duminică, 8 decembrie 2019

Elegie domestică

Autor: Ion Minulescu



   Tu, care-mi intri-n casă cu toamna fumurie,
   Cu ziua ce se duce
   Şi noaptea ce-o să vie,
   În casa mea fii binevenită...

   Iată-mi casa!

   Întoarce doar butonul electric din perete
   Şi-mprieteneşte-ţi ochii cu tot ce poţi vedea,
   Căci casa mea e-ntreagă, de-acum, şi casa ta...
   Fii prietenă şi soră cu hall-ul şi terasa,
   Cu treptele ce urcă sub rustice covoare
   Spre sala de mâncare
   Şi-odaia de culcare,
   Cu sfinţii din icoane şi morţii din portrete,
   Cu câinele, ce-ţi linge manşonul de-astrahan,
   Şi cu pisica albă, ce toarce pe divan...


   Opreşte-ţi apoi ochii pe frunzele de laur
   În care se-ncadrează, sanctificând decorul,
   Patronii mei - Triunghiul.

   Iar pe comoda veche priveşte-i cum stau gata
   Să-şi părăsească parcă, de bucurie, rama,
   Un domn cu ochii-albaştri şi bucle brune:
   Tata!...
   Şi-o doamnă cu ochi negri şi bucle blonde:
   Mama!...

   Tu, care-mi intri-n casă cu toamna fumurie,
   Cu basmele bunicii
   Şi "Faptele diverse",
   În casa mea fii binevenită,
   Pentru mine
   Şi pentru-aceste chipuri, de praf şi vremuri şterse,
   Ce te privesc din rame cu-aceeaşi duioşie
   Ca-n zilele când, toamna, soseam şi eu cu tine.


miercuri, 4 decembrie 2019

Singur

Autor: St.O. Iosif



                        Te simți mai singur astă-sară,
                        Mai mohorîtă-i azi odaia...
                        Auzi cum șiruie afară,
                        De-a lungul streșinilor, ploaia !

                        Trist, ca o plîngere-necată,
                        Răsună-n noaptea cea pustie,
                        În noaptea asta-ntunecată
                        Ce-ți pare-un veac de insomnie...

                        Și cum în van te lupți cu firea
                        Să cauți vieții tale țîntă,
                        Să smulgi o rază din orbirea
                        De patimi care te frămîntă,

                        Se-nalță-n mintea-ți aiurită
                        Stafia vremilor uitate,
                        Privindu-te nedumerită,
                        Cu brațele încrucișate...