luni, 18 mai 2015

Copaci necunoscuţi

Poezie de Antoni Slonimski din ”Lirică poloneză” (1996). 
(traducere de Valeriu Butulescu)



                        Nici nu ştiu ce fel de copaci sunt
                        Dar înfloresc şi cu mireasma-ncântă
                        Cum pot să se ridice din împietrit pământ
                        Când vântul şi marea mereu îi înfruntă?

                        Că se ridică - aş mai putea-nţelege -
                        Dar florile minune de unde le luară?
                        E drept - pe ţărm e primăvară-n lege,
                        Dar, totuşi, treaba asta nu-i uşoară.




Acacias

joi, 14 mai 2015

Primăvara

Autor: Iulia Comaniciu


                          Copleșitoare, plină de lumină,
                          Miros de pomi cutreierat de muguri,
                          O lume transformată în grădină,
                          Esență delicată de parfumuri.

                          Divinul croitor îmbracă-n verde,
                          Deopotrivă, pom și deal și vale,
                          Grădina Paradisului, ai crede,
                          A coborat pe neștiută cale.

                          Când mii de flori, în pete de culoare,
                          Desfac petale-n roua dimineții,
                          Te-ntrebi, de unde atâta încântare,
                          Și mut rămâi în fața frumuseții.




luni, 11 mai 2015

In vârful inimii

Autor : Eugen Jebeleanu


                         Lacrimile copacilor nu pot să cadă
                         decât dacă le culeg în pumnii mei.
                         Cine are urechi, cu ele o să vadă
                         prin ochii pisicii fără clopoţei.

                         Umblu în vârful inimii, să nu fiu auzit
                         dar bătăile sale mă dau de gol
                         încât lacrimile din pumn mi-au căzut rostogol
                         şi pădurea e acum un râu liniştit.


vineri, 8 mai 2015

Poème flou


Autor : Francis Carco(1886-1958)

Poème flou
(À une morte)

Où va la pluie, le vent la mène
       En tintant sur le toit
   Et je me serrais contre toi,
  Pour te cacher ma peine.

Le jardin noir aux arbres nus,
   Ta petite lampe en veilleuse
Tes soupirs heureux d’amoureuse
      Que sont-ils devenus ?

J’écoute encor tomber la pluie :
   Elle n’a plus le même bruit…


 Aleargă ploaia, dusă-n vânt
      Pe-acoperişuri, ca un plâns,
   De tine mă lipesc mai strâns
 Ca să-mi ascund prea tristul gând.

Grădina cu copaci de fum
     Şi lampa ta, la pat pitită,
  Suspinele-ţi de-îndrăgostită:
     Ci unde-s toate astea-acum?

Şi astăzi ploaia-n geam o-ascult,
    Dar nu-i precum cea de demult...

poezie de Francis Carco din Cântece dulci-acrişoare (1913), traducere de George Pruteanu

marți, 5 mai 2015

Copacul amintirii

Autor: Nicolaus Lenau


                          Eu sunt, drag copac în floare!
                          Simt suavul tău parfum.
                          Mai mă recunoşti tu oare,
                          Palid, trist, cum sunt acum?

                          Când pe crengile-ţi, fierbinte
                          Glăsuiau privighetori,
                          Cu iubita mea,- ţii minte?
                          Stam visând aici, sub flori.

                          Fericiţi, credeam, şi încă
                          Eu mai cred, că tu-nfloreai
                          Bucuria ta adâncă,
                          Înflorită să ne-o dai.

                         Azi m-a părăsit iubirea.
                         Tu-nfloreşti însă mereu.
                         Ştiu! N-ai timp si nici menirea
                         Ca să vezi cât sufăr eu!

                        "Bate vânt de mai afară,
                         Şi e soare sus pe cer,
                         Dar nici flori, nici primăvară,
                         Nu sunt veşnice şi pier!"

                         Floarea ta aşa-mi şopteşte
                         De pe ramul argintiu...
                         Şi-un plâns greu mă năpădeşte,
                         Şi-mi simt sufletul pustiu.

În româneşte de Lazăr Iliescu

duminică, 3 mai 2015

”NOAPTEA DE MAI ” -fragmente-

Autor: Al.Macedonski
Motto:
”Veniți privighetoarea cântă și liiacul e-nflorit”... 


      Și primăvara când se-ntoarce și astăzi ca și alte dăți,
      Și preschimbat când nu se află pământul falnic într-o stâncă,
      De ce v-ați reurca în sfera abstractelor seninătăți?
      Închisă dacă vă e lumea, recoborâți-vă-ntre roze.
      Parfumele din mai înalță reînnoite-apoteoze,
      Și-n noaptea blondă ce se culcă pe câmpenești virginități
      Este fioru-mpreunării dintre natura renăscută
      Ș-atotputerea Veciniciei de om abia întrevăzută.
...
      Posomorârea fără margini a nopților de altădată,
      Când sufletul pentru sarcasme sau deznădejde sta deschis,
      Cu focul stins, cu soba rece, rămase-n urmă ca un vis.
      E mai și încă mă simt tânăr sub înălțimea înstelată.
...
      E mai și încă mă simt tânăr sub înălțimea înstelată...
      Halucinat când este-auzul, vederea este fermecată;
      Aud ce spune firul ierbii, și văd un cer de aripi plin,
      M-așez privind în clarul lunii sub transparența atmosferei
      Și-n aeru-mbătat de roze sfidez atingerea durerei
      Cu cântece nălucitoare cum sunt candorile de crin.
...
      Voind să uit că sunt din lume, voiesc să cred că sunt din cer...
      Vestalelor, numai o noapte de fericire vă mai cer,
      Și-această noapte fericită la gâtul ei cu sălbi de astre
      S-a coborât pe flori roz-albe și pe pădurile albastre,
      A-ntins subțirile-i zăbranic și peste câmp și peste văi,
      A-nsăilat nemărginirea cu raze de argint și aur
      Și o cusu cu mii de fluturi și o brăzdă cu mii de căi;


sâmbătă, 2 mai 2015

Cântec

Autor: G.Topîrceanu


                           Frumoasă eşti, pădurea mea,
                           Când umbra-i încă rară
                           Şi printre crengi adie-abia
                           Un vânt de primăvară...

                           Când de sub frunze moarte ies
                           În umbră viorele,
                           Iar eu străbat huceagul des
                           Cu gândurile mele...

                           Când strălucesc sub rouă grea
                           Cărări de soare pline,
                           Frumoasă eşti, pădurea mea.
                           Şi singură ca mïne...