”Ah, voi sănii, sănii !”

Autor: 
Serghei Esenin

                       Ah, voi sănii, sanii! și voi cai, voi cai!
                       Numai dracul v-a scornit, mișelul!
                       Peste stepa-n goană cu alai,
                       Râde pîn’ la lacrimi clopoțelul.

                       Pretutindeni, prin pustiuri reci
                       Luna nu-i, nici glas de câini, nici ceață.
                       Înca n-am îmbatrânit pe veci,
                       Hai, dă-ți suflet, viața mea-ndrazneață.

                       Cîntă-n spargul nopții, vizitiu,
                       Te-nsoțesc de vrei, dar cu tristețe,
                       Despre ochii umezi care-i știu
                       Și despre voioasa-mi tinerețe.

                        Pălăria mi-o pleoșteam ades,
                        Puneam calul între hulube late,
                        M-așezam pe-un braț de fân ales,
                        Și pe urmă, ține-te, măi frate!

                        Cum mă mai împăunam, zburând!
                        Și-n tăcerea nopților stufoase,
                        Gureșa-mi harmonica oricând
                        Sucea capul fetelor frumoase.

                     …Totu-i dus. Fugarul a pierit.
                        S-a schimbat și părul meu și glasul.
                        De prea mult voios pălăvrăgit
                        Și-a pierdut harmonica mea glasul.

                        Sufletul mi-i totuși plin de rost,
                        Gerul și zăpada-mi saltă țelul,
                        Fiindcă peste toate câte-au fost
                        Râde pîn’ la lacrimi clopoțelul.