Luna

Autor : Ion Sorescu

                                 Se zice că odată
                                 Luna era pătrată
                                 O arătare ciudată
                                 Prin bezn- aruncată...
                                        Uneori
                                      In colțurile ei
                             Se mai înțepau dintre nori
                             Și sângerau, mai ales înspre zori.
                                 Tot atunci și stelele
                                 Și-ar fi ascuțit colțurile.
                                        Dar vă spun,
                                 Când a văzut un sân,
                                 Arzând ca o pară de foc,
                                 În clipa aia s-a rotunjit pe loc.
                                        De atunci
                                 Umblă despuiată prin lunci....
***

Plouă...

Autor: Delia Stăniloiu

                                 
                           Plouă cu lacrimi cât boaba
                           De strugure-abia pârguit
                           Se scutură cerul subit
                           De parcă grăbește iar treaba.

                           Plouă ! O ploaie de vară.
                           Curând nu vom ști că a fost
                           Tristețea mi-e azi fără rost
                           Și nor e în mine și-afară.

                           Tot plouă... în sufletul meu
                           Furtună năprasnică este
                           De parcă, fugit din poveste
                           Mă urmărește un zmeu.

                           Și plouă ca într-un coșmar
                           Azi plînge și ploaia în picuri
                           Mă risipesc prin nimicuri
                           Și lacrimi îmi curg iar și iar...
***

Noapte de mai

Autor:
Ștefan Octavian Iosif

                            Plăsmuiri din basme
                            M-au împresurat?
                            Aripi de fantasme
                            Poate-au scuturat

                           Aur peste ele?
                           Cine dete, oare,
                           Strai de sărbătoare
                           Gândurilor mele?

                           Stau încremenit —
                           Parcă niciodată
                           N-am mai pomenit
                           Noapte-așa-nstelată,

                           Floare de cireș
                           Mai strălucitoare,
                           Tril mai fără greș,
                           De privighetoare!

                           Luna iese-acum
                           Și-n albastra noapte
                           Ninge-argint pe drum,
                           Umple tot de șoapte;

St.o. Iosif. Noaptea de mai -fragment

Pe țărm

Autor: Ion Sorescu

                        Tu lasă-mă o clipă doar
                        Să port privirea peste mare.
                        Tumultul zbaterii din val,
                        Mi-e trupului descătuşare.

                        O lacrimă topită-n sare
                        Am să te-aştern pe pat de alge.
                        Se stinge bulgărul de soare
                        Şi noaptea catifeaua-şi trage.

                        Plăpânde buzele pe coapse,
                        Se desfrunzesc, a lăcomie,
                        Alunecând pe pielea arsă
                        Atingere de păpădie.

                        Un val ce-a plâns pe tâmpla mării
                        Te-a-nveşmântat în flori de spumă.
                        Se tânguie sub pleoapa serii
                        Un pescăruş muşcat de lună.

                        Răzleţi se-adună nori de ploaie.
                        În noi, tot focul clocoteşte,
                        Cu gura te dezbrac de straie.
                        Un sân speriat îţi înfloreşte.

                        Se-arată candelă de crin,
                        Sfios se cuibăreşte-n palmă,
                        Flămânzi de noi ne împlinim.
                        Doar marea unduieşte calmă.

                        Rămânem goi întinşi pe plajă.
                        Sub trupuri freamătă pământul
                        Luceafărul pe cer de strajă,
                        Priveşte cum ne scaldă vântul.

***

Poveste

Autor: Marin Sorescu

                   
                   Sulfetul tău funcționează cu lemne,
                   Iar al meu cu electricitate.
                   Dragostea ta umple cerul de fum
                   A mea e din flăcări curate.
                   Totuși vom mai merge împreună
                   O bună bucată de pământ,
                   O bună bucată de cer,
                   O bună bucată de lună.

În noapte

Autor:
Ion Sorescu

Ce noapte tristă s-a lăsat,
Întinsă aripă de smoală
Pustie, fără cer si goală
E întuneric...de păcat.

Pierdut prin bezna care curge
În valuri, ceaţă de cărbune
Sunt numai trup fără de mine
În care inima se stinge,

Zdrobită-n aschii de durere
Si risipită prin uitare,
O fumegândă lumânare
În uraganul de tăcere.

Cu amintirile de-a valma
Mă pierd pribeag răpus de timp
O frunză vestedă pe câmp

Pe care plânge tristă toamna.

Poem

Autor: Stan Crina

                       Să te sărut asemeni ploii aş fi vrut
                       ce cade cu putere pe pământ;
                       să te opresc o clipă, n-am putut,
                       doar să te văd cum te afunzi în vânt.

                       Și mi te pierzi, tu, floare de april,
                       printre ninsori de meri şi de caişi
                       cu râsul tău aieve de copil
                       şi umerii de rouă neînvinşi.

                       Să te iubesc cu foamea mea de lup
                       ce sfâşâie cu colții depărtarea,
                       să mă îngrop, smerit, la tine-n trup
                       şi să aştept nerăbdător uitarea,
.
                       Ce cade peste burgul ruginiu
                       a clopot surd din vechea catedrală.
                       Iubita mea, chiar de e prea târziu,
                       aş vrea să-ți mai văd ochii de migdală

                       şi să-ți ating cu degetele-mi oarbe
                       buzele tale pline, sângerii,
                       şi-n zbor prevestitor de rele cobe
                       să te petrec prin primăveri târzii.

Elegie domestică

Autor: Ion Minulescu

   Tu, care-mi intri-n casă cu toamna fumurie,
   Cu ziua ce se duce
   Şi noaptea ce-o să vie,
   În casa mea fii binevenită...

   Iată-mi casa!

   Întoarce doar butonul electric din perete
   Şi-mprieteneşte-ţi ochii cu tot ce poţi vedea,
   Căci casa mea e-ntreagă, de-acum, şi casa ta...
   Fii prietenă şi soră cu hall-ul şi terasa,
   Cu treptele ce urcă sub rustice covoare
   Spre sala de mâncare
   Şi-odaia de culcare,
   Cu sfinţii din icoane şi morţii din portrete,
   Cu câinele, ce-ţi linge manşonul de-astrahan,
   Şi cu pisica albă, ce toarce pe divan...

   Opreşte-ţi apoi ochii pe frunzele de laur
   În care se-ncadrează, sanctificând decorul,
   Patronii mei - Triunghiul.

   Iar pe comoda veche priveşte-i cum stau gata
   Să-şi părăsească parcă, de bucurie, rama,
   Un domn cu ochii-albaştri şi bucle brune:
   Tata!...
   Şi-o doamnă cu ochi negri şi bucle blonde:
   Mama!...

   Tu, care-mi intri-n casă cu toamna fumurie,
   Cu basmele bunicii
   Şi "Faptele diverse",
   În casa mea fii binevenită,
   Pentru mine
   Şi pentru-aceste chipuri, de praf şi vremuri şterse,
   Ce te privesc din rame cu-aceeaşi duioşie
   Ca-n zilele când, toamna, soseam şi eu cu tine.

Singur

Autor: St.O. Iosif

                        Te simți mai singur astă-sară,
                        Mai mohorîtă-i azi odaia...
                        Auzi cum șiruie afară,
                        De-a lungul streșinilor, ploaia !

                        Trist, ca o plîngere-necată,
                        Răsună-n noaptea cea pustie,
                        În noaptea asta-ntunecată
                        Ce-ți pare-un veac de insomnie...

                        Și cum în van te lupți cu firea
                        Să cauți vieții tale țîntă,
                        Să smulgi o rază din orbirea
                        De patimi care te frămîntă,

                        Se-nalță-n mintea-ți aiurită
                        Stafia vremilor uitate,
                        Privindu-te nedumerită,
                        Cu brațele încrucișate...

(Două) ”Sonete pluvioase”

Autor 
George Topîrceanu

        De-o săptămână ține-ntruna ploaia, —
      Și-mi pică-n pat, de sus, din bagdadie...
      O noapte încă de-ar mai fi să ție
      Nu m-aș mira să-mi cază-n cap odaia!

      Avea simptome vagi de nebunie
      Peninsula Balcanică... și d-aia,
      De când s-aprinse-n Orient văpaia,
      Pământul face hidroterapie!

      Sau poate că divinul Mizantrop
      A hotărât al doilea potop?...
      Oricum ar fi, eu nu mă tem de moarte.

      Dar când o-ncepe altă veșnicie,
      Fac cerere să mă permute-n Marte,
      C-aici avem prea multă igrasie!

***
                          Sunt izolat ca Robinson Crusoe,
                          Nu vine nime-n ușa mea să bată,
                          Și dacă stau cu ușa încuiată
                          E că nici eu de nime n-am nevoie.

                          Mai fericit ca legendarul Noe,
                          Din toată omenirea inundată,
                          În arca mea nu am decât o fată...
                          Deasupra lumii noi plutim în voie...

                          Degeaba vă-ndesați ca la pomană,
                          Reprezentanți ai faunei terestre, —
                          Nu iau cu mine nici o lighioană!

                          Căci e destul o singură pereche:
                          Un trubadur și-o fată fără zestre,
                          Ca să refacă toată lumea veche!

”Toamna”

Autor: Dimitrie Anghel

                   Vara s-a dus...
                   Palid, şi fără vlagă, moare
                   Colo-n apus,
                   Mâhnitul soare...

                   Pustii sunt toate...
                   Când vine toamna cu vălu-i alb de brumă,
                   Holdele-s moarte,
                   Pădurea-i goală, izvoru-n maluri jalnic sună...

                   S-a stins farmecul nopţii...
                   Nu mai răsare luna-n taină...
                   S-au îmbrăcat natura-ntreagă... cu-a morţii

                   Neagră haină...

Toamnă bacoviană ( III )

Două poezii de George Bacovia
Note de toamnă

                     Tăcere... e toamnă în cetate...
                     Plouă... și numai ploaia dă cuvânt-
                     E pace de plumb, e vânt, și pe vânt
                     Grăbite, trec frunze liberate.

                     Deschide, dă drumu, -adorato,
                     Cu crengi și foi uscate am venit;
                     În târg, o fată tristă a murit, -
                     Și-au dus-o pe ploaie, și-au îngropat-o...

                     Dă drumu, e toamnă în cetate-
                     Întreg pământul pare un mormânt...
                     Plouă... și peste târg, duse de vânt,
                     Grăbite, trec frunze liberate.

Amurg de toamnă

                    Amurg de toamnă pustiu, de humă,
                    Pe câmp sinistre şoapte trec pe vânt -
                    Departe plopii s-apleacă la pământ
                    În larg balans lenevos, de gumă.

                    Pustiu adânc... şi-ncepe a-nnopta,
                    Şi-aud gemând amorul meu defunct,
                    Ascult atent privind un singur punct
                    Şi gem, şi plâng, şi râd în hî, în ha...

Fantezie de toamnă

Autor:
George Topîrceanu

Acesta-i un cântec pe care demult
      Am vrut să vi-l cânt dumneavoastră.
Natura-l repetă cu aspru tumult.
Acesta-i un cântec pe care-l ascult
      Cu nasul lipit de fereastră.

Ca vechiul ceasornic cu muzică, port
       Cântare latentă în mine.
Se pune-n mișcare un tainic resort
Și-mi cântă romanța trecutului mort
       În freamăte lungi de suspine.

Cu crengile ude și fără veșmânt
     Salcâmii la poartă se-ndoaie.
Pe stradă se plimbă iernaticul vânt
Și fluieră-n tactul aceluiași cânt
    Și plânge cu lacrimi de ploaie.(...)

În casă tac toate. Un singur covor
    Atacă, pe nas, uvertura.
Și cărțile toate-l urmează în cor,
Începe să cânte întregul decor, —
    Ceasornicul bate măsura.

Și-acuma-i un cântec adânc, ne-ntrerupt:
    Dulapul cu-o aripă frântă,
Și patul, și soba, și scaunul rupt,
Și vechile cadre cu flori dedesubt
    Se uită la mine și cântă.

                                    Ca undele mării izbite de dig
                                        Pereții-mprejur fredonează...
                                    Și numai o muscă surprinsă de frig
                                    Pe masă, alături de-un rest de covrig,
                                        Cu labele-n sus, hibernează.

Migdale amare (1928)

Foaie verde

Autor:
Marin Sorescu

Foaie verde  

         Codrule,
         Dă-mi o frunză de sus,
         pentru lumină şi pentru tinereţe,
         Şi pentru viaţa care nu moare.

         Codrule,
         Dă-mi o frunză de jos,
         Pentru întuneric şi pentru bătrâneţe;
         Şi pentru moartea care nu învie.

         Noi ne-am scris sufletul
         Pe frunze...

         Codrule,
         Dă-mi toate frunzele tale
         Să cânt cu ele.

         Sau mai bine cântă tu
         Și cu sufletul meu.

Coasta soarelui

Autor:

Lucian Blaga

Coasta soarelui 

(lui Vasile Băncilă)

         Frunză verde, dragele
         linele colinele
         strâng de sus luminile.
         Ape cântă, largele.

         Trec pe drum copitele
         şi prin gând ispitele.
         Pasărea din inişte
         sparge bolţi de linişte.

         Chiparoşi ca fusele
         'n toate cimitirele
         ne abat privirile
         către inimi - dusele.

         Neclintite-s morile,
         gândul, sarcofagele,
         frunza şi catargele.
         Ard în lume orele.

Toamna! - Magie și nostalgie-

Frunzele copacilor, presărate pe iarbă , aduc sub soarele de noiembrie mai multă fericire decât narcisele." (Cyril Connolly ) 

                  Magie

                   Pe rugul 

                   toamnei,

                   acuzate de 

                   vrăjitorie,

                   frunzele copacilor

                   ard.

  (poezie de N. Petrescu-Redi ,” Adieri” , 2000)

*** 

     Nostalgie

     Toamna, 

     frunzele căzând

     Nu sunt

     Decât

     lacrimile copacilor ce plâng

     După vara trecută.

(poezie de Adrian Timofte, Versuri ,2014)

***

Nu m-aștepta...

Motto:
”Toamna este post-scriptum-ul soarelui.”(Hacob Paronian)*

***

Autor: Delia Stăniloiu

                        Nu m-aştepta în dimineţi de toamnă
                        Mai bine la amiaz, cînd soarele domol
                        La dulci visări încă ne mai îndeamnă
                        Să dăm în gând, iubirilor ocol.

                        Nu m-aştepta cu ploi, ploaia nu-mi place
                        Îmi amintesc de lacrime şuvoi
                        Cînd toamna vieţii face şi desface
                        Rupând şi punţile rămase-n noi.

                        Să îmi păstrezi alături amintirea
                        Cea care lângă suflet îţi stătea
                        Şi nu lăsa să-ţi plece-n gol privirea
                        Sunt într-un vers, te rog nu mă uita.

                        Nu mă uita nici când vreo amintire
                        Nu mă cunoaşte şi nu mă mai ştii
                        Păstrează-mi doar lumina din privire
                        Şi-am să-nţeleg iar verbul „a iubi”.

Toamnă bacoviană (II)

Autor: George Bacovia

Pastel

                       Buciumă toamna
                       Agonic - din fund -
                       Trec păsărele
                       Și tainic s-ascund.

                       Țârâie ploaia...
                       Nu-i nimeni pe drum;
                       Pe-afară de stai
                       Te-năbuși de fum.

                       Departe, pe câmp,
                       Cad corbii, domol;
                       Și răgete lungi
                       Pornesc din ocol.

                       Tălăngile, trist,
                       Tot sună dogit...
                       Și tare-i târziu,
                       Și n-am mai murit...

Toamnă bacoviană ( I )

George Bacovia
Nervi de toamnă

                              E toamnă, e foşnet, e somn...
                              Copacii, pe stradă, oftează;
                              E tuse, e plânset, e gol...
                              Şi-i frig, şi burează.

                              Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
                              Pe drumuri fac gesturi ciudate -
                              Iar frunze, de veşnicul somn,
                              Cad grele, udate.

                              Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
                              Şi-amanţii profund mă-ntristează -
                              Îmi vine să râd fără sens,
                              Şi-i frig, şi burează.

Eminescu, iubire și toamnă

Motto:
Călin
Gazel

Toamna frunzele colindă,
Sun-un grier sub o grindă,
Vântul jalnic bate-n geamuri
Cu o mână tremurândă,
Iară tu la gura sobei
Stai ca somnul să te prindă.
Ce tresari din vis deodată?
Tu auzi păşind în tindă -
E iubitul care vine
De mijloc să te cuprindă
Şi în faţa ta frumoasă
O să ţie o oglindă,
Să te vezi pe tine însăţi
Visătoare, surâzândă.
...

De ce nu-mi vii ?

Vezi, rândunelele se duc, 
Se scutur frunzele de nuc, 
S-aşează bruma peste vii -
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii? 

O, vino iar în al meu braţ, 
Să te privesc cu mult nesaţ, 
Să razim dulce capul meu
De sânul tău, de sânul tău! 

Ţi-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne primblam prin văi şi lunci, 
Te ridicam de subsuori
De-atâtea ori, de-atâtea ori? 

În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scântei... 
Dar, oricât ele sunt de sus, 
Ca tine nu-s, ca tine nu-s! 

Căci tu înseninezi mereu
Viaţa sufletului meu, 
Mai mândră decât orice stea, 
Iubita mea, iubita mea! 

Târzie toamnă e acum, 
Se scutur frunzele pe drum, 
Şi lanurile sunt pustii... 
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

Ce te legeni...


În formă populară

– „Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?"
– „De ce nu m-aș legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea crește
Și frunzișul mi-l rărește.
Bate vântul frunza-n dungă -
Cântăreții mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte -
Iarna-i ici, vara-i departe.
Și de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândunele,
Ducând gândurile mele
Și norocul meu cu ele.
Și se duc pe rând pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Și se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Și mă lasă pustiit,
Veștejit și amorțit
Și cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!"