Vara

                                Apune soarele-n văpăi
                                Și înserarea, ca un val,
                                Pe subt răchițile din deal
                                Se lasă-n liniște pe văi.

                                Coboară-ncovoiat la pod
                                Un biet pescar, de pe Siret,
                                Și-n umbra sură pier încet
                                Pescar, și apă, și năvod.

                                De jos, din ceața de pe prund,
                                Doi pescărusi au apărut
                                Și-n zbor îngemănat și mut
                                Se duc spre bălțile din fund.

                                Închid pleoapele s-ascult…
                                De pacea largă legănat
                                Mi-adoarme sufletu-mpăcat.
                                Ca un copil ce-a plâns prea mult

Cântec

Autor: Cincinat Pavelescu

                         Un fluviu calm aș vrea să fiu,
                         Un fluviu calm cu ape line,ă
                         Să ningă luna peste mine
                         În clare nopți argintul viu

                         Și tu, o insulă să fii,
                         O insulă de roze pale
                         Să zboare-adeseori petale
                         Pe linul undei aurii.

                         O insulă de flori și soapte
                         Muiate-n aer de amurg…
                         Și eu, in jurul tău să curg,
                         Mângâietor ca și o noapte.

***
Imagine: Louis Aston Knight, pictor american de origine franceză (1873–1948)

Iubesc ploaia

Autor : Nichita Stănescu

                        Iubesc ploaia nebună ce vrea
                        Să cadă, să doară, să fie doar ea,
                        La masa aceluiasi hol ruginit,
                        Când nimeni nu cere răspunsul primit,
                        S-o vreau ca să stea !

                        E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
                        Deasupra la toate să ploaie pe noi,
                        Când stropii cei grei se dau rătăcind
                        De-a valma în cer, și cad împietrind
                        Bezmetici și goi !

                        E ploaia pe geamuri ce cade strident,
                        Stau singur la geam și totuși absent
                        Când nimeni nu cere privirii reper,
                        Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
                        Un soare prezent !

                        Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
                        Cămașa de mire, Pământu-mpărat
                        Stă singur la masă, nuntașii-s plecați,
                        Tomnatici și grei, de vânturi luați
                        Săruturi răzbat !

                        De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
                        Cu picurii reci mă cheamă să vin,
                        Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea
                        Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
                        De crede-n destin !

Primăvara

Autor: Magda Isanos

                       Frumoșii arbori dorm acum sau zac;
                       zadarnic ai asculta pieptul lor mut,
                       pe care mușchi și zăpezi au crescut.
                       Însă crengi noaptea-n cer se desfac.

                       Apoi deodatã zãrile-nfloresc
                       si clopote mari, clopote s-aud,
                       departe-n cerul vesel și rotund
                       hulubii albi si rosii se rotesc.

                       Tu, feciorelnică lume, bună-vestire
                       de undeva din pãmânt suie spre tine;
                       soarele-i ca un inel subtire.
                       Sună-n salcâmul pustiu verile pline.

Din volumul "Poezii/Poésies", 1996

Cântec de primăvară

Autor: Nichita Stănescu

                 Desigur, primăvara mi-a ţâşnit din tâmple.
                 De umbre, umerii îmi şiroiesc, tăcut,
                 prea bine mi-e şi nu mă mai pot rumpe
                 de aerul rotund ce m-a-ncăput.

                 E-ntâia oară când rămân fără de viaţă,
                 de primăvară-ncercuit cu frânghii,
                 până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
                 trezindu-mă, le-adulmec şi le mângâi.

                 Şi mor a doua oară, când îmi taie chipul
                 pala de raze atârnând de crengi
                 şi iar mi se roteşte-n păsări timpul,
                 când pasul tău răsună pe sub crengi.

                 Cu văzu-nchis, simt cum îmi bat peste sprâncene
                 imaginile tale, clinchetând.
                 Mor sacadat şi reînviu din vreme-n vreme,
                 de-otrava morţii sufletu-mi eliberând.

                 O, primăvara flăcări roşii-nalţă.
                 Pe rugul lor mi-e sufletul întins
                 până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
                 şi mă trezesc, şi-nving şi sunt învins.

Rapsodii de primăvară -fragmente

     Pe 20(21) martie 1886 s-a născut la București poetul George Topîrceanu

Rapsodii de primăvară

 I- Sus prin crângul adormit,
      A trecut în taină mare,
      De cu noapte, risipind
      Şiruri de mărgăritare
      Din panere de argint,
      Stol bălai
      De îngeraşi,
      Cu alai
      De toporaşi.
      Primăvară, cui le dai?
      Primăvară, cui le laşi?

II -Se-nalţă abur moale din grădină.
 Pe jos, pornesc furnicile la drum.
 Acoperişuri veştede-n lumină
 Întind spre cer ogeacuri fără fum.

 Pe lângă garduri s-a zvântat pământul
 Şi ies gândacii-Domnului pe zid.
 Ferestre amorţite se deschid,
 Să intre-n casă soarele şi vântul.
 ...

                          Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,
                          Şi-a răsfirat crenguţele ca spinii
                          De frică să nu-i cadă la picioare,
                          Din creştet, vălul subţirel de floare.

                          Că s-a trezit aşa de dimineaţă
                          Cu ramuri albe – şi se poate spune
                          Că-i pentru-ntâia oară în viaţă
                          Când i se-ntâmplă-asemenea minune...
...
III

Soare crud în liliac,
Zbor subţire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele şi urzici…
Primăvară, din ce rai
Nevisat de pământeni
Vii cu mândrul tău alai
Peste crânguri şi poieni?
Pogorâtă pe pământ
În mătăsuri lungi de vânt
Laşi în urmă, pe câmpii,
Galbeni vii
De păpădii,
Bălţi albastre şi-nsorite
De omăt topit abia,
Şi pe dealuri mucezite
Arături de catifea.

Cântec de martie

Autor: Panait Cerna

                                A fugit din lume faur,
                                Trist şi nejelit –
                                Cu săgeţile-i de aur,
                                Martie l-a gonit...

                                Albi plutesc şi roşii norii
                                Peste munţi şi chei,
                                Parcă sufletu-aurorii
                                A rămas în ei...

                                Gârlele și-ncep fanfara,
                                Și, pornind șuvoi,
                                Strigă-n lume: primăvara
                                A sosit la noi!

                                Ce gândești la vremuri duse
                                Și suspini mereu?
                                Lasă visele apuse,
                                Suflete al meu!

                                Uită lumile de stele,
                                Ce-au căzut pălind –
                                Bucură-te de acele
                                Care se aprind...

                                Ah, ce dulce e povara
                                Mugurilor noi!
                                Primăvara, primăvara
                                A sosit la noi...

Românul, Arad, III nr. 73, 31 martie 1913.