duminică, 18 decembrie 2016

Nălucire

Autor: Ion Sorescu

                            Prin plete-mi curge toamna
                            Cu mângâieri de frunze.
                            Când rătăcești cu palma
                            A liniște...pe buze.
                            Sub semnul de tăcere
                            Doar ochii ne vorbesc,
                            Cu șoapte de iubire
                            Ce-n toamnă se-mpletesc.

                            Și se aștern, covoare
                            De frunze și "cuvinte"
                            E parcă pe cărare
                            Pământul în veșminte
                            De foc și mângâiere
                            Căzute pe alei...
                            Atingeri și...tăcere
                            Prin frunzele de tei.

duminică, 30 octombrie 2016

E toamnă...

Autor: Doriana (Republica Moldova)
*
E toamnă
 (Fragmente)

 E toamnă devreme și frunzele cântă,
Iar vântul puternic dansează vioi,
Formând împreună o horă preasfântă
În care sălbatec ne prindem și noi.
*
Copacii din parcuri sunt plini de culoare,
De parcă un pictor cu ei s-a jucat,
Ei ramul și-l pleacă cuprinși de ardoare,
Umili se închină la cel ce-a pictat.
*
Și apa din râuri ne cântă balade
Iar pasărea pleacă, de friguri se teme,
În urma ei tristă, rotindu-se cade
O frunză ucisă de toamna devreme.
*
Și ploaia puternic pornește în ropot,
Formând pârâiașe ce vesel aleargă
Și parcă te strigă și râde în hohot,
Știind că niciunul nu vrea s-o-nțeleagă.

Copacii sunt triști cu frunzele moarte,
Și frigul cu gheață ar vrea ca să vie
Se vede că iarna nu este departe,
Așteaptă să plece o toamnă târzie.

miercuri, 26 octombrie 2016

Toamna

Autor: George Coșbuc

    Toamna târziu
    În noaptea cu lună,
    Cum vâjâie codrul
    Şi geme şi sună!
    Din nordul cu neguri
    Un vuiet răsare

    Şi vine şi creşte
    Mai iute, mai tare;
    Iar codrul aude,
    Puternicul rege
    Aude prin noapte
    Şi bine-nţelege

    Al oştilor vuiet
    Din nord pornite -
    El vrea să răscoale
    Puteri obosite
    Şi-njură şi urlă,
    Că-şi simte pierirea.
  
                       Şi galben se face,
                       Nu poate s-adoarmă,
                       Nu-şi află nici pace,
                       Şi tremură codrul
                       Cu inima ruptă
                       De spaimă, se zbate.

                       Cu vântul se luptă,
                       Pocnește  şi sună
                       Şi-şi urlă durerea,
                       Căci vântul îl prinde
                       Şi-l strânge de mijloc
                       Topindu-i puterea!
   
                       Şi codrul se-ndoaie;
                       Şi-l biruie vântul
                       Râzând îl sugrumă
                       Şi-i rupe veştmântul
                       Şi părul i-l smulge
                       Şi-n văi îl aruncă.

                                            Un ţipăt răsare
                                            Pe deal şi pe luncă
                                            Grăbitele păsări
                                            Cu vuiet aleargă.
                                            Şi norii vin stoluri
                                            Pe-ntinderea largă.
   
                                            De spaimă s-ascunde
                                            Pârâul sub gheaţă -
                                            Şi regele codru,
                                            Din ultima viaţă
                                            Suspină văzându-şi
                                            Pustiul, şi geme.

                                            Şi cade pe spate
                                            Şi moare cu fruntea
                                            Pe pieptul naturii
                                            Şi moare natura
                                            De jalea pădurii
                                            În toamna târzie!

luni, 10 octombrie 2016

Toamnă...

Motto:
"Toamna este tăcerea  dinaintea venirii iernii." (Proverb francez)

Autor ?

                           
                             Toamnă,
                             atât de dragă mie
                             anotimp nelinistit,
                             spune-mi când ai revenit
                             cu risipa ta de fructe,
                             flori și nostalgie ?

                             Mi-aduci, ca-n fiecare an
                             vise făurite-n van,
                             vântul aspru, puțin soare,
                             câțiva  nori
                             cu ploi amare
                             și magia inutilă de culori...

                             Toamnă,
                             muza mea capricioasă,
                             dulcea mea melancolie,
                             dorul de copilărie
                             și de-întoarcere acasă,
                             le voi trece-n poezie...


13 nov. 2015 Autor :?

duminică, 9 octombrie 2016

Octombrie

Autor:Florin Costinescu
 (din volumul ”Secunda eternă”)


                           Fum în nervuri, aprinse ruguri,
                           în parcuri doar statuile nu mor,
                           iar aerul e plin de voci
                           parcă venind din Elsinor,

                           Ce replici! Umbre-şi spun pe nume,
                           cândva au fost Polonius, Hamlet,
                           acum sunt doar copaci fără de frunze,
                           coboară ziua-n violet,

                          ” A fi sau a nu fi ” se-aude,
                           Shakespeare mai scrie-o replică pe vânt;
                           veniţi la teatru, gata sunt actorii,
                           spectacolul va-ncepe în curând !

duminică, 25 septembrie 2016

Autumnală



                   toamna-şi viscoleşte frunzele pe dealuri;
                   pe sub viscol, poate, voi umbla-n curând
                   fără suferinţe, fără idealuri,
                   fără amintire, fără trup şi gând;

                   îmi nechează roşu vântul sub ferestre;
                   cine ştie, poate o să-i urc în şa -
                   pruncului lăsându-i doar un vers de zestre
                   ca să-şi poată-ntr-însa sufletu-nfăşa,

                   toamna-şi viscoleşte frunzele pe dealuri;
                   pe sub viscol, poate, voi pleca-n curând -
                   moară subterană pe-mpietrite valuri
                   unde veşnicia îmi păstrează rând.



poezie de Fatma Sadâc din Cântec pentru surâsul păpădiei (1988)

joi, 22 septembrie 2016

Septembrie, prea mult...

Motto: 

   ”Când îți plouă în suflet, fă-ți o umbrelă dintr-o bucurie”- (Emil Cioran)


                        Septembrie, prea mult...

                          E mult prea mult septembrie, poete,
                          În versurile tale amărui
                          Şi mult prea multe ofuri şi regrete
                          Între coperţi de carte vrei să pui.

                          Aruncă o privire mai departe
                          De toamna care tocmai te-mpresoară
                          Şi scrie alte versuri, altă carte
                          Gândind la viitoarea primăvară.

(poezie de Mihail Mataringa)