(Două) ”Sonete pluvioase”

Autor 
George Topîrceanu

        De-o săptămână ține-ntruna ploaia, —
      Și-mi pică-n pat, de sus, din bagdadie...
      O noapte încă de-ar mai fi să ție
      Nu m-aș mira să-mi cază-n cap odaia!

      Avea simptome vagi de nebunie
      Peninsula Balcanică... și d-aia,
      De când s-aprinse-n Orient văpaia,
      Pământul face hidroterapie!

      Sau poate că divinul Mizantrop
      A hotărât al doilea potop?...
      Oricum ar fi, eu nu mă tem de moarte.

      Dar când o-ncepe altă veșnicie,
      Fac cerere să mă permute-n Marte,
      C-aici avem prea multă igrasie!

***
                          Sunt izolat ca Robinson Crusoe,
                          Nu vine nime-n ușa mea să bată,
                          Și dacă stau cu ușa încuiată
                          E că nici eu de nime n-am nevoie.

                          Mai fericit ca legendarul Noe,
                          Din toată omenirea inundată,
                          În arca mea nu am decât o fată...
                          Deasupra lumii noi plutim în voie...

                          Degeaba vă-ndesați ca la pomană,
                          Reprezentanți ai faunei terestre, —
                          Nu iau cu mine nici o lighioană!

                          Căci e destul o singură pereche:
                          Un trubadur și-o fată fără zestre,
                          Ca să refacă toată lumea veche!

”Toamna”

Autor: Dimitrie Anghel

                   Vara s-a dus...
                   Palid, şi fără vlagă, moare
                   Colo-n apus,
                   Mâhnitul soare...

                   Pustii sunt toate...
                   Când vine toamna cu vălu-i alb de brumă,
                   Holdele-s moarte,
                   Pădurea-i goală, izvoru-n maluri jalnic sună...

                   S-a stins farmecul nopţii...
                   Nu mai răsare luna-n taină...
                   S-au îmbrăcat natura-ntreagă... cu-a morţii

                   Neagră haină...

Toamnă bacoviană ( III )

Două poezii de George Bacovia
Note de toamnă

                     Tăcere... e toamnă în cetate...
                     Plouă... și numai ploaia dă cuvânt-
                     E pace de plumb, e vânt, și pe vânt
                     Grăbite, trec frunze liberate.

                     Deschide, dă drumu, -adorato,
                     Cu crengi și foi uscate am venit;
                     În târg, o fată tristă a murit, -
                     Și-au dus-o pe ploaie, și-au îngropat-o...

                     Dă drumu, e toamnă în cetate-
                     Întreg pământul pare un mormânt...
                     Plouă... și peste târg, duse de vânt,
                     Grăbite, trec frunze liberate.

Amurg de toamnă

                    Amurg de toamnă pustiu, de humă,
                    Pe câmp sinistre şoapte trec pe vânt -
                    Departe plopii s-apleacă la pământ
                    În larg balans lenevos, de gumă.

                    Pustiu adânc... şi-ncepe a-nnopta,
                    Şi-aud gemând amorul meu defunct,
                    Ascult atent privind un singur punct
                    Şi gem, şi plâng, şi râd în hî, în ha...

Fantezie de toamnă

Autor:
George Topîrceanu

Acesta-i un cântec pe care demult
      Am vrut să vi-l cânt dumneavoastră.
Natura-l repetă cu aspru tumult.
Acesta-i un cântec pe care-l ascult
      Cu nasul lipit de fereastră.

Ca vechiul ceasornic cu muzică, port
       Cântare latentă în mine.
Se pune-n mișcare un tainic resort
Și-mi cântă romanța trecutului mort
       În freamăte lungi de suspine.

Cu crengile ude și fără veșmânt
     Salcâmii la poartă se-ndoaie.
Pe stradă se plimbă iernaticul vânt
Și fluieră-n tactul aceluiași cânt
    Și plânge cu lacrimi de ploaie.(...)

În casă tac toate. Un singur covor
    Atacă, pe nas, uvertura.
Și cărțile toate-l urmează în cor,
Începe să cânte întregul decor, —
    Ceasornicul bate măsura.

Și-acuma-i un cântec adânc, ne-ntrerupt:
    Dulapul cu-o aripă frântă,
Și patul, și soba, și scaunul rupt,
Și vechile cadre cu flori dedesubt
    Se uită la mine și cântă.

                                    Ca undele mării izbite de dig
                                        Pereții-mprejur fredonează...
                                    Și numai o muscă surprinsă de frig
                                    Pe masă, alături de-un rest de covrig,
                                        Cu labele-n sus, hibernează.

Migdale amare (1928)

Foaie verde

Autor:
Marin Sorescu

Foaie verde  

         Codrule,
         Dă-mi o frunză de sus,
         pentru lumină şi pentru tinereţe,
         Şi pentru viaţa care nu moare.

         Codrule,
         Dă-mi o frunză de jos,
         Pentru întuneric şi pentru bătrâneţe;
         Şi pentru moartea care nu învie.

         Noi ne-am scris sufletul
         Pe frunze...

         Codrule,
         Dă-mi toate frunzele tale
         Să cânt cu ele.

         Sau mai bine cântă tu
         Și cu sufletul meu.

Coasta soarelui

Autor:

Lucian Blaga

Coasta soarelui 

(lui Vasile Băncilă)

         Frunză verde, dragele
         linele colinele
         strâng de sus luminile.
         Ape cântă, largele.

         Trec pe drum copitele
         şi prin gând ispitele.
         Pasărea din inişte
         sparge bolţi de linişte.

         Chiparoşi ca fusele
         'n toate cimitirele
         ne abat privirile
         către inimi - dusele.

         Neclintite-s morile,
         gândul, sarcofagele,
         frunza şi catargele.
         Ard în lume orele.

Toamna! - Magie și nostalgie-

Frunzele copacilor, presărate pe iarbă , aduc sub soarele de noiembrie mai multă fericire decât narcisele." (Cyril Connolly ) 

                  Magie

                   Pe rugul 

                   toamnei,

                   acuzate de 

                   vrăjitorie,

                   frunzele copacilor

                   ard.

  (poezie de N. Petrescu-Redi ,” Adieri” , 2000)

*** 

     Nostalgie

     Toamna, 

     frunzele căzând

     Nu sunt

     Decât

     lacrimile copacilor ce plâng

     După vara trecută.

(poezie de Adrian Timofte, Versuri ,2014)

***

Nu m-aștepta...

Motto:
”Toamna este post-scriptum-ul soarelui.”(Hacob Paronian)*

***

Autor: Delia Stăniloiu

                        Nu m-aştepta în dimineţi de toamnă
                        Mai bine la amiaz, cînd soarele domol
                        La dulci visări încă ne mai îndeamnă
                        Să dăm în gând, iubirilor ocol.

                        Nu m-aştepta cu ploi, ploaia nu-mi place
                        Îmi amintesc de lacrime şuvoi
                        Cînd toamna vieţii face şi desface
                        Rupând şi punţile rămase-n noi.

                        Să îmi păstrezi alături amintirea
                        Cea care lângă suflet îţi stătea
                        Şi nu lăsa să-ţi plece-n gol privirea
                        Sunt într-un vers, te rog nu mă uita.

                        Nu mă uita nici când vreo amintire
                        Nu mă cunoaşte şi nu mă mai ştii
                        Păstrează-mi doar lumina din privire
                        Şi-am să-nţeleg iar verbul „a iubi”.

Toamnă bacoviană (II)

Autor: George Bacovia

Pastel

                       Buciumă toamna
                       Agonic - din fund -
                       Trec păsărele
                       Și tainic s-ascund.

                       Țârâie ploaia...
                       Nu-i nimeni pe drum;
                       Pe-afară de stai
                       Te-năbuși de fum.

                       Departe, pe câmp,
                       Cad corbii, domol;
                       Și răgete lungi
                       Pornesc din ocol.

                       Tălăngile, trist,
                       Tot sună dogit...
                       Și tare-i târziu,
                       Și n-am mai murit...

Toamnă bacoviană ( I )

George Bacovia
Nervi de toamnă

                              E toamnă, e foşnet, e somn...
                              Copacii, pe stradă, oftează;
                              E tuse, e plânset, e gol...
                              Şi-i frig, şi burează.

                              Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
                              Pe drumuri fac gesturi ciudate -
                              Iar frunze, de veşnicul somn,
                              Cad grele, udate.

                              Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
                              Şi-amanţii profund mă-ntristează -
                              Îmi vine să râd fără sens,
                              Şi-i frig, şi burează.