Rondelul lunei

Autor: Alexandru Macedonski

                          Deși pe cer e-aceeași lună-
                          Dar unde e cea de-altădată
                          Minciuna vieței ce mă-mbată-
                          E azi o altfel de minciuna.

                          Ca și atunci, duios răsună
                          Cavale-n noaptea înstelată,
                          Și-n cer zâmbeste-aceeași lună-
                          Dar unde e cea de-altadată?

                          A ei lumină argintată
                          Cu roze albe mă-ncunună,
                          Și cântă tot pe vechea strună,
                          Dar pentru mine e schimbată,
                         
                          Deși pe cer e-aceeași lună.

Intâia stea

Autor: Marian Burtoi

                          Când am bătut la poarta fericirii
                          Era o seară albastră de april;
                          Prin părul tău se-nfiorau zefirii
                          Și le-am răspuns cu zâmbet de copil

                          Se revărsa blând cerul peste mine
                          Și am crezut c-o zână din povești
                          Mi-a fost trimisă ca un dar, prin tine
                          Și n-am știut  să-ți cer să mă iubești!

                          M-ai prins de mână și mi-am spus: ”Ce oare
                          Se-ntâmplă lunii de sclipește așa?”
                          Te-am sărutat timid, cu-nfrigurare
                          Și-n ochii mei a ars întâia stea...

                          E mult de-atunci...și părul tău de noapte,
                          Mă-nfioară încă, și nu știu,
                          De ce nu mă mai mângâie cu șoapte,
                          De ce în mine-i azi...așa târziu...

La feuille ( Frunza)

Autor: Antoine Vincent Arnault (1766 - 1834)
(secrétaire perpétuel de l'Académie Française)
 

                                 De ta tige détachée,
                                 Pauvre feuille desséchée,
                                 Où vas-tu ? - Je n'en sais rien.
                                 L'orage a brisé le chêne
                                 Qui seul était mon soutien.

                                 De son inconstante haleine
                                 Le zéphyr ou l'aquilon
                                 Depuis ce jour me promène
                                 De la forêt à la plaine,
                                 De la montagne au vallon.

                                 Je vais où le vent me mène,
                                 Sans me plaindre ou m'effrayer:
                                 Je vais où va toute chose,
                                 Où va la feuille de rose
                                 Et la feuille de laurier.

Sunt nopți

Autor: Bujor Voinea

                 Sunt nopți atât de groase încât le poți atinge,
                 Iar altele sunt limpezi, aproape nefirești,
                 Să crezi că, revărsate din flacără, mai ești
                 Vibrația ușoară a ploii în meninge.

                 Sunt raze de-ntuneric adulmecând arcade
                 Și flori însângerate pe brațe de porfir,
                 Ca niște cruci ciudate plecând din cimitir
                 Să pescuiască cerul în marile năvoade.

                 Priviri cu solzi hieratici își îndulcesc un plin
                 În care să reverse tăcerile, subțire,
                 De parcă e nimicul lăsat în părăsire
                 Și către care bâigui de spaimă și mă-nclin.

                 Sunt nopți atât de groase și nopți atât de reci
                 Încât se simte totul articulând tăcerea,
                 Cu tremurul cântării mai dulce decât mierea,
                 Când dincolo de toate te-ntuneci și petreci.

Noiembrie

Autor: Lia Milan

       Noiembrie e luna-n care mă rătăcesc în calendar
       Înregistrind cu intristare ce-aproape e Crăciunul iar.
       Un an din nou s-a scurs din viață ca și când ieri ar fi-nceput
       Și-n fiecare dimineață mă mir ce repede-a trecut.

       Noiembrie ca vântul trece prin gândurile-mi răvășite
       Mă cheamă iar în crângul veșted s-adun iubirile trecute.
       O taină ce mă înfioară mă face să iubesc și azi
       Aceelași crâng de-odinioară înconjurat de-aceeași brazi
       Aceeași apă-nvolburată ce-aleargă iute spre câmpie
       Aceeași munți cu falnici creste ce-o străjuiesc de-o veșnicie.

       Noiembrie e luna-n care și ploile se-ntorc la noi
       Să plânga lin pe ramurile copacilor de frunze goi.
       Să se prelingă pe ferestre în tainic cântec de țambal
       Bătând ușor pe tabla casei, într-un acord autumnal.
       Pe pleoape tot mai greu m-apasă un somn de-a dreptul hibernal
       Și visurile mă-mpresoarăcu al iluziilor val
       De ani trecuți, de frunze moarte în al amurgului opal.

Lună în câmp

Autor: Nichita Stănescu

                     Cu mâna stânga ți-am întors spre mine chipul,
                     sub cortul adormiților gutui
                     și de-aș putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
                     văzduhul serii mi-ar părea căprui.

                     Mi s-ar părea că deslușesc, prin crenge,
                     zvelți vânători, în arcuiții lei
                     din goana calului, cum îsi subtțe arcul.
                     O, tinde-ți mâna stângă către ei

                     și stinge tu conturul lor de lemn subțire
                     pe care ramurile l-au aprins,
                     suind sub luna-n seve caii repezi
                     ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.

                     Eu te privesc în ochi și-n jur se șterg copacii.
                     In ochii tăi cu luna mă răsfrâng
                     ... și ai putea, uitând, să ne strivești în gene
                     dar chipul ți-l întorn, pe brațul stâng.