Cântece - IV

Autor: Octavian Goga

                          De va veni la tine vântul.
                          Purtând povestea mea amară,
                          Jelitul lui să nu te-nfrângă,
                          Mustrarea lui să nu te doară.

                          Nu-i vina ta... Așa e scrisă
                          Nemilostiva lege-a firii:
                          Sărutul otrăvit al brumei
                          Omoară toamna trandafirii...

                          Și cine s-ar opri să plângă
                          O frunză veștedă-n cărare,
                          Când codrii freamătă alături
                          Și râd în răsărit de soare?...

(Din volumul ”Ne cheamă pământul”,1909)

Sonet - A revenit frumoasa primăvară

Autor: Al.Vlahuță

                   A revenit frumoasa primăvară;
                   Copacii parcă-s ninși de-atâta floare;
                   Dorinți copilărești, renăscătoare,
                   Fac inimile noastre să tresară...

                   Iubire e în razele de soare,
                   Și farmec în a codrului fanfară,
                   Și visuri dulci în liniștea de sară:
                   În cer și pe pământ e sărbătoare.

                   Ascult, privesc, respir cu lăcomie,
                   Căci toată frumusețea asta-mi pare
                   Că niciodată n-are să mai fie!

                   Și-s fericit c-am fost o clipă-n stare
                   Să simt, în marea lumii simfonie,
                   A gândurilor mele întrupare.

Topirea zăpezilor

Autor: Codrina Verdeș

                       mă curtează primăvara
                       într-un istovitor ritual al culorilor

                       ştiu doar că topirea zăpezilor
                       descoperă multe amintiri

                       dezghioc din femeie copilul
                       să găsească căluţul de tablă în joacă

                       în ropotul nezăgăzuit al timpului
                       copita ruginită poartă aromă de ghiocel

De rerum natura

Autor: Lucian Blaga

                     A căzut pe lucruri rouă
                     sau e numai o părere ?
                     Poate că le plânge faţa
                     de-o lăuntrică durere.
                     Bate-o inimă în lucruri?
                     Preajma ocupând-o-n pâlcuri
                     n-au şi ele gânduri, patimi?
                     Fără ochi se uită-n lume
                     purtătoarele de tâlcuri,
                     născătoarele de lacrimi.

Cântec de primăvară

Autor: Cincinat Pavelescu (1872-1934)

                         Visând la ochii dulci ai dragei mele,
                         Am aruncat, spre casa ei trecând,
                         Intr-un mănunchi, albastre viorele
                         Și dorul meu turburător de gând.

                         Un stol de rândunici gălăgioase
                         L-au prins în zbor și-acum, în adevăr,
                         Iți bat în geamuri, vesele, să-ți lase
                         Amoru-n gând și florile în păr!

Antiprimăvară

Autor: Adrian Păunescu

                     
                            Ce dacă vine primăvara
                            Atâta iarnă e în noi
                            Că martie se poate duce
                            Cu toți cocorii înapoi
                            În noi e loc numai de iarnă
                            Vom îngheța sub ultim ger
                            Orbecăind pe copci de gheață
                            Ca un stingher spre alt stingher.

                            Și vin din patriile calde
                            Cocorii toamnei ce trecu
                            Și cuiburi și-au făcut la streșini
                            Și lângă mine nu ești tu
                            Ninsori mai grave decât moartea
                            Au fost și sunt și vor mai fi
                            La mine-n suflet este vifor
                            Și vin nebuni să facă schi.

                            Și ninge până la prăsele
                            Ninsoarea-mi intră-n trupul tot
                            Un dans de oameni de zăpadă
                            Ce îmbrățișarea n-o mai pot
                            La noi e iarnă pe vecie
                            Doi foști nefericiți amanți
                            Ia-ți înflorirea, primăvară
                            Și toți cocorii emigranți.

                            Primăvară, care-ai fost
                            Nu veni, n-ai niciun rost
                            Poți să pleci, suntem reci
                            Iarnă ni-i pe veci.

De pe-o ”bună-dimineața”

Autor: Otilia Cazmir

                             De pe-o ”bună dimineață”
                             Cu tulpină de cârcel,
                             A sărit un gândăcel
                             Cu mustățile de ață.

                             Alți gândaci, mărunți și roșii,
                             Care-și poartă fiecare
                             Ochelarii pe spinare,
                             Dorm la soare, somnoroșii!

                             Iar pe-un fir de păpădie
                             Ce se-nalță, drept din iarbă,
                             Suie-un cărăbuș cu barbă,
                             În hăinuță aurie.

                             Suie, mândru și grăbit,
                             Să vestească-n lumea mare:
                             - Preacinstită adunare,
                             Primăvara a sosit!

Ploaie în luna lui Marte

Autor: Nichita Stănescu

                       Ploua infernal,
                       și noi ne iubeam prin mansarde.
                       Prin cerul ferestrei, oval,
                       norii curgeau în luna lui Marte.

                       Pereții odăii erau
                       neliniștiți, sub desene în cretă.
                       Sufletele noastre dansau
                       nevăzute-ntr-o lume concretă.

                       O să te plouă pe aripi, spuneai,
                       plouă cu globuri pe glob și prin vreme.
                       Nu-i nimic, îți spuneam, Lorelei,
                       mie-mi plouă zborul, cu pene.

                       Și mă-nălțam. Și nu mai știam unde-mi
                       lăsasem în lume odaia.
                       Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi,răspunde-mi,
                       cine-s mai frumoși: oamenii?...ploaia?...

                       Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
                       și noi ne iubeam prin mansarde.
                       N-aș mai fi vrut să se sfârșească
                       niciodată- acea lună-a lui Marte.