Seara de vară

Autor : Ivan Nikitin

                               În cer albastru, răzlețiți
                               Se plimbă nouri auriți;
                               Pădurea învelită-n ceață
                               Se scaldă-n marea de roșață
                               Din asfințit. Și la răcoare       
                               Se pleacă spicu-n dormitare

                               În codri, — mare, înfocată --
                               S-arată luna. Și deodată
                               S-aprinde-a stelelor lucire.
                               Domnește pace, liniștire...
                               În suflet tainicele strune
                               Îmi cântă sfânta rugăciune.
Iunie, 1912

Traducere de Alexei Mateevici

Copacul

Elisabeta de Wied

n. 29 decembrie 1843, Neuwied, Germania
d. 18 februarie 1916, Curtea de Argeș
Întâia regină a României, soția lui Carol I Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege român al dinastei Hohenzollern, patroană a artelor, fondatoare a unor instituții caritabile, poetă, scriitoare


    
              Caldul soare-al verii țese-acum ferice
              Fire lungi prin aer, tort de-argint curat;
              Bate-o dulce boare câmpu 'nrourat
              Legănând prin lanuri aurul din spice.

              Frunzele gătite ca de sărbători
              Râd, pe spate vesel capul și-l aruncă –
              Un copac, el singur, gol de tot pe luncă
              Stă -ntratâta lume de cântări și flori.

              N-are bucurie nici de vânt și ploae,
              Nici de cânt de paseri, nici de cuib cu pui;
              Din podoaba -ntreagă a vieții lui
              Nu-i rămase bietul nici măcar o foae.

              Ce rușine, Doamne! Cât de bucuros
              Tu te-ai duce, duce să te-ascunzi departe
              Prin pustii cu neguri, printre stânci deșarte,
              Ori să vie vântul să te-asvârlă jos.

              Dar el stă, sărmanul, stă 'nrădăcinat –
              Iată vie-un fulger și-o să mori! Nu plânge!
              Nu! Veni furtuna vai, numai spre-a frânge
              Crengi din el, lăsându-l și mai rușinat!

Natură, reverie, poezie : Eminescu

Lacul

                               Lacul codrilor albastru
                               Nuferi galbeni îl încarcă;
                               Tresărind în cercuri albe
                               El cutremură o barcă.

                               Și eu trec de-a lung de maluri,
                               Parc-ascult și parc-aștept
                               Ea din trestii să răsară
                               Și să-mi cadă lin pe piept;

                               Să sărim în luntrea mică,
                               Îngânați de glas de ape,
                               Și să scap din mână cârma,
                               Și lopețile să-mi scape;

                               Să plutim cuprinși de farmec
                               Sub lumina blândei lune -
                               Vântu-n trestii lin foșnească,
                               Unduioasa apă sune!

                               Dar nu vine... Singuratic
                               În zadar suspin și sufăr
                               Lângă lacul cel albastru
                               Încărcat cu flori de nufăr.

 Somnoroase păsărele

                               Somnoroase păsărele
                               Pe la cuiburi se adună,
                               Se ascund în rămurele -
                                     Noapte bună!

                               Doar izvoarele suspină,
                               Pe când codrul negru tace;
                               Dorm şi florile-n grădină -
                                     Dormi în pace!

                               Trece lebăda pe ape
                                Între trestii să se culce -
                                Fie-ţi îngerii aproape,
                                     Somnul dulce!

                                Peste-a nopţii feerie
                                Se ridică mândra lună,
                                Totu-i vis şi armonie -
                                     Noapte bună!

***
Imi era tare dor de Eminescu (n.a.)