Frunzele (Elegie de toamnă)

Autor: Radu Stanca

                       Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta
                       Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am,
                       Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
                       Să nu văd frunzele cum cad din ram

                       Fă focul și preumblă-te prin casă
                       Fără să spui nimic, nici un cuvânt...
                       Vreau să mă simt la tine ca acasă
                       Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...

                       Învăluită-n straie de culcare
                       Așează-mi-te-alăturea c-un ghem
                       Și deapănă mereu, fără-ncetare,
                       Să n-aud frunzele sub pași, cum gem...

                       Ferește-mă în preajma ta de vasta
                       Urgie a toamnei care bântuie...
                       Și nu mă întreba în noaptea asta
                       De ce mă înspăimântă frunzele...

Primăvara

Autor: Al. Macedonski

                   Sub flori de măr
                   Ce mi se scutură în păr
                   Se umple sufletul de soare;
                   Pe orice frunţi suferitoare,
                   Oh! ningeţi, albe flori de măr.

                   Sub liliac
                   Sunt pasări dulci ce nu mai tac,
                   Concert de voci mângâietoare
                   Sărmani cu inimi gemătoare,
                   Uitaţi, dormiţi sub liliac.

                   Pe sub cais
                   Din aripi bate albul vis
                   De-o inocenţă răpitoare:
                   Amanţi cu inimi arzătoare,
                   E  fericirea sub cais.

                   Sub nucul lat
                   Te afli însă izolat
                   Şi-n umbra lui îmbătătoare
                   Trecutul naşte ca o floare
                   Ah! de-aş muri sub nucul lat.

Vară de noiembrie

Autor: Lucian Blaga

  
                       Iubito-mbogăţeşte-ţi cântăreţul,
                       mută-mi cu mâna ta în suflet lacul,
                       şi ce mai vezi, văpaia şi îngheţul,
                       dumbrava, cerbii, trestia şi veacul.
                       Cum stăm în faţa toamnei, muţi,
                       sporeşte-mi inima cu-o ardere, cu-n gând.
                       Solar e tâlcul ce tu ştii oricând
                       atâtor lucruri să-mprumuţi.

                       O, lumea, dacă nu-i o amăgire,
                       ne este un senin veşmânt.
                       Că eşti cuvânt, că eşti pământ,
                       nu te dezbraci de ea nicicând.
                       O, lumea e albastră haină,
                       în care ne cuprindem, strânşi în taină,
                       ca vara sângelui să nu se piardă,
                       ca vraja basmului mereu să ardă.

Din volumul „Poezii – Vară de noiembrie”, 1962

Iarna

Autor: Nicolae Labiș

                     Totu-i alb în jur cât vezi
                      Noi podoabe pomii-ncarcă
                      Și vibrează sub zăpezi
                      Satele-adormite parcă. 

                      Doamna Iarnă-n goană trece 
                      În calești de vijelii -
                      Se turtesc de gemul rece
                      Nasuri cârne și hazlii. 

                      Prin odăi miroase-a pâine,
                      A fum cald și amărui...
                      Zgreapțănă la ușă-un câine
                      Să-și primească partea lui...

                      Tata iese să mai pună
                      Apă și nutreț la vacă;
                      Vine nins c-un fel de brumă
                      Și-n mustăți cu promoroacă.
 
                      Iar bunicul desfășoară
                      Basme pline de urgie,
                      Basme care te-nfioară
                      Despre vremi de-odinioară,
                      Vremi ce-n veci n-au să mai fie.

A Fost Odat` Ca Niciodat`O Frunză

Autor: Robert Desnos

   













                

A fost ca niciodat’-o frunză
A fost ca niciodată-o frunza cu liniile ei.
Linia vieții
Linia norocului
Linia inimii.

A fost ca niciodat’-un ram la capătul frunzei,
Linie bifurcata, semn al vieții
Semnul norocului
Semnul inimii.

A fost ca niciodat’ la capătul ramului un copac.
Un copac vrednic de viață
Vrednic de noroc
Vrednic de inimă.

Inimă gravată, împunsă, străpunsă.
Un arbore pe care nimeni nu l-a văzut vreodat’.

Au fost ca niciodată rădăcini la capătul arborelui.
Rădăcina, semn al vieții
Viu semn al norocului
Viu al inimii.

La capătul acestor rădăcini se afla Pământul.
Pământul, pe scurt.
Pământul cât se poate de rotund.
Pământul singur pe întreaga întindere a cerului.
Pământul.

Toamna

Autor: Duiliu Zamfirescu

                    Ah! Ce frumoase-s serile de toamnă!
                    Prin frunze reci doar un fior adie;
                    S-arat-n deal, cu fața purpurie,
                    A nopților fermecătoare Doamnă.

                    Pe câmpul veșted tainic ea-mprăștie
                    Strălucitoarea negură albastră,
                    O, Doamne sfânt! Ce pană mult măiastră
                    Atâta farmec ar putea descrie!

                    Stropit cu lacrimi pare-acum boschetul.
                    În umbra lui mă simt prins de tristețe:
                    Există oare atâta frumusețe
                    In fire,- așa cum o simți tu, poetul?

                   Ori suntem pradă- O, gândire-amară!-
                   De-a simțurilor noastre amăgire
                   Ce-aruncă văl frumos pe o neștire,
                   Și totuși, Doamne, ce frumoasă seară!

In grădină

Autor: Marius-Adrian Porojnicu

                      Stimată doamnă-i veselă grădina
                      E plină de parfum şi de culoare!
                      Lasă-ţi la garderobă toamna temătoare
                      Şi hai să vezi lucrarea cea divină
                  
                      Cu verde vesel, dătător de viaţă,
                      Parfum de roze colorându-se'n petale,
                      Regina nopţii, dalii, muşcate curgătoar
                      Extaz de seară, sublim de dimineaţă !

                      Dumnezeieşti efemeride ca ofrandă
                      Încununând orice-ţi trece prin minte,
                      E raiul în grădină (şi nu fac propagandă)
                      Dezbracă-ţi toamna, priveşte spre 'nainte !

Toamna, mânză arămie...

Autor: Mariana Dobrin

                    Toamna, mânză arămie,
                    Cu potcoave de argint,
                    Se avântă pe câmpie
                    Scuturându-şi coama-n vânt.

                    Şi-n galop, prin iaz albastru,
                    Mână vântul nemilos,
                    Tot frunzişu-i un dezastru,
                    Mătură cu el pe jos.

                    Iar pologul din căpiţe
                    L-a-nmuiat cu plânsu-i ud,
                    Pe alee trei crăiţe
                    Tremură când o aud.
                 
                    Face vraişte-n grădină,
                    Coada-şi flutură pe drum,
                    Creasta dealului suspină,
                    Îmbrăcată-n ploi şi-n fum.

                    Zguduită-mi simt făptura,
                    Încărcată de frisoane,
                    În cămin încing căldura
                    Și la geamuri trag obloane.

Peisaj de toamnă

Autor: Delia Stăniloiu

                       
                       Ploaia cu stropii-i valsează
                       Pe aleile serii pustii.
                       Pianul din suflet vibrează
                       Copleșitor, armonii.

                       Vântul, imagini fugare
                       aduce; neobosit mesager.
                       Și cântă de dor pe trotuare
                       Trăiri efemere ce pier
.
                       Mai stărui și eu prin imagini,
                       trăiri efemere ce dor
                       Las, doar nescriselor pagini
                       Să umple al simțirii fior.