sâmbătă, 2 decembrie 2017

"Nuit Rhénane"

Autor:Guillaume Apollinare
”Noapte renană” 
(din ciclul ”Rhénanes” publicat în Alcools”în 1913)



Mon verre est plein d’un vin trembleur comme une flamme
Écoutez la chanson lente d’un batelier
Qui raconte avoir vu sous la lune sept femmes
Tordre leurs cheveux verts et longs jusqu’à leurs pieds

Debout chantez plus haut en dansant une ronde
Que je n’entende plus le chant du batelier
Et mettez près de moi toutes les filles blondes
Au regard immobile aux nattes repliées

Le Rhin le Rhin est ivre où les vignes se mirent
Tout l’or des nuits tombe en tremblant s’y refléter
La voix chante toujours à en râle-mourir
Ces fées aux cheveux verts qui incantent l’été

Mon verre s’est brisé comme un éclat de rire


vineri, 1 decembrie 2017

”Noapte de toamnă”

Autor : George Topîrceanu



                     Murmur lung de streşini, risipite şoapte
                     Cresc de pretutindeni şi se pierd în noapte.
                     Rareori prin storuri o lumină scapă
                     De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă

                     Şi-mi trimite-n faţă raza ei răsfrântă…
                     Ploaia bate-n geamuri, streşinile cântă.
                     Dar treptat, cu larmă potolită scade
                     Cântecul acestui tremur de cascade.

                     Tot mai des în preajmă umbre vii răsar
                     Ploaia peste case pică tot mai rar
                     Şi-n grămezi de neguri apele se strâng…
                     Lumea-ntreagă doarme, streşinile plâng.

                     Până când o rază de argint în zare,
                     Lămurind pe boltă straturi de ninsoare,
                     Lin desface umbra şi de crengi anină
                     Scânteieri albastre, boabe de lumină.

                     Iar acum din taina cerului deschis
                     Peste firea mută cad lumini de vis
                     Şi-n troiene albe norii se desfac…
                     Dar când iese luna, streşinile tac.

                     Dormi, iubire dulce!…
                     Numai eu întârziu, singur pe cărare,
                     Farmecul acestei clipe călătoare…
                     Gândurile mele vin să te deştepte,

                     Din pridvorul tainic să cobori pe trepte.
                     Să cobori în toamna limpede şi rece
                     Şi, visând cu mine clipa care trece,
                     Să-mi sporeşti tristeţea ceasului târziu

                     Când, străin de tine, sufletu-mi pustiu
                     Va porni zadarnic, rătăcind pe drum,
                     Să sărute urma paşilor de-acum.