Nici o veste de-altădată nu-ţi trimite
Şi pe freamăte pornite de departe
Nu te-ajunge glas de dincolo de moarte,
Vin’ cu mine să ne pierdem în zadar
Printre galbenele rarişti de stejar
Cu sfioase campanule şi sulfine,
Pe cărări pe unde nimeni nu mai vine.
Dulce zumzet somnoros şi ireal
Să ne cheme spre poienile din deal.
Taina liniştii înalte să ne fure
Prin cotite luminişuri de pădure
...
Iar la-ntoarcere, să trecem prin păşuni
Şi prin funduri de livadă cu aluni,
Printre garduri fumurii şi solitare
Ce se uită-n urma noastră cu mirare…
Şi din treacăt, ici şi colo, să culegi
Sânziene cu tulpinile întregi,
Margarete, scânteioare şi aglice,
Un buchet de flori orfane şi calice,
Lung în coadă şi ghimpos şi cu ţărână.
La plecare să-l ţii falnic într-o mână,
Dar cu vremea, desfoiat, să-ţi pară greu
Şi la urmă să mi-l dai să-l duc tot eu…
...
Şi – purtând de-a lungul văilor prin ţară
Vestea nouă a sfârşitului de vară,
Flutur mic, într-o lucire de-asfinţit,
Să ne-ntâmpine din ţarină grăbit,
Cu rugină pe albastre aripioare
Ca o veştedă petală de cicoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu