Peisaj de iarnă

Autor: Nichita Stănescu

                         O vreme de argint masiv
                         pe-alocuri înnegrit de vreme,
                         ţintat cu sori, metalic tiv,
                         la orizont scrâşneşte, geme.

                         Copacii de argint, tăcând,
                         din crengile de-argint, oprite,
                         nemailovind, nemaisunând
                         nici ore-ovale nici clipite
                         par, cum îi întâlneşti, aşa,
                         explozii împietrite, surde,
                         care-au tâşnit spre cer cândva,
                         din arhebuze şi din durde.

                         Dar eu bat câmpul iernii, greu
                         cu paşii de-argint îi sun argintul
                         O, fericit auzul meu!

                         Ecoul bate-n jur argintul
                         şi-o clipă dacă m-aş opri
                         s-ar prăbuşi, de-argint, o clipă.

                         Şi peste câmp s-ar auzi
                         ţintatul brâu de-argint cum ţipă

În surdină

Autor: Paul Verlaine

                             Liniștiți în adumbrirea
                             Ce din ramuri se desface
                             Dragostea să ne-o pătrundem
                             De-o așa adâncă pace.

                             Ca-ntr-un vis frumos și tainic
                             Duși să ne topim cu-ncetul
                             În melancolia vagă
                             Ce-o împrăștie brădetul.

                            Ține-ți brațele în cruce,
                            Ochii-nchiși pe jumătate
                            Și din inimă ți-alungă
                            Orice dor într-însa bate.

                            Să ne-adoarmă ca într-un leagăn
                            Adierile ușoare.

Traducere: St.O.Iosif

Frunzele tale

Autor: Tudor Arghezi

                    Ca tine, pom cu-atât belşug de frunză,
                    Aştept un fir de vânt să mă pătrunză.
                    Frunzele tale sunt simţirea mea
                    Fremătătoare, ca şi ea.
                    Un simţământ, o frunză legănată,
                    Mişcându-se tot pomul dintr-o dată.

                    Tu câtă frunză ai şi câte crăci
                    Eu tot atâtea am, însă ascunse,
                    Când mă frământă îndoiala sunt
                    Înfiorat, din vârfuri până la pământ,
                    De unde alte ramuri se-mpereche
                    Și caută o lume să iasă-ntr-însa, veche.

Frunză ruginie

Frunză ruginie

Frunză, frunză ruginie, cine dorul tău îl ştie,
Înţelege de ce pleci pe ape şi pe poteci!

Frunză, ruginie doamnă, vine-n zborul tău o toamnă
Mănoasă şi generoasă şi se cuibăreşte-n casă!

Pică-n zborul tău alene, vara, adormind pe gene.
Pică visele brumate, la pământ, înspăimântate!

(poezie de Ioana Voicilă Dobre din vol.”Între verde şi albastru”

Toamna cade frunza

Autor : Nedelea Barlad

                             Cade frunza de salcâm
                             Imbrăcând cărarea,
                             Berzele s-au dus acum,
                             Cenusie-i zarea!
                             In crâng fluturi nu mai sunt!
                             Păsări nu mai cântă!
                             Plutesc neguri pe pământ…
                             Vântul tot frământă.

                             Pic cu pic, pe geamuri lin
                             Ploaia se prelinge.
                             Nu e soare, nici senin,
                             Cerul parcă plânge.

Sursa: www.copilul.ro.

O iederă să fii

Autor : Nichita Stănescu

                      Mi-ar fi plăcut să fii mai bine-o plantă.
                      O iederă să fii lângă obrazul meu, sunând,
                      când reci curenţii serii vin în pantă
                      din cerul rezemat pe-un singur gând.

                      Să-ţi fi ştiut căldura, lângă coastă,
                      de frunze tremurând şi lucind,
                      să fie-un singur trunchi secunda noastră
                      pe două ramuri luna sprijinind.

                      Şi foşnetul oraşului, mai altul şi mai smuls
                      ca marea din culoare, jos la diguri,
                      să fi bătut oprind cu un impuls
                      stâlpii tăcerii-naintând, nesiguri.

                      S-aud cu-o frunză, cu o rădăcină,
                      mi-ar fi plăcut un anotimp sever,
                      când ultimele gheţuri se dezbină
                      în ele însele. Şi nu au loc şi pier.

 Din ”Colindă de inimă”

Toamna

Autor: Octavian Goga

                     
                             Văl de brumă argintie
                             Mi-a împodobit grădina
                             Firelor de lămâiță
                             Li se uscă rădăcina.

                             Peste creștet de dumbravă
                             Norii suri își poartă plumbul,
                             Cu podoaba zdrențuită
                             Tremură pe câmp porumbul.

                             Și cum de la miazănoapte
                             Vine vântul fără milă,
                             De pe vârful șurii noastre
                             Smulge-n zbor câte-o șindrilă.

                             De vifornița păgână
                             Se-ndoiesc nucii, bătrânii,
                             Plânge-un pui de ciocârlie
                             Sus pe cumpăna fântânii.

                             Il ascult și simt subt gene
                             Cum o lacrimă-mi învie:
                             - Ni se-aseamănă povestea,
                             Pui golaș de ciocârlie.
 

E toamna...

 Autor: Delia Stăniloiu

                     
                               E toamna dantelă de frunze țesute
                               Covor diafan călcat cu sfială.
                               Mi-aduce aminte de toamne trecute
                               De unde și vara ieșea cu fereală.

                               Tristeți,nostalgii,înserare și-alean,
                               A toamnei dulce-amăruie mireasmă
                               Și sentimentul  uneori că în van
                               E tot ce se-ntâmplă,că tot e-o fantasmă...

                               Zici toamnă și parcă ai zice tristețe
                               De tot ce a fost și-a plecat intr-o clipă
                               Cu vise speranțe și o tinerețe
                               Furată de-a Timpului crudă aripă...

Zi de toamnă

Autor: Rainer Maria Rilke

Bătut-a ceasul, Doamne. Vara-a fost lungă, lungă. 
Aşterne-ţi umbra peste cadranele solare 
şi pe ogoare vântul dezleagă-l şi-l alungă. 

Să fie pline porunceşte celor din urmă roade;
mai dăruieşte-le din Sud o zi sau două,
 îndeamnă-le să se-mplinească 
şi înrouă dulceaţa de pe urmă în vinul greu din cade. 

Cine acum nu are casă, nu-şi mai face. 
Cine acum e singur, va rămânea-ndelung. 
O să vegheze, va citi, scrisori va scrie lungi 
şi pe alei va rătăci acolo şi încoace 
pierdut, când frunzele se-ndungă şi cad foşnind prelung.

Iubeşte-mă-n octombrie...

Autor : Boris Ioachim

                         Iubește-mă-n octombrie, străino,
                         - Că în noiembrie deja-i târziu –
                         Fii pentru mine primăvara iernii
                         Și eu o umbră, poate, c-o să-ți fiu.

                         Alintă-mă în toamna desfrânată,
                         Ce chiuie în aburi dulci de must –
                         Ca-n lumea asta, de putere beată,
                         Iubirea să nu pară-un sentiment vetust.

                         Iubește-mă cu teamă și ardoare
                         Căci zguri de plumb răsar pe veac...
                         Fii elixir speranței care moare –
                         Ca eu tristeții tale să-i fiu leac.

                         Apari duios din ceața ruginie,
                         Cu părul tău, de toamne răvășit,
                         Iubirea ta, molcomă si târzie,
                         Să-nvioreze sufletu-mi sfârșit.

                         ...Iubește-mă-n octombrie, străino,
                         Că suntem fericiți să ne mintim...
                         Prin pâcla veacului pășind, hai, vino -
                         Amanți deplini să învățăm să fim.

                                     

Emoție de toamnă

Autor : Nichita Stănescu

Motto:
Nu există nici o perioadă a anului atât de plăcută și împestrițată de pete de soare, care să producă un atât de dulce efect asupra simțămintelor, precum octombrie.”
Nathaniel Hawthorne

                  A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
                  cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

                  Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
                  că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
                  că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
                  și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

                  Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
                  iau cuvintele şi le-nec în mare.
                  Şuier luna şi o răsar şi o prefac
                  într-o dragoste mare.

Niciodată toamna...

Autor: Tudor Arghezi

                      Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
                      Sufletului nostru bucuros de moarte.
                      Palid așternut e șesul cu mătasă.
                      Norilor copacii le urzesc brocarte.

                      Casele-adunate, ca niște urcioare
                      Cu vin îngrosat în fundul lor de lut,
                      Stau în țărmu-albastru-al rîului de soare,
                      Din mocirla cărui aur am băut.

                      Păsările negre suie în apus,
                      Ca frunza bolnav-a carpenului sur
                      Ce se desfrunzește, scuturînd în sus
                      Foile, -n azur.

                      Cine vrea să plînga, cine să jelească
                      Vie să asculte-ndemnul nențeles,
                      Și cu ochii-n facla plopilor cerească
                      Să-și îngroape umbra-n umbra lor, în șes.

Gând de toamnă

Autor: Traian Demetrescu

Motto: 
”Toamna dulce, toamna cu frunzele toate flori.”
 - George Topârceanu -

                      Din tot ce e mai trist în toamnă,
                      Pe când natura-i mai pustie,
                      Trezind în sufletele noastre
                      O notă de melancolie,

                      Gândesc la florile acelea,
                      Cununi de-aducere-aminte,
                      Cari-au trăit în cimitire
                      Şi mor uitate pe morminte...

                 

Pași de toamnă

Autor: Mihaela Manole

                         A căzut o frunză
                         Plină de rugină şi de ploaie
                         A coborât lin ca o zi
                         Mohorâtă
                         Şi a murit încet
                         Suspinând
                         Apoi un stol de frunze si-au luat zborul
                         În ropot de aplauze
                         Balet minunat
                         Într-o lume de basm
                         Cu foşnet ce tulbură
                         Muzica toamnei

 

Potop

Autor: Valentin Boeru

                             Plouă violent pe câmp.
                             Toate s-au culcat deodată.
                             Pare un deşert fierbând,
                             Apă vie,-n mare moartă.

                             Curg torente de pe deal,
                             Să se-adune prin vâlcele,
                             Ramuri, pietre, sar pe val,
                             Parcă-s jucării,… surcele…

                             E urgie de blestem,
                             Zgomot, apă…infernal!
                             Prin şuvoiul de pe drum
                             Tropăie al ploii cal.

                             Alergând grăbit de teamă
                             Şfichiuit de mii de bice,
                             Abur goana lui destramă
                             Pe copite să-l ridice,

                             Să –l întoarcă sus spre cer,
                             Arc de cerc spre răsărit,
                             Curcubeu, magic mister,
                             Poartă-n cer spre infinit.

Au hohotit castanii peste stradă

Autor: Ovidiu Oana-pârâu

                     Au hohotit castanii peste stradă

                     cu albul florii verdele-l spoiesc
                     ciorchinii reuniţi într-o arcadă
                     sub umbra lor contrastele sporesc

                     Iar cei din parcuri cuvertura albă
                     aşează pe coroane dolofane
                     ţesând o răcoroasă-n aer salbă
                     pe creştetul luminii diafane

                     O mare de culoare azi cuprinde
                     simeza mediocră citadină
                     creează un decor ce se extinde
                     şi străzile preschimbă în grădină

                     Natura generoasă zămisleşte
                     scenografia-i splendidă-n toţi anii
                     prinosul de frumos mi-l dăruieşte
                     când înfloresc pe strada mea castanii

Ciclul "Vara"
Volumul "Surori metrese timpului"
© ovidiu oana-pârâu

S-a rătăcit apusul printre munţi

Autor: Ovidiu Oana-Pârâu

                       S-a rătăcit apusul printre munți
                       Zburătăcit de vânturi şi de ceaţă.
                       Se clătinau luminile pe punţi,
                       Speriate că-şi vor pierde din roşeaţă.

                       Când astrul mâniat de întâmplare,
                       S-a-ntors din drum, cercând să le învie,
                       Le-a adunat pădurea pe cărare,
                       Şi le-a-ndemnat spre-a nopţii colivie.

                       Din cetini grele le-a făcut culcuşuri,
                       Grăbindu-le în pace să adaste
                       Până în zori, când soarele-n suişuri,
                       Le va chema pe-ntinderile vaste.

                       Şi-n noua zi, grăbite înspre zare,
                       Se limpezesc de roua dimineţii.
                       Aruncă-n codru, albă sărutare,
                       Înviorat de farmecul bineţii.

***
Ciclul "Primăvara"
Volumul "Surori metrese timpului"
© ovidiu oana-pârâu

Sunt primăvară

Autor: Ioana Voicilă-Dobre

                                         
                             Am palmele-nflorite
                             cu narcise
                             şi la urechi, cercei
                             de ghiocei.
                             Sunt primăvara
                             ce-nfloreşte vise,
                             pe câmpuri
                             unde zburdă miei!

                             Am inima-nroşită,
                             un bujor
                             şi rochia-nverzită
                             prematur.
                             Sunt primăvata ta
                             şi-a florilor
                             şi liniştea venit-am
                             să ţi-o fur!

                             Am ochi scânteieri
                             de stele noi
                             şi sufletul
                             deschis spre soare.
                             Sunt primăvara,
                             darnică în ploi,
                             mamă
                             seminţei roditoare!

Din vol. ”Între verde şi albastru”

Aprilie

Autor : Maria Banuș

                      A vârstei melodie-şi taie cale.
                      Supusă, o presimt şi o aştept.
                      Cu anii, mai duios mă strângi la piept,
                      Mă-nvăluie mai blând braţele tale.

                      Barbara tresărire de ţambale,
                      A tinereţii, n-am s-o redeştept.
                      Din vinul vechi sorbim, mai înţelept,
                      Esenţe tari şi bucurii egale.

                      A noastră-i toamna largă, policromă,
                      Împărăţia frunzelor uşoare
                      Şi crama cu răcoare şi aromă.

                      Dar nu ştiu ce nelinişte, ce boare,
                      Vesteşte că April, un crai sălbatic,
                      Va-mpresura, va sparge calmul atic.

Cântec

Autor: Șt.O.Iosif

                            Cutreieri ulițele-n rând,
                            Un cântec tainic șuierând:
                            E-ntâia zi frumoasă, caldă;
                            O vrabie-n nisip se scaldă
                            Și ciripește atât de blând!

                            Te-nviorezi și prinzi puteri
                            Sub vraja dulcei mângâieri-
                            La umbră însă-i frig și-acuma,
                            Și noaptea tot mai cade bruma
                            Și-n suflet tot mai plâng dureri.

Rev.”Floare albastră”, an I
17 ianuarie 1899

Aprilie

Autor: George Topîrceanu

                      Baloane mari de spumă albă prin grădini
                      (și zarzărul, și vișinul, și perii)
                      Stau gata să se-nalțe din tulpini
                      Spre cerul primăverii…

                      Caisul nostru s-a gătit la poartă
                      Cu panglici albe, ca-n tablouri vechi,
                      Și cu zulufi de floare la urechi,
                      Cum astăzi nicăieri nu se mai poartă.

                      Pe strada mare,
                      Ies flori înalte la plimbare
                      În rochii de sezon, ușoare,
                      Cu toate că-i o vreme așa de schimbătoare.

                      Ah, fetele - și mai ales cucoanele
                      Când vine primăvara
                      Sunt dulci și colorate ca bomboanele!
                      Pe cea care-a trecut o cheamă Clara,
                      Fiindcă are
                      Ochi albaștri tare,
                      Și gura ei cu rouge ca de coral
                      Surâde vertical…

                      Un mic vârtej, copil al Neființei,
                      De-a curmezișul străzii rătăcit,
                      Nebun în jurul lui s-a răsucit
                      Să-și prindă coada galbenă cu dinții.

                      Departe, în azurul dintre nori,
                      S-arată bifurcat pe cer
                      Un șir subțire de cocori,
                      O escadrilă de pe vremea lui Homer…

Cântece - IV

Autor: Octavian Goga

                          De va veni la tine vântul.
                          Purtând povestea mea amară,
                          Jelitul lui să nu te-nfrângă,
                          Mustrarea lui să nu te doară.

                          Nu-i vina ta... Așa e scrisă
                          Nemilostiva lege-a firii:
                          Sărutul otrăvit al brumei
                          Omoară toamna trandafirii...

                          Și cine s-ar opri să plângă
                          O frunză veștedă-n cărare,
                          Când codrii freamătă alături
                          Și râd în răsărit de soare?...

(Din volumul ”Ne cheamă pământul”,1909)

Sonet - A revenit frumoasa primăvară

Autor: Al.Vlahuță

                   A revenit frumoasa primăvară;
                   Copacii parcă-s ninși de-atâta floare;
                   Dorinți copilărești, renăscătoare,
                   Fac inimile noastre să tresară...

                   Iubire e în razele de soare,
                   Și farmec în a codrului fanfară,
                   Și visuri dulci în liniștea de sară:
                   În cer și pe pământ e sărbătoare.

                   Ascult, privesc, respir cu lăcomie,
                   Căci toată frumusețea asta-mi pare
                   Că niciodată n-are să mai fie!

                   Și-s fericit c-am fost o clipă-n stare
                   Să simt, în marea lumii simfonie,
                   A gândurilor mele întrupare.

Topirea zăpezilor

Autor: Codrina Verdeș

                       mă curtează primăvara
                       într-un istovitor ritual al culorilor

                       ştiu doar că topirea zăpezilor
                       descoperă multe amintiri

                       dezghioc din femeie copilul
                       să găsească căluţul de tablă în joacă

                       în ropotul nezăgăzuit al timpului
                       copita ruginită poartă aromă de ghiocel

De rerum natura

Autor: Lucian Blaga

                     A căzut pe lucruri rouă
                     sau e numai o părere ?
                     Poate că le plânge faţa
                     de-o lăuntrică durere.
                     Bate-o inimă în lucruri?
                     Preajma ocupând-o-n pâlcuri
                     n-au şi ele gânduri, patimi?
                     Fără ochi se uită-n lume
                     purtătoarele de tâlcuri,
                     născătoarele de lacrimi.

Cântec de primăvară

Autor: Cincinat Pavelescu (1872-1934)

                         Visând la ochii dulci ai dragei mele,
                         Am aruncat, spre casa ei trecând,
                         Intr-un mănunchi, albastre viorele
                         Și dorul meu turburător de gând.

                         Un stol de rândunici gălăgioase
                         L-au prins în zbor și-acum, în adevăr,
                         Iți bat în geamuri, vesele, să-ți lase
                         Amoru-n gând și florile în păr!

Antiprimăvară

Autor: Adrian Păunescu

                     
                            Ce dacă vine primăvara
                            Atâta iarnă e în noi
                            Că martie se poate duce
                            Cu toți cocorii înapoi
                            În noi e loc numai de iarnă
                            Vom îngheța sub ultim ger
                            Orbecăind pe copci de gheață
                            Ca un stingher spre alt stingher.

                            Și vin din patriile calde
                            Cocorii toamnei ce trecu
                            Și cuiburi și-au făcut la streșini
                            Și lângă mine nu ești tu
                            Ninsori mai grave decât moartea
                            Au fost și sunt și vor mai fi
                            La mine-n suflet este vifor
                            Și vin nebuni să facă schi.

                            Și ninge până la prăsele
                            Ninsoarea-mi intră-n trupul tot
                            Un dans de oameni de zăpadă
                            Ce îmbrățișarea n-o mai pot
                            La noi e iarnă pe vecie
                            Doi foști nefericiți amanți
                            Ia-ți înflorirea, primăvară
                            Și toți cocorii emigranți.

                            Primăvară, care-ai fost
                            Nu veni, n-ai niciun rost
                            Poți să pleci, suntem reci
                            Iarnă ni-i pe veci.

De pe-o ”bună-dimineața”

Autor: Otilia Cazmir

                             De pe-o ”bună dimineață”
                             Cu tulpină de cârcel,
                             A sărit un gândăcel
                             Cu mustățile de ață.

                             Alți gândaci, mărunți și roșii,
                             Care-și poartă fiecare
                             Ochelarii pe spinare,
                             Dorm la soare, somnoroșii!

                             Iar pe-un fir de păpădie
                             Ce se-nalță, drept din iarbă,
                             Suie-un cărăbuș cu barbă,
                             În hăinuță aurie.

                             Suie, mândru și grăbit,
                             Să vestească-n lumea mare:
                             - Preacinstită adunare,
                             Primăvara a sosit!

Ploaie în luna lui Marte

Autor: Nichita Stănescu

                       Ploua infernal,
                       și noi ne iubeam prin mansarde.
                       Prin cerul ferestrei, oval,
                       norii curgeau în luna lui Marte.

                       Pereții odăii erau
                       neliniștiți, sub desene în cretă.
                       Sufletele noastre dansau
                       nevăzute-ntr-o lume concretă.

                       O să te plouă pe aripi, spuneai,
                       plouă cu globuri pe glob și prin vreme.
                       Nu-i nimic, îți spuneam, Lorelei,
                       mie-mi plouă zborul, cu pene.

                       Și mă-nălțam. Și nu mai știam unde-mi
                       lăsasem în lume odaia.
                       Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi,răspunde-mi,
                       cine-s mai frumoși: oamenii?...ploaia?...

                       Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
                       și noi ne iubeam prin mansarde.
                       N-aș mai fi vrut să se sfârșească
                       niciodată- acea lună-a lui Marte.