Cad frunzele, cad ca din depărtare,
de parcă vestejesc grădini în ceruri,
cu gesturi de negare cad, de-a rîndul.
Iar noptile, cum cade greu pământul
din toate stelele, într-o însingurare.
Noi toti cadem. Și mâna asta, iată.
Caderea, vezi, e-n toti si în oricine,
Și totusi, este Unul care ține
nespus de blând, pe mâini, căderea toată
.
