Note de toamnă
Tăcere... e toamnă în cetate...
Plouă... și numai ploaia dă cuvânt-
E pace de plumb, e vânt, și pe vânt
Grăbite, trec frunze liberate.
Deschide, dă drumu, -adorato,
Cu crengi și foi uscate am venit;
În târg, o fată tristă a murit, -
Și-au dus-o pe ploaie, și-au îngropat-o...
Dă drumu, e toamnă în cetate-
Întreg pământul pare un mormânt...
Plouă... și peste târg, duse de vânt,
Grăbite, trec frunze liberate.
Amurg de toamnă
Amurg de toamnă pustiu, de humă,
Pe câmp sinistre şoapte trec pe vânt -
Departe plopii s-apleacă la pământ
În larg balans lenevos, de gumă.
Pustiu adânc... şi-ncepe a-nnopta,
Şi-aud gemând amorul meu defunct,
Ascult atent privind un singur punct
Şi gem, şi plâng, şi râd în hî, în ha...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu