Copacilor le-am spus despre iubire.
Sub adieri, frunzarul blând foşneşte:
- Te-ai risipit! Nici un lăstar nu creşte
În preajma ta. E semn de asfinţire!
Le-am spus copacilor de dor de tine!
Nu mi-au răspuns. O frunză ruginie,
Plutea în vânt, ca lacrimă târzie
Timpului dus, pornită să se-nchine.
Copacilor le-am spus în prag de toamnă:
- Ce-am să mă fac? Sunt pustiit de seve!
- E prea târziu să mai trăieşti aieve!
Smereşte-te! Pădurea mă îndeamnă.
Târziu, când nori cristale or să cearnă
Pe straiul lor de chiciură pudrată
De geruri, vor şopti: A fost odată ...
Copacii au ce povesti la iarnă...
17 oct 2017 ovidiu 0ana pârâu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu