar primăvara scurtă, ca timpul dimineții.
Am parte de o toamnă urâtă și ploioasă,
Iar drumurile-s pline de gropi, de bălți, de ceață
Și norii umplu cerul c-un cenușiu de viață,
Iar doru-mi rătăcește pe-o mare de angoasă.
Bat vânturi fără noimă pe câmpurile nude,
Cad frunze ostenite prin ploile acide,
Încerc să-mi umplu golul cu gânduri aguride,
Dar au plecat și ele nu știu de când și unde.
În liniștea pustie, bat clopote-n timpane,
Aud cum trece vremea recoltelor trecute
Și cum se umple carul cu doruri neștiute,
Din care mai răzbat doar clipele sărmane.
E-atâta vid în soare, iar toamna-i tot mai rece,
Aștept să vină iarna, să mă-încălzesc la gheață,
S-adorm, în spuza lumii, pe-un căpătâi de viață,
Cu vremea care vine, cu timpul care trece.
E-o toamnă exilată din zilele mănoase,
În frigul meu din suflet, nici vântul nu mai bate,
În curtea casei goale, e-atâta plinătate,
Că pot s-acopăr toamna cu gerul meu din oase.
Păstrez doar o idee rămasă de la soare,
Un fel de rădăcină trecută-n trunchiul vremii,
Ferită de dogoare, dar și de frigul iernii,
Pe care-o voi culege la toamna viitoare.
Gheorghe Văduva,
București, 01 septembrie 2013
joi, 15 octombrie 2015
Spre toamnă
Autor: Radzyeck( pseudonim)
poet din Republica Moldova
E toamnă. Vorbește-mi de parcă
De șoapte se scutur copacii
Și marea de frunze e-n barcă,
Și nu văd pământul cârmacii.
Citește-mi ceva din tăcere,
Cum cade în apă privirea
Și valul atingerii piere
Lovindu-și de stâncă neștirea.
Rănește-mi ce nu mă mai doare
Cu dulci mângâieri de artistă,
De azi căzător în picioare,
Ascultă-mi ce nu mai există.
Și, totuși, îngheață copacii,
Iar tu, negreșita mea doamnă,
Ești frunza ce-ndeamnă cârmacii
Spre toamnă, spre toamnă, spre toamnă …
poet din Republica Moldova
De șoapte se scutur copacii
Și marea de frunze e-n barcă,
Și nu văd pământul cârmacii.
Citește-mi ceva din tăcere,
Cum cade în apă privirea
Și valul atingerii piere
Lovindu-și de stâncă neștirea.
Rănește-mi ce nu mă mai doare
Cu dulci mângâieri de artistă,
De azi căzător în picioare,
Ascultă-mi ce nu mai există.
Și, totuși, îngheață copacii,
Iar tu, negreșita mea doamnă,
Ești frunza ce-ndeamnă cârmacii
Spre toamnă, spre toamnă, spre toamnă …
miercuri, 14 octombrie 2015
Ții minte-ntâia ploaie...
Motto:
”Octombrie este o simfonie a permanenţei şi schimbării.” ( Bonaro W. Overstreet)
Ții minte-ntâia ploaie...
Autor: Magda Isanos
Cules din „Poezia română modernă de la G. Bacovia la Emil Botta”, alcătuită de Nicolae Manolescu, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968
”Octombrie este o simfonie a permanenţei şi schimbării.” ( Bonaro W. Overstreet)
Ții minte-ntâia ploaie...
Autor: Magda Isanos
Ţii minte-ntâia ploaie cum cădea,
cu fulgere, cu stele lungi în ea?
Arborii stăteau drept, intonând
imnul vieţei şi-n zarea foşnind,
verde ca un codru lichid,
s-auzeau cerurile cum se-nchid, se deschid.
Şi noi stăteam ca pomii în picioare.
„Nimic nu moare, mi-ai şoptit, nu moare...”
Şi plantele creşteau, ne făceau semne,
ca nişte mâini, ca umbre nempăcate,
se străduiau spre viaţă să ne-ndemne
şi iar cădeau în deznădejde toate.
Cules din „Poezia română modernă de la G. Bacovia la Emil Botta”, alcătuită de Nicolae Manolescu, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968
duminică, 16 august 2015
Seara de vară
Autor : Ivan Nikitin
În cer albastru, răzlețiți
Se plimbă nouri auriți;
Pădurea învelită-n ceață
Se scaldă-n marea de roșață
Din asfințit. Și la răcoare
Se pleacă spicu-n dormitare
În codri, — mare, înfocată --
S-arată luna. Și deodată
S-aprinde-a stelelor lucire.
Domnește pace, liniștire...
În suflet tainicele strune
Îmi cântă sfânta rugăciune.
Iunie, 1912
Traducere de Alexei Mateevici
Se plimbă nouri auriți;
Pădurea învelită-n ceață
Se scaldă-n marea de roșață
Din asfințit. Și la răcoare
Se pleacă spicu-n dormitare
În codri, — mare, înfocată --
S-arată luna. Și deodată
S-aprinde-a stelelor lucire.
Domnește pace, liniștire...
În suflet tainicele strune
Îmi cântă sfânta rugăciune.
Iunie, 1912
Traducere de Alexei Mateevici
sâmbătă, 15 august 2015
Copacul

n. 29 decembrie 1843, Neuwied, Germania
d. 18 februarie 1916, Curtea de Argeș
Întâia regină a României, soția lui Carol I Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege român al dinastei Hohenzollern, patroană a artelor, fondatoare a unor instituții caritabile, poetă, scriitoare
Caldul soare-al verii țese-acum ferice
Fire lungi prin aer, tort de-argint curat;
Bate-o dulce boare câmpu 'nrourat
Legănând prin lanuri aurul din spice.
Frunzele gătite ca de sărbători
Râd, pe spate vesel capul și-l aruncă –
Un copac, el singur, gol de tot pe luncă
Stă -ntratâta lume de cântări și flori.
N-are bucurie nici de vânt și ploae,
Nici de cânt de paseri, nici de cuib cu pui;
Din podoaba -ntreagă a vieții lui
Nu-i rămase bietul nici măcar o foae.
Ce rușine, Doamne! Cât de bucuros
Tu te-ai duce, duce să te-ascunzi departe
Prin pustii cu neguri, printre stânci deșarte,
Ori să vie vântul să te-asvârlă jos.
Dar el stă, sărmanul, stă 'nrădăcinat –
Iată vie-un fulger și-o să mori! Nu plânge!
Nu! Veni furtuna vai, numai spre-a frânge
Crengi din el, lăsându-l și mai rușinat!
duminică, 2 august 2015
Natură, reverie, poezie : Eminescu
Lacul
Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.
Și eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult și parc-aștept
Ea din trestii să răsară
Și să-mi cadă lin pe piept;
Să sărim în luntrea mică,
Îngânați de glas de ape,
Și să scap din mână cârma,
Și lopețile să-mi scape;
Să plutim cuprinși de farmec
Sub lumina blândei lune -
Vântu-n trestii lin foșnească,
Unduioasa apă sune!
Dar nu vine... Singuratic
În zadar suspin și sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.
Somnoroase păsărele
Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele -
Noapte bună!
Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Dorm şi florile-n grădină -
Dormi în pace!
Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce -
Fie-ţi îngerii aproape,
Somnul dulce!
Peste-a nopţii feerie
Se ridică mândra lună,
Totu-i vis şi armonie -
Noapte bună!
***
Imi era tare dor de Eminescu (n.a.)
Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.
Și eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult și parc-aștept
Ea din trestii să răsară
Și să-mi cadă lin pe piept;
Să sărim în luntrea mică,
Îngânați de glas de ape,
Și să scap din mână cârma,
Și lopețile să-mi scape;
Să plutim cuprinși de farmec
Sub lumina blândei lune -
Vântu-n trestii lin foșnească,
Unduioasa apă sune!
Dar nu vine... Singuratic
În zadar suspin și sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.
Somnoroase păsărele

Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele -
Noapte bună!
Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Dorm şi florile-n grădină -
Dormi în pace!
Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce -
Fie-ţi îngerii aproape,
Somnul dulce!
Peste-a nopţii feerie
Se ridică mândra lună,
Totu-i vis şi armonie -
Noapte bună!
***
Imi era tare dor de Eminescu (n.a.)
sâmbătă, 25 iulie 2015
Natură, dragoste și poezie: ”Ce frumoasă ești...”
Autor: Adrian Păunescu
Ce frumoasă ești în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Țurțurii în plete vor suna.
Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicați de brațe de copii,
Care-n frig și ger mai știu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.
Ce frumoasă ești în prag de vară,
Când miroși a mere ce se coc,
Cerul în ființa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.
Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nțeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.
Ce frumoasă ești în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopti,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copți.
Să înveți, iubito, să te bucuri
Că ți-am dat din jertfă un destin,
Și că via asurzând de struguri,
Va trai definitiv în vin.
Ce frumoasă ești în primăvară
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta ușoară,
Tu, cu muguri, bluza ți-o închei.
Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri și de frunze
De la cine să învăț să-l gust?
***
Ce frumoasă ești în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Țurțurii în plete vor suna.
Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicați de brațe de copii,
Care-n frig și ger mai știu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.
Ce frumoasă ești în prag de vară,
Când miroși a mere ce se coc,
Cerul în ființa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.
Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nțeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.
Ce frumoasă ești în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopti,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copți.
Să înveți, iubito, să te bucuri
Că ți-am dat din jertfă un destin,
Și că via asurzând de struguri,
Va trai definitiv în vin.
Ce frumoasă ești în primăvară
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta ușoară,
Tu, cu muguri, bluza ți-o închei.
Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri și de frunze
De la cine să învăț să-l gust?
***
vineri, 24 iulie 2015
Sara
Autor: Octavian Goga
Bolta şi-a cernit năframa
Ca o mamă întristată,
Floarea-soarelui pe câmpuri
Pleacă fruntea-ngândurată.
Zarea-şi picură argintul
Pe ovezele de aur,
Ostenit, din aripi bate,
Ca un vis pribeag, un graur.
Codrul cântăreţii-şi culcă,
Doarme trestia bolnavă,
Dorm doi pui de nevăstuică
Sub o brazdă de otavă.
S-a oprit trudita moară,
Doarme apa la iurgă,
Răzimat pe coate-adoarme
Un cioban întins pe glugă…
Doarme cerul şi pământul
Într-o dulce-mbrăţişare…
Doar izvorul mai tresaltă
Ca un sân de fată mare.
Bolta şi-a cernit năframa
Ca o mamă întristată,
Floarea-soarelui pe câmpuri
Pleacă fruntea-ngândurată.
Zarea-şi picură argintul
Pe ovezele de aur,
Ostenit, din aripi bate,
Ca un vis pribeag, un graur.
Codrul cântăreţii-şi culcă,
Doarme trestia bolnavă,
Dorm doi pui de nevăstuică
Sub o brazdă de otavă.
S-a oprit trudita moară,
Doarme apa la iurgă,
Răzimat pe coate-adoarme
Un cioban întins pe glugă…
Doarme cerul şi pământul
Într-o dulce-mbrăţişare…
Doar izvorul mai tresaltă
Ca un sân de fată mare.
duminică, 19 iulie 2015
Noapte de vară
Autor . George Coșbuc
Zările, de farmec pline,
Strălucesc în luminiş;
Zboară mierlele-n tufiş
Şi din codri noaptea vine
Pe furiş.
Care cu poveri de muncă
Vin încet şi scârţîind;
Turmele s-aud mugind,
Şi flăcăii vin pe luncă
Hăulind.
Cu cofiţa, pe-ndelete,
Vin neveste de la rîu;
Şi cu poala prinsă-n brîu
Vin cîntînd în stoluri fete
De la grîu.
De la gîrlă-n pîlcuri dese
Zgomotoşi copiii vin;
Satul e de vuet plin;
Fumul alb alene iese
Din cămin.
Dar din ce în ce s-alină
Toate zgomotele-n sat,
Muncitorii s-au culcat.
Liniştea-i acum deplină
Şi-a-nnoptat.
Focul e-nvelit pe vatră,
Iar opaiţele-au murit,
Şi prin satul adormit
Doar vreu câne-n somn mai latră
Răguşit.
Iat-o! Plină, despre munte
Iese luna din brădet
Şi se nalţă,-ncet-încet,
Gânditoare ca o frunte
De poet.
Ca un glas domol de clopot
Sună codrii mari de brad;
Ritmic valurile cad,
Cum se zbate-n dulce ropot
Apa-n vad.
Dintr-un timp şi vântul tace;
Satul doarme ca-n mormânt-
Totu-i plin de duhul sfânt;
Linişte-n văzduh şi pace
Pe pământ.
Numai dorul mai colindă,
Dorul tînăr şi pribag,
Tainic se-ntâlneşte-n prag,
Dor cu dor să se cuprindă
Drag cu drag.
(Balade şi idile 1892)

Zările, de farmec pline,
Strălucesc în luminiş;
Zboară mierlele-n tufiş
Şi din codri noaptea vine
Pe furiş.
Care cu poveri de muncă
Vin încet şi scârţîind;
Turmele s-aud mugind,
Şi flăcăii vin pe luncă
Hăulind.
Cu cofiţa, pe-ndelete,
Vin neveste de la rîu;
Şi cu poala prinsă-n brîu
Vin cîntînd în stoluri fete
De la grîu.
De la gîrlă-n pîlcuri dese
Zgomotoşi copiii vin;
Satul e de vuet plin;
Fumul alb alene iese
Din cămin.
Dar din ce în ce s-alină
Toate zgomotele-n sat,
Muncitorii s-au culcat.
Liniştea-i acum deplină
Şi-a-nnoptat.
Focul e-nvelit pe vatră,
Iar opaiţele-au murit,
Şi prin satul adormit
Doar vreu câne-n somn mai latră
Răguşit.
Iat-o! Plină, despre munte
Iese luna din brădet
Şi se nalţă,-ncet-încet,
Gânditoare ca o frunte
De poet.
Ca un glas domol de clopot
Sună codrii mari de brad;
Ritmic valurile cad,
Cum se zbate-n dulce ropot
Apa-n vad.
Dintr-un timp şi vântul tace;
Satul doarme ca-n mormânt-
Totu-i plin de duhul sfânt;
Linişte-n văzduh şi pace
Pe pământ.
Numai dorul mai colindă,
Dorul tînăr şi pribag,
Tainic se-ntâlneşte-n prag,
Dor cu dor să se cuprindă
Drag cu drag.
(Balade şi idile 1892)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)