Fantezie de toamnă

Autor:
George Topîrceanu

Acesta-i un cântec pe care demult
      Am vrut să vi-l cânt dumneavoastră.
Natura-l repetă cu aspru tumult.
Acesta-i un cântec pe care-l ascult
      Cu nasul lipit de fereastră.

Ca vechiul ceasornic cu muzică, port
       Cântare latentă în mine.
Se pune-n mișcare un tainic resort
Și-mi cântă romanța trecutului mort
       În freamăte lungi de suspine.

Cu crengile ude și fără veșmânt
     Salcâmii la poartă se-ndoaie.
Pe stradă se plimbă iernaticul vânt
Și fluieră-n tactul aceluiași cânt
    Și plânge cu lacrimi de ploaie.(...)

În casă tac toate. Un singur covor
    Atacă, pe nas, uvertura.
Și cărțile toate-l urmează în cor,
Începe să cânte întregul decor, —
    Ceasornicul bate măsura.

Și-acuma-i un cântec adânc, ne-ntrerupt:
    Dulapul cu-o aripă frântă,
Și patul, și soba, și scaunul rupt,
Și vechile cadre cu flori dedesubt
    Se uită la mine și cântă.

                                    Ca undele mării izbite de dig
                                        Pereții-mprejur fredonează...
                                    Și numai o muscă surprinsă de frig
                                    Pe masă, alături de-un rest de covrig,
                                        Cu labele-n sus, hibernează.

Migdale amare (1928)

Sfârșit de vară -fragmente-

Autor: George Topîrceanu

                      Dacă liniştea pădurii adormite
                      Nici o veste de-altădată nu-ţi trimite
                      Şi pe freamăte pornite de departe
                      Nu te-ajunge glas de dincolo de moarte,

                      Vin’ cu mine să ne pierdem în zadar
                      Printre galbenele rarişti de stejar
                      Cu sfioase campanule şi sulfine,
                      Pe cărări pe unde nimeni nu mai vine.

                      Dulce zumzet somnoros şi ireal
                      Să ne cheme spre poienile din deal.
                      Taina liniştii înalte să ne fure
                      Prin cotite luminişuri de pădure
                       ...
                      Iar la-ntoarcere, să trecem prin păşuni
                      Şi prin funduri de livadă cu aluni,
                      Printre garduri fumurii şi solitare
                      Ce se uită-n urma noastră cu mirare…

                      Şi din treacăt, ici şi colo, să culegi
                      Sânziene cu tulpinile întregi,
                      Margarete, scânteioare şi aglice,
                      Un buchet de flori orfane şi calice,

                      Lung în coadă şi ghimpos şi cu ţărână.
                      La plecare să-l ţii falnic într-o mână,
                      Dar cu vremea, desfoiat, să-ţi pară greu
                      Şi la urmă să mi-l dai să-l duc tot eu…
                       ...
                      Şi – purtând de-a lungul văilor prin ţară
                      Vestea nouă a sfârşitului de vară,
                      Flutur mic, într-o lucire de-asfinţit,
                      Să ne-ntâmpine din ţarină grăbit,

                      Cu rugină pe albastre aripioare
                      Ca o veştedă petală de cicoare.